
Foto: Constanța Info

Zeci de mii de români s-au reunit astăzi într-un suflet creștinesc la Peștera Sf. Apostol Andrei din Comuna Ion Corvin, Constanța. Înaltpreasfințitul Teodosie a a fost prezent și el, alături de alte înalte fețe bisericești:
„Soborul de arhierei care a slujit astăzi la peștera Sfântului Apostol Andrei: Înaltpreasfințitul Iacov, Mitropolit de Mytilene – Grecia, Înaltpreasfințitul Pantelimon, Mitropolit de Maroneia și Komotini – Grecia, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfințitul Demetrios Charbak – Episcop de Safita, Arhiepiscopia de Akkar, Preasfințitul Nikiforos, Episcop de Amorium – Turcia, Preasfințitul Macarie, Episcop Vicar de Ruse – Bulgaria, Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, și Preasfințitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei” se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului.
Potrivit Constanța Info, pelerinii s-au îndreptat spre Ion Corvin încă de la primele ore ale dimineții, iar Sfânta Liturghie a început la 8.30.
Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, județul Constanța, este locul tradițional unde creștinii merg să se închine în această zi de mare Sărbătoare.
FOTO:

Cozi kilometrice s-au format pe meleagurile pe unde a călcat Sf. Andrei. Credincioși din toate colțurile țării au sărbătorit în smerenie această zi, la frumoasa slujbă arhierească.
VIDEO:
Printre mulțimea de credincioși s-a aflat și Gigi Becali. „Dumnezeu și Maica Domnului să ne ajute și să ne ocrotească!” a fost mesajul lui pentru români.
VIDEO:
Redăm mai jos câteva secvențe care fac un rezumat al acestei zilei:
VIDEO
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.