ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Ierarhului i s-a permis însă să țină
legătura cu credincioșii.
Procesul a avut loc cu ușile închise, în sala de judecată neavând acces nici publicul, nici ziariștii.
Mitropolitul este acuzat de insultarea sentimentelor religioase ale ucrainenilor, de încălcarea egalității cetățenilor și de justificarea invaziei Rusiei în Ucraina.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Ce mascarada ! Ei sunt in razboi dar le arde de circul asta cu popa , bratara (de unde au asa ceva?).
Devine din ce in ce mai ciudat''conflictul'' intre rusi si rusi(betivanii ucrainieni)
Nenea Iancu02.04.2023 08:49
Cu astfel de atitudine, Ucraina însăși justifică agresiunea Rusiei și îi validează narativul "eliberării" rușilor din afara granițelor. Nici în UE nu va putea Ucraina să intre atâta vreme cât persecută minoritățile! Imaginați-vă cum ar reacționa Kievul dacă Ursula i-ar impune cota de migranți! Brusc, n-ar mai fi Ungaria oaia neagră a Evropii!
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Devine din ce in ce mai ciudat''conflictul'' intre rusi si rusi(betivanii ucrainieni)