Articole de
Irina BazonRedactori

Irina Bazon a absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Al. I. Cuza din Iași și este traducătoare profesionistă și redactor de carte și presă.

În „era comunicării”, dorul pare a fi pe cale de dispariție. Poate că lumea de astăzi are nevoie mai mult decât oricând de o reașezare în dor. Și noi ca români trebuie să redescoperim dorul - sau ceea ce ne definea altă dată ca „popor al comuniunii”, cum îl descria Părintele Stăniloae – pentru a ne descoperi pe noi înșine.
⚊ irinamonica.wordpress.com

5 ani de la plecarea la Domnul a scriitorului Mircea Stanciu – pildă de răbdare în suferință, cu credință și nădejde în Hristos: “Toți dăm sfaturi despre un stil de viață sănătos, dar nimeni nu te învață stiluri sănătoase de a muri”

Astăzi se împlinesc 5 ani de când scriitorul Mircea Stanciu, autorul a unor cărți deosebite pentru copii, a trecut la Domnul, după ce a îndurat suferința unei boli necruțătoare, oferind o adevărată pildă de răbdare, credință și nădejde în Hristos și în Viața veșnică

Foto: Ziarul Lumina și Trinitas TV

Irina Bazon: Pelerinajele, izvor al nădejdii și rezistenței sufletești a României profunde. Cine sunt cei care pot salva România

Toamna este anotimpul care atinge probabil cel mai adânc inima României profunde, când, din toate colțurile țării, românii cei mai demni și cei mai liberi, tocmai prin credința lor viu mărturisită, se unesc, cu zecile și sutele de mii, pentru a participa, trup și suflet, la cele mai mari pelerinaje, la Sf. Cuvioasă Parascheva și la Sf. Cuvios Dimitrie...

Cartea anului: “Crimele Pfizer împotriva umanității” - date din 450.000 de pagini de documente interne ale Pfizer. Proiect vast de cercetare la care au contribuit 3250 de medici și oameni de știință

Dr. Naomi Wolf anunță apariția cărții consistente „Documentele Pfizer: Crimele Pfizer împotriva umanității”, un proiect vast de cercetare la care au contribuit 3250 de medici și oameni de știință din întreaga lume, care au analizat o cantitate uriașă de date, din 450.000 de pagini de documente interne ale Pfizer

Eveniment: Expoziția de artă bizantină “Bizanț după Bizanț: Theoria kai Praxis”, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în cadrul simpozionului „Zilele Artei Bizantine” - Galerie FOTO

În cadrul simpozionului „Zilele Artei Bizantine”, ediția a XX-a, desfășurat la Cluj-Napoca, a avut loc joi, 10 octombrie, vernisajul expoziției de artă bizantină intitulată „Bizanț după Bizanț: Theoria kai Praxis”. Expoziția rămâne deschisă pe parcursul următoarelor săptămâni

Dr. Galina Răduleanu a primit Crucea Moldavă din partea Mitropoliei Moldovei, cu ocazia lansării cărții sale de memorii „Întoarcerea în adâncuri după aproape un secol”, editată la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă - VIDEO

Dr. Galina Răduleanu, medic psihiatru și fost deținut politic, fiica preotului și luptătorului anticomunist Boris Răduleanu, supraviețuitoare a infernului temințelor, a primit Crucea Moldavă din partea Mitropoliei Moldovei, în cadrul evenimentului lansării noii sale cărți

ONU tocmai a adoptat “Pactul pentru viitor” care stabilește bazele unei noi “ordini globale”. S-a încheiat un Acord Digital Global – Tirania tehnocratică digitală, climatică și medicală globală care ni se pregătește

Cea mai mare parte a populației nu a auzit despre „Pactul pentru viitor”, adoptat pe 22 septembrie, astfel că au existat foarte puține dezbateri publice despre adoptarea unui document care, după cum se menționează în acesta, stabilește bazele unei noi „ordine globale”

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
VideoNews

Virgiliu Gheorghe Vlăescu: legalizarea căsătoriilor LGBT „aduce atingere majoră vieții de familie”

Conferință la București despre COPIII ROMÂNI RĂPIȚI de autorități străine: STOP ABUZURILOR INSTITUȚIONALE ÎMPOTRIVA COPIILOR ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE:

IPS Teodosie la Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche din Bari:

În centrul atenției

Alegeri 2024

404 articole

  1. Avocat: Mitropolitul Longhin e la terapie intensivă – Starea sa se înrăutățește

  2. 1 MILIARD DE DOLARI - atât a costat campania de bioterorism psihologic pentru VACCINARE. Dezvăluiri din Congresul SUA, revelate de Dr. Robert Malone

  3. Istoria necunoscută a celor 13 luptători din Mișcarea Legionară instruiți de CIA, MI6 și NATO, parașutați în România vândută și EXECUTAȚI de KGB la 31 octombrie 1953, în Fortul 13 Jilava

  4. Sinodul și CNA ”vor să îi închidă gura Înaltpreasfințitului Teodosie” și să se lepede de Sf. Vasile. Se încearcă izolarea ierarhului tomitan înainte de sărbătorirea a 1700 de ani de la Sinodul din Niceea unde a participat Mitropolitul Marcus al Tomisului

  5. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și membru al Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, a primit înalta distincție de Cavaliere al Merito Accademico, conferită de Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche din Bari. FOTO / VIDEO

  6. Tucker Carlson își cere scuze că în trecut i-a luat în râs pe oamenii care susțin că vaccinurile provoacă autism. Robert De Niro: “Există clar o problemă” legată de asocierea între vaccinuri și autism - VIDEO

  7. INVESTIGAȚIE Ciprian Demeter: Rețeta favorurilor financiare ale managerilor de Opere și Filarmonici și Rețele de Putere din cultura românească. Ce se ascunde în spatele Cortinei - Partea I

  8. 31 octombrie: Nașterea în Ceruri a savantului Onisifor Ghibu, întemnițat de regimul sovietic fiindcă a denunțat ”monstruozitatea bolșevică, ce echivalează cu anticamera asasinării României ca stat și a românismului, ca popor și neam”

  9. O pornire "eroică" spre auto-distrugere a cuprins Israelul

  10. Alis Popa: CUM SE JUSTIFICĂ până la urmă propaganda acerbă, măsurile abuzive, anularea drepturilor și a libertăților cetățenești, CE conține poțiunea? - VIDEO

Ultima oră

23:30

31 octombrie: Nașterea în Ceruri a savantului Onisifor Ghibu, întemnițat de regimul sovietic fiindcă a denunțat ”monstruozitatea bolșevică, ce echivalează cu anticamera asasinării României ca stat și a românismului, ca popor și neam”

23:10

1 MILIARD DE DOLARI - atât a costat campania de bioterorism psihologic pentru VACCINARE. Dezvăluiri din Congresul SUA, revelate de Dr. Robert Malone

22:30

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și membru al Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, a primit înalta distincție de Cavaliere al Merito Accademico, conferită de Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche din Bari. FOTO / VIDEO

22:00

Istoria necunoscută a celor 13 luptători din Mișcarea Legionară instruiți de CIA, MI6 și NATO, parașutați în România vândută și EXECUTAȚI de KGB la 31 octombrie 1953, în Fortul 13 Jilava

21:00

Trei ani de la nașterea în Ceruri a colegei noastre, Elena Solunca, publicista delicată de la Academica: ”Singură? Eu sunt cu Domnul nostru Iisus Hristos!”. Convorbire profundă: ”Să fim datori unul față de altul doar cu iubire!” (31 octombrie 2021)

20:00

TREI ANI de la o veste tristă și o mare pierdere pentru presa română: S-a stins din viață, după PROTOCOLUL COVID, prietenul nostru, jurnalistul Doru Dinu Glăvan, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (7 iunie 1946 – 31 octombrie 2021

19:35

Părintele Dan Damaschin: Halloween-ul - ce ar trebui să știe creștinii? “Bostanii și măștile demonice nu au nicio legătură cu cinstirea adormiților sau a sfinților” - VIDEO

18:15

31 octombrie: Ziua Internațională a Mării Negre, singura prietenă și vecină sinceră a României

17:47

Alis Popa: CUM SE JUSTIFICĂ până la urmă propaganda acerbă, măsurile abuzive, anularea drepturilor și a libertăților cetățenești, CE conține poțiunea? - VIDEO

17:21

Tucker Carlson își cere scuze că în trecut i-a luat în râs pe oamenii care susțin că vaccinurile provoacă autism. Robert De Niro: “Există clar o problemă” legată de asocierea între vaccinuri și autism - VIDEO

17:00

Sinodul și CNA ”vor să îi închidă gura Înaltpreasfințitului Teodosie” și să se lepede de Sf. Vasile. Se încearcă izolarea ierarhului tomitan înainte de sărbătorirea a 1700 de ani de la Sinodul din Niceea unde a participat Mitropolitul Marcus al Tomisului

16:58

Avocat: Mitropolitul Longhin e la terapie intensivă – Starea sa se înrăutățește

15:55

Doliu în Biserica Ortodoxă Română. Starețul Mănăstirii Nicula a murit la doar 64 de ani. Parohul unei biserici din Botoșani a trecut la cele veșnice la numai 37 de ani

15:40

De ce le era frică homosexualiștilor nu scapă: Va avea loc un al doilea Referendum pentru Familie și Căsătorie, după alegeri! Anunț în premieră făcut de Virgiliu Gheorghe Vlăescu: ”Legalizarea căsătoriilor LGBT aduce atingere majoră vieții de familie”

15:10

Biserica Ortodoxă a Ucrainei a preluat Capela românilor și a Mitropoliților Bucovinei ”Sfinții Trei Ierarhi” din Cernăuți - un monument cu o deosebită valoare istorică și religioasă pentru comunitatea românească și Biserica Ortodoxă Română