Dr. Adrian Cacovean: 38 de ani, s-a vaccinat de covid și a făcut o recidivă trombotică, fiind sub tratament anticoagulant. A făcut o flegmatia cerulea dolens erizipeloidă de la vaccin. Acum am început tratament să revenim la starea de dinainte de vaccin
Îmi amintesc cum scriau pe paginile cabinetelor lor medicale niște inconștienți care se dădeau specialiști, că vaccinarea covid este indicată și celor care au avut tromboze înainte de pandemie și cu atât mai mult că au avut tromboze trebuie musai să se vacineze