A început parada militară de la Moscova - VIDEO CNN
În direct din Piața Roșie din Moscova, parada militară care marchează Ziua Victoriei și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Rusia.
Traducere, Parteneriat, Preluare, Comunicat primit la Redacție sau Corespondență ActiveNews
⚊ www.facebook.com/activenewsro
În direct din Piața Roșie din Moscova, parada militară care marchează Ziua Victoriei și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Rusia.
Zilele acestea, AstraZeneca s-a aflat în centrul atenției internaționale ca urmare a procesului-colectiv răsunător din Marea Britanie, unde zeci de victime ale „vaccinului” Covid solicită despăgubiri de 80 de milioane de lire sterline
După ce au apărut multiple comentarii și analize false care acuză faptul că filmul „21 de rubini” ar favoriza-o pe Laura Codruța Kovesi, preotul regizor Ciprian Mega a clarificat situația.
Președintele Chinei Xi Jinping a ajuns în Ungaria. Xi a fost așteptat la aeroport de premierul maghiar Viktor Orban. Anterior, liderul chinez a vizitat Franța și Serbia, notează Mediafax.
Am cunoscut filmul 21 de rubini, la început, prin furia unora. Cum nu judec fără să cercetez, iar cercetarea pleacă de la subiect, am căutat filmul.
Datoria publică a României a depășit jumătate din valoarea PIB-ului (52,4%), iar 54% din deficitul bugetar este generat de cheltuielile militare în vederea susținerii Ucrainei.
În România, numărul persoanelor angajate ca autori, jurnaliști sau lingviști a scăzut de la 13.500 în anul 2017, până la 13.000 în anul 2022, potrivit datelor Eurostat, citate de Ziarul Lumina.
O elevă din Iași a obținut cel mai mare punctaj la Olimpiada Națională de Limba spaniolă, cu toate că nici nu studiază limba la școală și nici nu face meditații.
Dacă tot se vrea o radiografie a corupției și a jocurilor de putere, mă întreb de ce nu apare în film cel care a tăiat și a spânzurat în ultimii ani în interiorul BOR-ului și care încă nu a fost înlăturat, respectiv purtătorul de cuvânt, Vasile Băsescu.
În perioada 7-12 mai, la Schitul Sfântul Ioan Evanghelistul din Găbud - metoc al Mănăstirii Oașa are loc o Tabără de Drept, suntem informați de organizatori:
Înainte de startul campaniei electorale, actualul primar general Nicușor Dan a împânzit Capitala cu afișe în care le spune bucureștenilor "Mulțumesc!" Toate panourile cu acest mesaj aparțin unei singure companii, controlată de șeful său de campanie, cu vechi legături rusești.
Anul acesta, românii își vor alege primarii, consiliile locale, consiliile județene, europarlamentarii, parlamentarii și președintele României, după calendarul următor.
Președintele chinez Xi Jinping a cerut luni, la Paris, să nu i se mânjească” țara în problema ucraineană, Beijingul jucând un „rol pozitiv” în găsirea unei soluții pașnice, scrie Le Monde.
Parlamentul European a decis. Pacienții și cadrele medicale vor putea să aibă acces la dosarele medicale chiar și din alte state membre ale UE decât țara lor de reședință. În cazul în care pacientul autorizează accesul, datele vor putea fi folosite pentru tratament și cercetare.
Potrivit unui sondaj realizat de GLOBSEC, Klaus Iohannis este cel mai nepopular președinte dintre cei 9 șefi de state excomuniste membre ale Uniunii Europene.
„Pentru că am primit nenumărate mesaje, în care ni s-a cerut disponibilitatea filmului spre vizionare, am hotărât să difuzăm luni, 6 mai, a doua zi de Paști, filmul "21 de Rubini” la Realitatea TV, de la ora 22.00!”
Neobositul traducător Ionel Trandafir ne oferă un nou documentar subtitrat în limba română (VIDEO mai sus):
„Nu cumva noua politică de acceptare nu este altceva decât o dictatură de catifea, o ideologie pusă la punct pentru a scuza eșecurile unora și pentru a le prezenta drept repere demne de urmat?”
Să ridicăm Crucea în locul sabiei și să căutăm pacea, nu războiul; pacea aceea pe care le-a dat-o Domnul ucenicilor Săi după Învierea Sa, ca o chezășie a Învierii celei de obște! Să petrecem aceste vremuri zguduite de conflicte militare nu în partizanat pătimaș, ci în rugăciune pentru pace
Plângem de durerea mamelor fără prunci și a pruncilor fără mame, de prigoana împotriva credinței, de sărăcia și suferința celor peste care trece moartea.
Rugăm, de asemenea, pe Dumnezeu să ne lumineze mintea și inima pentru a alege oamenii cei mai potriviți pentru a conduce destinul Țării: oameni cu frică de Dumnezeu, cu atașament față de valorile familiei, cu dragoste de semeni – prieteni sau dușmani.
„În aceste zile de sărbătoare, să împărtășim celor din jurul nostru, prin cuvânt și faptă, iubirea, pacea și bucuria lui Hristos, mai ales copiilor orfani, bolnavilor și bătrânilor, precum și românilor aflați printre străini.”
Într-o întâlnire de campanie de miercuri, președintele american Joe Biden a dat vina pentru dificultățile economice ale Chinei, Japoniei, Rusiei și Indiei pe „xenofobia” lor și pe faptul că „nu vor imigranți”.
De Ziua Mondială a Libertății Presei, Federația Sindicatelor din Cultură și Presă ”CulturMedia” atrage atenția că dreptul la exprimare și accesul cetățenilor la informație sunt esențiale pentru o societate sănătoasă și civilizată!
O femeie de aproximativ 50 de ani a decedat în urma unui infarct în timp ce își făcea cumpărăturile într-un supermarket din Cluj-Napoca.
Danemarca va începe să administreze pacienților care suferă de diabet de tip 2 medicamente mai ieftine înainte de a prescrie așa-numitele medicamente GLP-1, cum ar fi Ozempic a declarat miercuri Agenția daneză pentru medicamente.
Pentru cel de-al 99-lea episod al emisiunii sale, Tucker Carlson a vorbit cu filozoful politic descris drept „creierul” lui Vladimir Putin, scrie Unherd.
Donald Trump și-a prezentat liniile unui posibil al doilea mandat într-un articol consistent publicat marți de Time, între care se numără asigurarea libertății de acțiune pentru statele care interzic avortul, desfășurarea armatei pentru a-i expulza pe imigranți, condiționarea susținerii militare pentru aliații SUA.
După scandalul morților suspecte de la Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon, aflat în continuare în ancheta Parchetului București, și dezvăluirile despre investigațiile medicale RMN „la negru”, prezentăm astăzi dovezi despre operațiile fictive care se fac la „Sfântul Pantelimon”.
Pe data de 1 mai 1965, când se sărbătorea solemn ziua solidarității celor ce muncesc, s-a petrecut un lucru care a cutremurat întreaga țară: Părintele Gavriil a stropit cu kerosen și a dat foc unui portret de 12 metri al lui Lenin
Cea mai bună actriță într-un rol principal a fost aleasă de votanți Ilinca Manolache pentru rolul Angela Răducanu din filmul „Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii” de Radu Jude.
Biroul de presă al Patriarhiei Române a transmis luni un comunicat referitor la Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare.
Președintele Biroului Electoral Central (BEC), judecătorul Vasile Bîcu, a efectuat tragerea la sorți a formațiunilor și candidaților independețiî înscriși la alegerile europarlamentare din iunie, pentru stabilirea ordinii pe buletinele de vot.
Turcia dă o lovitură planurilor președintelui Klaus Iohannis de a deveni noul secretar general NATO. Luni, Ankara a anunțat că îl sprijină pentru acest post pe premierul olandez Mark Rutte, considerat favorit.
România nu are suficienți bani să-și trimită sportivii la Jocurile Olimpice de la Paris. Executivul recunoște că „nu există fonduri suficiente în vederea asigurării finanțării participării României la a XXXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară – Paris 2024”.
Săptămâna Sfintelor Pătimiri începe luni, iar slujbele Deniilor sunt programate zilnic, la ora 17,00, la Catedrala Patriarhală.
Donald Trump continuă să dețină un avantaj față de președintele Joe Biden pe măsură ce campania – și procesul penal al fostului președinte – avansează, potrivit unui nou sondaj CNN realizat de SSRS.
"Când exprim aceste trei cuvinte: Pfizer, Corupție și von der Leyen, Președintele Parlamentului îmi închide imediat microfonul!!! Acest lucru este urmat de un vot de 7 secunde în care toate celelalte partide resping propunerea mea.
Marta Petreu: „Deschide Doamne gura ta nătângă/…/ Da. Gura ta bătrână și știrbă și gângavă/ gura ce-articulase Verbul// Deschide-ți Doamne gura ta ce pute”…
Pe urmă eroul Floriilor a fost dat în judecată ca un agitator oarecare și – culmea ironiei! – același popor care delirase la Florii urla acum din rărunchi: – Să se răstignească! Să se răstignească!
CEL MAI CONTROVERSAT FILM AL ZILEI - 21 DE RUBINI. VIDEO AICI: