S-au deschis porţile! Poligamii cer și ei dreptul la o „căsătorie multiplă”

De Alexandra Rizea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Inspirat de decizia Curţii Supreme din USA, care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex, un bărbat de 46 ani din Montana solicită guvernului dreptul de a se căsători cu cele două soții ale sale.
 
„Este vorba despre principiul egalităţii dreptului la căsătorie”, a declarat Nathan Collier pentru Associated Press. „Nu puteţi avea asta fără poligamie!” 
 
Două neveste și șapte copii

Nathan Collier spune că ideea i-a venit în urma recentei decizii a Curţii Supreme. Iar miercuri, 1 iulie a.c., Nathan Collier și cele două soţii ale sale, Victoria și Christine, au mers la un tribunal din Billings (Montana) și au depus o cerere pentru legalizarea căsătoriei lor în trio. 

 

„Acum suntem în așteptarea unui răspuns”, a declarat Colllier pentru ziarul  „The Independent”. „Am două soţii pentru că iubesc două femei și vreau ca și a doua soţie să aibă aceleași drepturi și aceeași protecţie ca și prima mea soţie. Ea merită să obţină această legitimitate. Majoritatea oamenilor nu sunt ca noi. Nu încerc să definesc ce înseamnă căsătoria pentru oricine altcineva, încerc să definesc ce înseamnă căsătoria pentru noi”, a adăugat el.
Collin a declarat că este un vechi mormon care a fost excomunicat pentru poligamie și că astăzi el nu mai face parte din nicio organizaţie religioasă. S-a căsătorit cu prima sa nevastă, Victoria (40 ani) în 2000. Ȋn 2007, el a apărut într-un reality show, „Sister Wives” și, în cadrul unei ceremonii religioase, s-a căsătorit cu a doua soţie, Christine. Cei doi nu au semnat niciun certificat de căsătorie, pentru a evita acuzarea lui Collin de bigamie. 
Prima lui soţie, Victoria, a declarat că ea și a doua nevastă a soţului ei se înţeleg „precum surorile”. „Suntem toţi ca o familie. Există zile bune și zile proaste”, a spus ea. „Dar sunt mai multe zilele bune”. Cei trei au șapte copii, proveniţi atât din relaţia poligamă, dar și din relaţiile anterioare. 

Ȋn SUA e în dezbatere dezincriminarea poligamiei
 
Practicarea bigamiei este interzisă în toate cele 50 de state americane, deci și în Montana. Ȋnsă Collin spune că, dacă cererea adresată tribunalului îi va fi respinsă, el va da statul în judecată.
Funcţionarii din Yellowstone au refuzat iniţial să primească solicitarea lui, însă apoi au declarat că se vor consulta cu cei de la biroul procurorului districtului, înainte de a-i da un răspuns final. La rândul lui, Kevin Gillen, procuror-șef al secţiei pentru litigii civile, a declarat pentru „Associated Press” că va examina legile referitoare la bigamie din Montana și îi va trimite un răspuns oficial lui Collin săptămâna viitoare. „Eu cred că el merită un răspuns”, a declarat Gillen, adăugând și că, în opinia sa, acesta va concluziona că „legea pur și simplu nu prevede încă asta”.  

Collin e însă pregătit pentru acest răspuns. El spune că a trimis deja o cerere pe mail organizaţiei „American Civil Liberties Union” (ACLU) din Montana, pentru ca aceștia să-l reprezinte într-un posibil proces. Jim Taylor, directorul juridic al ACLU, susţine că nu a văzut încă această cerere și că nu are deocamdată vreo părere despre solicitarea lui Collin, de legalizare a căsătoriilor poligame, chiar dacă, în opinia lui, decizia Curţii Supreme privind căsătoriile gay „este ceva foarte diferit”.

Anne Wilde, co-președinte al „Principle Voice”, organizaţie ce apără drepturile poligamilor, a declarat că cererea lui Colllin este prima de acest gen de care a auzit și că cele mai multe familii de poligami din Utah nu caută dreptul de a avea mai multe certificate de căsătorie. „Mai mult de 90% din fundamentaliștii mormoni nu vor ca poligamia să fie legalizată, vor să fie dezincriminată”, susţine Wilde.

Un judecător federal, Clark Waddoups, a anulat acum doi ani mai multe articole din legea anti-poligamie din Utah, afirmând că ele încalcă libertatea de religie, interzicând coabitarea.  Bigamia rămâne încă ilegală; statul a atacat decizia și cazul este acum pe rolul unei Curţii de Apel Federale (The United State Courts of Appeals for the Tenth Circuit).

Anne Wilde declară că cele mai multe familii poligame sunt mulţumite de decizia judecătorului Clark Waddoups și cred că cererea de legalizare a căsătoriilor multiple i-ar pune sub o jurisdicţie indezirabilă din partea guvernului.
Ȋnsă tot ea afirmă că decizia Curţii Supreme, de a legaliza căsătoriile gay, ar trebui să le mărească poligamilor șansele de a câștiga apelul. „Noi sperăm că decizia Curţii Supreme va arăta direcţia în care merge naţiunea. Ea este mult mai liberală, mai înţelegătoare cu oamenii care-și formează familii așa cum doresc”, susţine Anne Wilde.
 
La 15 iunie a.c., Curtea de Apel Federală (The United State Courts of Appeals for the Tenth Circuit) a anunţat că a cerut biroul procurorului general din Utah să depună probele necesare în susţinerea recursului statului, precizând că nu va mai prelungi acest termen.   
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”