

Balasz Orban, consilierul politic al premierului ungar Viktor Orban, a postat pe Twitter două grafice care arată că Budapesta este capitala europeană în care locuitorii au cea mai ieftină energie.
Prețurile cele mai mari la curent electric sunt la Bruxelles, în vreme ce prețurile cele mai mari la gaze naturale sunt la Stockholm.
Bucureștiul se află pe locul șase în ambele clasamente.
Great news to kick off the year: In December, Hungary again had the lowest energy prices in the EU!
— Balázs Orbán (@BalazsOrban_HU) January 6, 2023
The average price of electricity & natural gas paid by residential consumers in Budapest is the lowest among the EU capitals surveyed.
We'll work to preserve this trend in 2023! pic.twitter.com/X7AK2H942F
Guvernul de la Budapesta a instituit încă din 2013 o plafonare a prețurilor la energie, iar vara trecută a anunțat că va menține plafoanele pentru prețurile consumatorilor casnici, până la nivelul consumului mediu lunar, adică 214 kwh la electricitate și 144 metri cubi de gaze.
Ungaria și-a putut menține prețurile mici la energie deoarece, spre deosebire de restul țărilor UE, și-a păstrat accesul la resursele din Rusia.
Guvernul Orban a susținut în repetate rânduri că sancțiunile UE împotriva Rusiei trebuie ridicate, deoarece ele se întorc împotriva celor care le-au instituit.
În discursul său de la sfârșitul anului 2022, Viktor Orban a declarat:
„Sancțiunile impuse ca răspuns la război și prețurile enorme la energie care rezultă împing întreaga Europă spre declin economic și recesiune. Toate țările UE sunt amenințate. Întrebarea este: poți să nu te bagi în chestia asta (războiul)? Iar strategia Ungariei este să nu se bage în chestia asta.”
Și Orban a adăugat:
„Chestiunea cea mai importantă, desigur, este cea a sancțiunilor. Dacă nu ar exista sancțiuni, dacă nu ar fi sancțiuni în domeniul energiei dictate de Bruxelles, dacă o zână ar veni mâine dimineață cu o baghetă fermecată să facă să dispară sancțiunile, atunci inflația din Ungaria ar scădea imediat. Poate nu la jumătate, dar cam pe acolo. Noi am luptat de la început împotriva sancțiunilor deoarece am știut că vor provoca inflație.”
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.