Bogdan Tiberiu Iacob: VINE VOTUL NUCLEAR. SAU CUM AU PASAT IOHANNIS ȘI GUVERNUL RĂSPUNDEREA PENTRU DONAREA PATRIOT

De Bogdan Tiberiu Iacob  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În Parlamentul României urmează în zilele următoare un vot puțin spus nuclear, care poate îngropa, efectiv, reprezentanții partidelor naționalist-suveraniste în prag de alegeri. Sau le poate ridica dramatic. Vorbim de votul care va trebui dat pentru donarea unui sistem Patriot Ucrainei, în cadrul unei proceduri care putea fi ocolită, după un obicei deja împămîntenit, dar care are un avantaj: ridică pericolul pușcăriei de deasupra capetelor președintelui Klaus Iohannis. a membrilor CSAT și a guvernului României.

Pe 20 iunie a avut loc ședința CSAT care a decis, la cererea personală a lui Joe Biden către Iohannis, donarea unui sistem Patriot de către România țării vecine aflate în război. Argumentul era situația gravă din Ucraina și nevoia urgentă de sprijin militar împotriva agresiunii Rusiei.

Paradoxal, au trecut două luni și 9 zile – 70 în total – în care nu s-a mișcat un pai, situație cel puțin bizară și fără precedent.

Cînd a fost vorba de Ucraina, nu prin tărăgănare s-a făcut remarcată România, ci prin precipitarea maximă să rezolve problemele vecinilor.

Un motiv serios, probabil decisiv, a fost o observație pe care o făcea Inpolitics la acea vreme:

Potrivit Codului Penal, art. 394. – Fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, prin:

a) provocare de război contra țării sau de înlesnire a ocupației militare străine;
b) subminare economică, politică sau a capacității de apărare a statului;
se înacadrează la trădare de țară și se pedepsește cu închisoare de pînă la 20 de ani.

Cînd faptele sunt săvîrșite de președintele țării ori de membri ai CSAT, închisoarea e de pînă la 25 de ani.
 
Cedarea de bună voie a unei componente de cea mai mare importanță a sistemului de apărare către un alt stat, la solicitarea unui terț stat, recte SUA, se poate încadra lejer la înaltă trădare. Și e momentul să reamintim un eveniment care întărește acest raționament.

A doua zi după decizia CSAT – pură coincidență – Ministerul slovac al Apărării a anunțat că transferul de avioane de luptă MiG-29 și sisteme de apărare aeriană către Ucraina, în 2023, e considerat un act de sabotaj și de trădare al fostei conduceri a ministerului. „Noi, în calitate de Minister al Apărării, depunem o plîngere penală pentru suspiciunea săvîrșirii de sabotaj, adică trădare, abuz de putere. și încălcarea obligațiilor de administrare a proprietății altor persoane”, a declarat purtătorul de cuvînt al ministerului, Igor Melicher.
 
O situație identică cu cea din România poate aduce, iată, condamnări penale pentru liderii fostului regim de la Bratislava.

De ce nu s-ar întîmpla la fel și în România, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat?
Cine ar fi dispus să riște?

În consecință, cei care au luat decizia în iunie au găsit soluția în august: un proiect de lege lansat în consultare publică pe 29 august care să modifice Legea nr. 222/2017 pentru realizarea ,,Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esențial ,,Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”.
 
Care proiect va fi remis în regim de urgență de către guvern către parlament, care va trebui să decidă prin vot.
 
Modificarea legislativă sună cam așa:

Articol unic. – La articolul 1 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu bază la sol”, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 27 noiembrie 2017, cu modificările ulterioare, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alineatele (3^1) – (3^4), cu următorul cuprins:

(3^1) Un sistem de rachete sol-aer PATRIOT, în configurația prezentată în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, face obiectul unor acte de donație către terți.

(3^2) Detaliile realizării actelor de donație și a transferului propriu-zis se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
 
(3^3) Se abilitează Guvernul României să întreprindă demersurile necesare pentru reconstituirea capabilității de apărare aeriană cu bază la sol, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, prin înlocuirea obiectului donației în configurația impusă de nevoile operaționale, prin achiziția unui sistem similar, în principal din fonduri externe nerambursabile.

(3^4) Prin excepție de la alin. (3^3), sumele necesare achitării taxelor și comisioanelor aferente reconstituirii capabilității de apărare aeriană cu bază la sol vor fi asigurate din bugetul Ministerului Apărării Naționale.
Practic, cei care vor decide dacă dăm sau nu sistemul Patriot către Ucraina vor fi parlamentarii.
 
Pînă acum, ajutoarele pentru Ucraina s-au decis de către guvern prin ordonanțe de urgență și hotărîri de guvern, vorbim de valori de miliarde de lei.

Și modificarea legii 222 putea fi făcută demult prin OUG, urgența fiind perfect justificată.
Iohannis și guvernul și-au adus, însă, brusc, aminte că România are și un Parlament învestit de cetățeni cu dreptul de decizie.

Parlamentarii vor da, cum spuneam, votul pentru cedarea Patriotului românesc, gratis, ucrainenilor.
 
Sau, poate, nu. (Bogdan Tiberiu Iacob – Materialul complet AICI)
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Leustean 02.09.2024 22:06
    Iohannis si membrii CSAT au fost deja acționați in justitie pentru cedarea sistemului Patriot. Plângerea penală datează din 23 iunie (deci, de câteva luni) si a fost înaintată de partidul lui Lasca si dr. Constantinescu. Așa ca nu știu daca decizia de a-i pasa parlamentului oul fierbinte a fost influențată de observația făcută de o publicație sau - mult mai probabil - de faptul ca Iohannis si CSAT au deja o plangere penala pe cap
  • Nata 03.09.2024 05:57
    Bideul nu mai este - ce mai vor trădătorii aceștia înverșunați împotriva României, a integrității ei teritoriale, si a tot ce reprezinta romanismul? Asta înțeleg gâștele astea sa preia de la americani? Locul lor e in pușcărie alături de gunoaiele asemănătoare lor pentru tentativa de înalta trădare.
  • Tic 03.09.2024 08:27
    M-am intoxicat de atâta "capabilitate" - ce monstruozitate-in textul proiectului de lege de mai sus.
  • DANA Q 03.09.2024 16:32
    Le/a tras/o sasu în special senatorilor care au fost de acord / s/a scos cu problema asta dar ramîn altele/Sa vedem ce fac deputatii.Abia astept sa/i vad pe toti dupa gratii, pe viata.
  1. PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

  2. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  5. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  6. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  7. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  10. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

Ultima oră

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion ÎN DIRECT cu Nicușor Dan AICI - VIDEO

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

Trump a dat lovitura: Primul Papă american la Vatican - Leon al XIV-lea

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem