Ca să-și protejeze pământul, țările europene își exercită dreptul de preemțiune la cumpărare de teren agricol/ferme agricole, în funcție de obiectivele strategice ale politicii publice naționale.

Fiecare țară membră a Uniunii Europene a creat agenții naționale și/sau regionale care intervin și controlează politica publică națională funciară prin două mecanisme de menținere a fermei familiale țărănești ca nucleu de baza al agriculturii europene. Drama funciară a României se poate explica foarte simplu: România vinde teren agricol și silvic în timp ce Franța și celelalte state vestic europene comasează și vând ferme (grajd, animale, utilaje, pământ, etc...), de aici rezultând actuala derivă funciară, care creează o breșă de securitate în estul Uniunii Europene.

În timp ce Franța a creat o multitudine de mecanisme de protecție a patrimoniului funciar francez, fiind campioana Uniunii Europene la protejarea gliei franțuzești, România se află la polul opus și are foarte multe hibe permițând acțiuni speculative la scară industrială, în special prin intermediul structurilor juridice.

„Mecanismele de protecție funciară împotriva cumpărării de teren agricol de către străini în Franța, sunt multiple:

- Fixarea prețului de referință;

Pentru evitarea speculației cu teren agricol Comisia Județeană de Orientare Agricolă (CJOA) ajustează un preț de referință județean pe baza unui Observator Național gestionat de SAFER, lucru inexistent în România.

- Fixarea limitei de suprafață pentru cumpărare;

Suprafața maximă pe care teoretic un străin o poate cumpăra este echivalentă cu suprafața de referință a fermei sectoriale decisă de către fiecare C.J.O.A. (Comisie Județeană de Orientare Agricolă);

- Refuzarea autorizației de cumpărare în Franța!

Franța a imaginat o serie de situații în care se refuză acordarea autorizației de cumpărare de teren agricol de către străini:

- Condiții limitative referitoare la structura juridică a solicitantului;

România nu a impus nici o limitare în funcție de statutul cumpăratorului permițând acțiuni speculative la scară industrială în special prin intermediul structurilor juridice.

În Franța, unde majoritatea fermelor sunt familiale, se cumpară pământul de către agricultori francezi cu structuri juridice specifice și astfel sunt evitate riscurile create de către speculațiile străinilor ce au de regulă structuri juridice anonime pentru ascunderea identității reale a cumpăratorilor.

- Condiții limitative referitoare la nivelul minimal de pregătire agricolă;

România nu a impus restricții față de nivelul de pregătire al cumpărătorului.

În Franța pregătirea minimală și experiența este parte componentă a statutului agricultorului.

- Condiții limitative referitoare la locuirea în țară pe o durată minimă anterioară;

România nu a impus prin lege condiții legate de locuirea minimală în țară, anterior actului de cumpărare.

În Franța un rezident originar dintr-o altă țară U.E., ce nu poate dovedi că a locuit între 3 și 10 ani în țara de adopție nu poate cumpăra teren agricol.

- Condiții limitative referitoare la vânzarea de părți sociale;

În România Legea 17/2014 nu a creat mecanisme de control a vânzărilor de părți sociale sau acțiuni din societăți. În timp ce în România Legea 17/2017 dă posibilitatea oricărui tip de societate, în țările UE s-au creat diferite mecanisme de control a vânzării/cumpărării de terenuri de către societăți comerciale:

În Franța, SAFER își exercită dreptul de preemțiune în cazul vânzării către străini de parți sociale sau de acțiuni de către societăți comerciale ce dețin active și terenuri agricole.

- Condiții limitative legate la accesul la cumpărare prin intermediul arendării.

În România Legea 17/2014 nu a creat mecanisme de intervenție funciară în cazul terenurilor arendate, ca formă insidioasă de acces la cumpărare de fond funciar. În România s-au creat condiții de discriminare pozitivă pentru cetățenii străini prin introducerea arendașului ca preemtor, fază insidioasă de acces la fondul funciar. Nu s-a realizat o corelație cu Legea Arendei precum în alte state europene.

În Franța, prețul arendei sau închirierii se încadrează între limite minime și maxime, fixate de către fiecare administrație județeană (departamentală) și ține cont în procent de 60 % de evoluția veniturilor țăranilor și 40 % în funcție de costurile vieții cotidiene.

- Condiții limitative legate de lista neagră a cumpărătorilor;

În România Legea 17/2014 nu a creat o listă neagră cu persoane și structuri care să nu aibă acces la piața funciară din România.

Franța ca și alte țări europene are o listă neagră cu structuri si persoane ce nu pot cumpăra teren agricol: bănci, asiguratori, fonduri de investiții, fonduri de pensii, alte structuri speculative.

- Condiții limitative legate de vânzarea terenului în intravilan;

În România Legea 17/2014 deschide o cutie a Pandorii în ceea ce privește speculația cu terenurile agricole din intravilan ce nu sunt vizate de această lege. În România în zona montană, structura intravilană a comunelor formate din sate răsfirate, deține mare parte din terenurile agricole ale comunei comparativ cu zonele de câmpie și colinare în care extravilanul este majoritar. Astfel se creează o presiune speculatorie pe vatra satului în special în cătunele izolate pe cale de deșertificare umană.

În Franța cumpărarea de teren agricol intravilan de către străini este limitată la cumpărarea unei case cu maxim câteva mii de m2 de la caz la caz.”.

„Cu o astfel de clasă politică iresponsabilă și trădătoare de țară, România a devenit o colonie alimentară, funciară și extractivă. În istorie, coloniile ce vând materie primă și cumpără materie finită, nu rezistă mai mult de 20-30 de ani fără să le fie schimbată cultura, limba și numele țării.”