

Decizia privind includerea României în programul Visa Waiver este în curs de revizuire, ceea ce ridică semne de întrebare asupra accesului fără viză pentru cetățenii români. Surse din Departamentul pentru Securitate Internă al SUA au declarat pentru Știrile PRO TV că procesul de evaluare este influențat de politica administrației Donald Trump, scrie site-ul Știripesurse.
Vicepreședintele SUA, J.D. Vance, a explicat foarte clar în mai multe mesaje publice că America nu are de gând să stea la aceeași masă cu dictaturi incipiente, inclusiv din Europa, care încalcă drepturile inalienabile ale omului, între care libertatea de exprimare și dreptul la vot.
Este posibilă așadar o amânare sau chiar o revocare a deciziei. Acest scenariu ar fi fără precedent, deoarece nicio țară acceptată în programul Visa Waiver nu a fost exclusă imediat după acceptare.
„Vă putem spune că, în concordanță cu concentrarea administrației Trump pe securitatea țării, Departamentul pentru Securitate Internă reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver. În acest moment, nu există actualizări privind implementarea ESTA”, a transmis, pentru HotNews, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA.
Nici Președinția nici Ambasada
României la Washington nu știu nimic. Ambasada a declarat numai după ce știrea a devenit publică faptul că „se află într-un dialog activ cu autoritățile
americane” iar Ilie Bolojan, interimarul ilegtim de la Cotroceni, a declarat după ieșiere de la summitul UE de la Bruxelles, că încă nu are informații complete, dar că va discuta cu oficialii SUA.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Sa precizez: bruahahaaaa...
Imi iau popcorn si urmaresc hashtag vs. Trump.
In 1989 s-a iesit in strada si s-a murit pentru democratie.
In ultimii 20 de ani, democratia a fost ucisa incet, incet ca sa nu-si dea seama poporul.
Actul final al asasinarii democratiei din Romania s-a dat pe 06.12.2024.
De ce în Romania statul e un dictator și de ce România e o dictatura neomarxista?
Pentru ca doar în dictatura se ucid destine, se curma vise, se manipulează cu nerușinare, se frang aripi cu zambetul pe buze, se calca în picioare legea cu nonșalanță, se ucide democrația cu buna stiinta, se transforma minciuna în adevăr, noaptea în lumina. Se prezinta urâțenia ca frumusețe, ura drept dragoste, palmele peste obraji, mângâieri materne, intimidarea, invitație la bună cuviință, tradarea, dragoste de țară, pupincurismul Occidentului, demnitate, uciderea Constituției, respectul fata de lege, pumnul in gura presei naționaliste, tratament contra durerilor de gat, dezinformarea, adevăr suprem, naftalina, parfum de mosc, distrugerea, reconstrucție, parsivitatea, loialitate, rama simbol al demnității, gelatina al verticalitate, spălarea pe creiere, curățenie morala, înmormântarea națiunii, nunta cu alai, moartea, naștere, jertaja adusa Satanei, botez, sabia înfiptă în inima tarii, drept la viata, sfidarea, ajutor, inducerea fricii, desteptare nationala, ducerea în derizoriu a dreptului de a alege și a fi ales, asanare morala, a virtuților vieții in mormant, drept internațional, a dragostei de țară la închisoare mediatica, în drum spre lumina. Da, traim intr-o dictatura. Iar dictatorii se vede ca se simt minunat. Au privirea de sacal, sufletul de crocodil, mintea de rahat globalist, trupul de vultur ahtiat după cadavre, picioarele înfipte în ura și mainile pătate de sângele adevărului, frumuseții, dreptății si dragostei ucise cu bucurie și desfătare in miezul zilei și la lumina reflectoarelor. Sadismul guvernează la Victoria, Cotroceni, justiție, securitate, MAI, MAPN, presa aservita, ong-uri, Bruxelles. Sadismul e noua lor religie iar Satana noul ideal de viata. Ce nu știu ei e ca este o vreme pentru toate. Acum e vremea lor, dar cât de curând va veni și vremea noastră.
PS. In tot acest scenariu și punere a sa în scena, BOR este doar un simplu spectstor care prin tăcerea sa încurajează toate acțiunile puterii. Nu cred ca ar fi de mirare dacă in liniștea ungherele ei, ar aplauda tot ce se întâmplă. Pastorul a renunțat la oi și s-a aliat cu lupul și ursul in semn de respect fata de valorile Satanei. Triste vremuri. Triste și parsive. Speranța moare ultima și noi încă nu a murit. Trăim alături și cu ea în suflet. Doamne ajuta-ne.
Actualii posesori ai puterii au participat la jaful din pandemie și la jaful din Ukraina împreună cu Uniunea Europeană, așa că rămân sub umbrela protectoare a Uniunii Europene și participă împreună cu Unssula15% la torpilarea negocierilor de pace din Ukraina. Opinia mea personală este că dacă anul acesta nu va fi pace în Ukraina atunci va fi război nuclear.