Zodia virusului și altele (XIII)

De Valerian Stan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


*Părinții Republicii impuse de Stalin, azi nume de grea ocară, zac fiecare pe unde nimeni nu mai știe. Groza, Pauker, Chivu Stoica, Dej, pe cine mai interezează unde sunt? Ceaușescu, aruncat într-un cimitir militar pe care-l dezonorează maxim. Probabil că și de cei patru demni urmași ai lui va uita lumea ca de niște boli rușinoase (cel din urmă încă-și mai poate alege un alt destin). În timp ce Domnii Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu și Regii, cinstiți în veac ca făuritori și apărători de țară, odihnesc la umbra sfântă a Sfintelor Mănăstiri.

*Începând de săptămâna viitoare, în cadrul măsurilor de relaxare post-Covid, d-l Iohannis va pleca într-o nouă vacanță de doi ani.

*În momente grele pentru tara sa, Trump a parcurs pe jos o mare distanță, cu riscuri pentru propria viață, pentru a merge la o Biserică din apropierea Casei Albe, incendiată de anarhiști. Al nostru ne-a încuiat bisericile două luni și s-a baricadat în Palatul regal.

*Dacă privești în sus nici nu-ți dai seama că țara asta-i condusă de niște secături.

*PSD și PNL (partide parlamentareau stabilit ca "educarea sexuală" a copiilor să se facă cu acordul părinților. Reacția Accept-LGBTI? „Jos mâinile de pe copii și de pe educația lor! Nu reprezentați pe nimeni". Dar voi pe cine reprezentați, Florin Buhuceanu? Pe homosexuali? Și ce treabă aveți voi homosexualii cu copiii și cu nepoții noștri? Educați-vă copiii voștri, nu pe-ai noștri! Faceți copii și educati-vi-i sexual și parasexual! Ați vrut scoaterea icoanelor și a orelor de religie dinșcoli, iar acum vreți ideologie de gen și educație sexuală cu forța de la vârste cât mai fragede. Semn clar că nu vă gândiți câtuși de puțin la sufletele copiilor noștri – ci doar la trupurile lor. Începe să-mi pară rău că v-am cunoscut, și că destul timp – cât nu v-ați arătat adevarata față – v-am susținut și creditat cu bune intenții.

*În urmă cu vreo trei ani, voind să fac un compliment pe jumătate meritat unei doamne trecute de 80 de ani, cunoștință veche, i-am spus: Arătați bine în continuare, câți ani aveți? M-a pus la punct cu un surâs țuguiat devastator: Vai, dar doamnelor nu se pune o așa întrebare. Nesuferind durerea, fluturii ultimului stol din stomac mi s-au sinucis pe loc luându-și viața singuri. Iar de atunci, vai mie suflet distrus, nimic n-a mai fost ca înainte să fi fost ce-a fost.


*Șeful USR Dan Barna atât insistă și el cu educația sexuală în școli de zici că l-a abuzat cândva vreo ursoaică libidinoasă prin zmeuriș.

*Să scrii, cu ani în urmă, că Iliescu e Om cu O mare, iar azi, la senectute (România literară din 22 mai 2020), să-l ataci pe Coposu, e musai să te cheme Nicolae Manolescu și să ai caracterul și CV-ul nici (niciodată clarificat).

*Deși nu vor să pară astfel, revoltele din SUA sunt îndreptate în mod evident pentru oricine împotriva lui Trump. Ele urmează deloc întâmplător așa zisei pandemii care a avut aceeași principală țintă și sunt opera Noii ordini mondiale și a neo-marxiștilor lumii. Exasperați că Trump ar putea câștiga alegerile din noiembrie, și că în următorii patru ani el ar putea îndrepta SUA și lumea către un alt destin.

 *Pentru cazul că vreodată va fi nevoie să ne reamintim de pe unde au început disensiunile serioase euro-atlantice: în toamna lui 2018 Germania și Franța decretau că SUA constituie un potențial adversar militar al UE (iar asta în timp ce, la 12 septembrie același an, Parlamentul European adoptase o Rezoluție predicând contrariul).

*Ponta, cu o grupare desprinsă strategic din PSD, e pe val – iar Grindeanu e pe punctul de a reveni la vârf în PSD. Primul e nepotul iar al doilea ginerele tartorului PSD-ist Ilie Sârbu, un mafiot de top al guvernărilor acestui partid. Deci o altă coterie nefericită se pregătește să preia guvernarea.


*Să acuzi pe altul că vinde Ardealul ungurilor, când tu, dar și primul tău ministru maghiar, ați făcut poate cele mai multe dovezi de lipsă de loialitate față de interesele țării înseamnă să fii de o fățărnicie aproape periculoasă.

*LGBTI în 2050: LGBTI@YN#M_RSȘZ-VAX


*Un consilier personal al prim-ministrului Ludovic Orban, Florin Silviu Ivan, l-a numit "cretin", printr-o formulare implicită, pe președintele SUA Donald Trump. În mod normal ar trebui să urmeze o poziție publică a cuiva – a primului ministru, a președintelui Iohannis. Vom vedea.

*Deși conduc pe contrasens și în stare de ebrietate, presa miluită ne spune că liberalii cresc în sondaje. Ăsta da negoț, să vinzi măgari la preț de armăsari.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Nenea Iancu 04.06.2020 02:20
    Interesant că la protestele din timpul izolării erau criticați protestatarii, siliți să stea despărțiți și să poarte mască. Iar acum că au intrat anarhiștii ca-n brânză, nu mai dă nimeni ochii peste cap că se bulucesc și n-au mască! Ori se vor trezi cu toții la spital peste 14 zile?
  • Valerian Stan 6954 04.06.2020 09:39
    Pe logica interesului care doare mai tare:)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:08

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS