Articole de

De curând a ieșit de sub tipar volumul „Poezia creștină în prima jumătate a secolului al XX-lea. Orașul Călan”, prefață de Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula și Paul Aretzu

Volumul de față reprezintă atât o incursiune în istoria literaturii creștine pe acest mealeag, cât și o antologie de versuri religioase, cu specificația că cercetarea vine în întimpinarea unei mai ample lucrări de istorie a literaturii în localitatea Călan, de la origini până în prezent.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
VideoNews

COLDEA DUPĂ DNA

În centrul atenției

moarte subită

1362 de articole

  1. Statul Paralel se clatină din temelii: Florian Coldea și Dumitru Dumbravă audiați 14 ore la DNA. Fostul șef SRI ar fi primit șpagă sute de mii de euro ca să aranjeze un dosar deschis de prietena lui, Laura Kovesi, la EPPO. ACTUALIZARE: CONTROL JUDICIAR

  2. Dar cine este Klaus Schwab, noul consort al ONU?

  3. Petiție inițiată de doi tineri juriști basarabeni din Chișinău către autorități privind Tratatul pandemic OMS: “Cum putem accepta puterea unei astfel de organizații criminale? Oficialii care promovează interesele OMS sunt trădători de stat”

  4. Șoc la Kiev: Biden nu vine la Summit-ul de Pace din Elveția

  5. EMANUIL GOJDU ȘI-A CONCEPUT FUNDAȚIA PE O PERIOADĂ DE 200 DE ANI. Ce prevedea pentru perioada 2021-2071

  6. Donald Trump a făcut istorie în Bronx, cel mai democrat comitat din SUA, care nu a mai susținut un republican din 1984

  7. Generalii Coldea și Dumbravă ar putea fi condamnați la ani grei de închisoare pentru infracțiunile din dosar

  8. Ion Cristoiu: De ce au durat atât de mult audierile în cazul Coldea?

  9. Un obstetrician-ginecolog dezvăluie cifre alarmante privind numărul de avorturi spontane. “Rata avorturilor spontane a fost de 80% în studiile Pfizer. Ei știau asta.” Și în România se înregistrează o situație mai puțin obișnuită

  10. Un pacient afectat de un malpraxis grav a câștigat procesul împotriva Institutului "Marius Nasta" DUPĂ 9 ANI! A rămas fără plămân după ce a fost operat de cancer, deși avea TBC. Medicul care a efectuat operația a scăpat nevinovat

  1. Curtea Penală Internațională a cerut arestarea lui Benjamin Netanyahu pentru crime de război și crime împotriva umanității. Premierul israelian amenință cu “un scandal de proporții istorice”

  2. Premierul Slovaciei a fost împușcat de un progresist - transportat de urgență la spital - FOTO/VIDEO. Robert Fico s-a exprimat adeseori împotriva Ucrainei lui Zelenski și a războiului susținut de NATO și a respins Tratatul OMS și ”Circul Covid”. UPDATE

  3. SFÂNTUL ÎMPĂRAT CONSTANTIN ȘI DACII

  4. Ambasadorul rus în SUA: Ucraina vrea să provoace un Război Mondial

  5. Politicianul german homosexual Martin Neumaier s-a filmat cum linge toaletele publice și se unge cu fecale pe față - VIDEO Bizar

  6. Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030

  7. Statul Paralel se clatină din temelii: Florian Coldea și Dumitru Dumbravă audiați 14 ore la DNA. Fostul șef SRI ar fi primit șpagă sute de mii de euro ca să aranjeze un dosar deschis de prietena lui, Laura Kovesi, la EPPO. ACTUALIZARE: CONTROL JUDICIAR

  8. PREȘEDINTELE IRANULUI E MORT. Confirmare: Elicopterul lui Ebrahim Raisi a fost găsit ZDROBIT pe un deal și ARS COMPLET: ”Nu există niciun semn care să indice că pasagerii elicopterului sunt în viață”. SITUAȚIE DE CRIZĂ în Iran și Orient

  9. Artistul ieromonah Savatie Baștovoi despre cei ”21 de rabini”: ”Nu filmul, ci CARTEA este forma cea mai potrivită de predică”

  10. Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (II) - Starea de urgență planetară

Ultima oră

13:54

Cine este românul acuzat că spiona obiective militare NATO și transmitea informații Rusiei

13:20

CRIMA SECOLULUI. Spitalele au eutanasiat pacienți pentru a spori "morțile Covid": UCIȘI cu supradoză de MIDAZOLAM

12:46

Campanie de donații pentru Opoziția.net

12:44

Istoria Neamului ale Țasta de la Vădastra (II): Cu carul cu boi la cimitir

12:03

Șoc la Kiev: Biden nu vine la Summit-ul de Pace din Elveția

11:43

Român, reținut pentru TRĂDARE. A supravegheat obiective militare românești și NATO și a trimis datele Ambasadei Rusiei la București

11:30

Alis Popa: Controlul gândirii în distopia contemporană

11:24

Mihai Tîrnoveanu: Cântec pentru România! Glasul tinerilor din Țara Noastră

10:34

Ion Cristoiu: De ce au durat atât de mult audierile în cazul Coldea?

10:25

Generalii Coldea și Dumbravă ar putea fi condamnați la ani grei de închisoare pentru infracțiunile din dosar

09:23

Donald Trump a făcut istorie în Bronx, cel mai democrat comitat din SUA, care nu a mai susținut un republican din 1984

09:14

Politico: Președintele Iohannis ar putea viza postul de comisar UE responsabil cu coeziunea

01:00

Referate extrem de interesante la Simpozionul de azi de la Mănăstirea Sâmbăta PROTEJAREA VIEȚII ȘI SĂNĂTĂȚII, O PRIORITATE A FEDERAȚIEI PRO VITA

00:10

24 mai: Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat aflat cu moaște sfinte în România, dăruite de însuși Ștefan cel Mare și Sfânt Mănăstirii Neamț - cea mai veche inscripție păstrată de la Atletul lui Hristos. FOTO

23:00

EMANUIL GOJDU ȘI-A CONCEPUT FUNDAȚIA PE O PERIOADĂ DE 200 DE ANI. Ce prevedea pentru perioada 2021-2071