Articole de
Dan DiaconuEditoraliști / Invitați

Analist, autor al blogului Trenduri Economice. Îl găsiți și pe https://www.facebook.com/TrenduriEconomice
⚊ trenduri.blogspot.com

Dan Diaconu: Confruntarea Rusia-Nato nu e o ipoteză, ci o certitudine! CNN a comparat vizita lui Zelenski cu cea a lui Churchill de acum 81 de ani

Fără doar și poate, vizita lui Zelenskyi în SUA a fost un succes absolut. Însă nu din perspectiva la care v-ați gândi citind titlul. Asta chiar dacă oficina de propagandă CNN a comparat vizita piticului circar cu cea a lui Churchill de acum 81 de ani. Sunt câteva chestiuni pe care trebuie să le înțelegem în esența lor.

Dan Diaconu: Două vești. Prima veste e că am intrat în Schengen, nu în cel comercial, ci în cel militar. A doua veste, rușii nu stau degeaba

Am două vești : una proastă și una foarte proastă. Din păcate asta e situația la care s-a ajuns, fie din întâmplare, fie din conspirație. Nu avem încă toate datele necesare identificării ipotezei corecte și, de aceea, trebuie să ne facem întreaga judecată pe tărâmul nisipurilor mișcătoare ale unei fundații slabe.

Foto: reporterpenet.ro

Dan Diaconu: EXPERIMENTUL DOICEȘTI. Reactoarele NuScale sau cum ne transformăm în cobai de dragul șpăgii către americani. „Tehnologie de ultimă generație” a fost și vaccinul de la Pfizer & Moderna, iar acum se moare pe capete de la el

Vă reamintesc că primul reactor (întrucât NuScale intenționează să umple țara cu bombe de acest tip) va fi instalat la Doicești, judeșul Dâmbovița, punând astfel în pericol tot ce mișcă pe o suprafață de aproximativ 50 km. Asta înseamnă

CANALUL BÂSTROE. Aurescu a trădat interesele României pentru cele ale Ucrainei. Rezervația Naturală UNESCO Delta Dunării GRAV AFECTATĂ de decizia IMBECILĂ a Guvernului. MAE a ignorat 10 Convenții internaționale și Protestul Academiei Române

Nu v-ați săturat să tot vedeți cum cei cocoțați la butoane nu fac nimic altceva decât acte de trădare a țării? Iată, din păcate, un nou episod: Canalul Bâstroe. Aurescu Bogdan, cu de la sine putere, și-a dat acordul în numele nostru ca Ucraina să utilizeze Canalul Bâstroe.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
VideoNews

Eminescu decriptat de un general din serviciile secrete - criptologul Ilie Torsan

În centrul atenției

Alegeri 2024

234 de articole

  1. Primele trei rachete Patriot au fost livrate Kievului! Cele mai bune poante de după meciul România - Ucraina: FOTO/MEME/TEXTE

  2. Răzvan Ioan Boanchiș: Șoșoacă este exact ce merită Ursula din partea noastră, după tot ce ne-a făcut din 2020 încoace. Vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă doamna Armand era ambasadoare, nu primăreasă?

  3. ACOPERIREA CRIMEI. Îngropat a doua zi după mutilarea creierului. 17 iunie 1889: Singura imagine de la înmormântarea lui Mihai Eminescu - Românul Absolut. “Eminescu, cel mai mare doctrinar al naționalismului” - Reportaj din Universul

  4. Luminița Arhire: ”ACTORUL A IEȘIT ÎN STRADĂ/ SĂ-ȘI CUMPERE CEVA SALAM...”

  5. Biden a înghețat din nou. Obama a sărit în ajutorul lui - FILMAREA ZILEI

  6. România-Ucraina la EURO 2024: 3-0 pentru România – victorie istorică. În tribune se află și George Simion, liderul AUR, împreună cu soția sa

  7. Un nou caz Bodnariu în Suedia: Două fete, de 10 și 11 ani, luate abuziv de asistența socială dintr-o familie de români și reținute în mod ilegal, fără probe. Fetele sunt separate, iar părinților le este interzisă revederea cu ele

  8. Eminescu l-a scuipat pe Maiorescu și i-a strigat criptic în față, după arestare: ”Conspirație - O știu!/Ateul Maiorescu, Marele Mason”. VIDEO/DOC: Un general SIE a descifrat codul. Eminescu, ucis civil pe 28.06.1883 și fizic pe 16/28.06.1889. Coincidență?

  9. Adrian Onciu: Summitul de pace din Elveția, un eșec de zile mari

  10. Donald Trump: “Casa Albă, implicată în finanțarea și instruirea ISIS” - VIDEO

Ultima oră

23:20

Editura Doxologia ne invită să-l vedem și să-l ascultăm pe Părintele Justin

22:54

Răzvan Ioan Boanchiș: Șoșoacă este exact ce merită Ursula din partea noastră, după tot ce ne-a făcut din 2020 încoace. Vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă doamna Armand era ambasadoare, nu primăreasă?

22:35

Părintele Justin și vindecarea minunată a unei tumori – mărturie emoționantă

22:00

Primele trei rachete Patriot au fost livrate Kievului! Cele mai bune poante de după meciul România - Ucraina: FOTO/MEME/TEXTE

21:24

Donald Trump: “Casa Albă, implicată în finanțarea și instruirea ISIS” - VIDEO

20:29

Luminița Arhire: ”ACTORUL A IEȘIT ÎN STRADĂ/ SĂ-ȘI CUMPERE CEVA SALAM...”

19:48

George Simion, dacă ajunge președinte: “Nu voi sta în genunchi în fața nimănui, decât în fața lui Dumnezeu. Vreau ca fiecare român să fie proprietar în țara lui. Nu vom intra în războaiele altora”

19:13

Un nou caz Bodnariu în Suedia: Două fete, de 10 și 11 ani, luate abuziv de asistența socială dintr-o familie de români și reținute în mod ilegal, fără probe. Fetele sunt separate, iar părinților le este interzisă revederea cu ele

17:03

România-Ucraina la EURO 2024: 3-0 pentru România – victorie istorică. În tribune se află și George Simion, liderul AUR, împreună cu soția sa

15:28

Adrian Onciu: Summitul de pace din Elveția, un eșec de zile mari

14:40

AZNews: Coincidență? Acum două zile autoritățile amendau icoanele la Pride Cluj, azi explodează un scandal imens de corupție în poliția județeană

14:02

Biden a înghețat din nou. Obama a sărit în ajutorul lui - FILMAREA ZILEI

13:16

BREAKING: Netanyahu a dizolvat cabinetul de război

13:03

Panică la Tirana după dezvăluirile din România: premierul angajează un gigant american al consultației

11:33

Doliu la ISU Sălaj. Colonelul Florin Pop, comandantul românilor în misiunea împotriva incendiilor din Grecia, a murit la doar 48 de ani