Vorbind despre cartea lui Constantin Barbu ”Cele zece elegii care sfârșesc poezia” - Premiul ”Adem Shkreli” pentru cea mai bună carte tradusă în albaneză

De Prof. Constantin Barbu și Victor Roncea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


V.R.: Domnule profesor, am aflat că lucrarea dumneavoastră „Cele zece elegii care sfârșesc poezia” a fost tradusă și în limba albaneză, din câte am înțeles de către Baki Ymeri, un poet remarcabil și un perfect cunoscător al limbii române. Ce ne puteți spune despre această apariție?

C.B.: Așa este. Cartea a apărut la editura IWA Bogdani, Brussels – Prishtina, sub titlul „Të dhjetë elegjitë që e përfundojnë poezinë”. Sunt bucuros și recunoscător prietenului meu Jeton Kelmendi care a editat „Cele zece elegii care sfârșesc poezia” într-o traducere excelentă realizată de Baki Ymeri. Cartea are și o prefață frumoasă scrisă de profesorul Kelmendi, el însuși un mare poet european. Cartea beneficiază și de o biobibliografie bogată. Cu acest prilej am fost foarte onorat să primesc premiul „Adem Shkreli” pentru cea mai bună carte tradusă în albaneză. Festivitatea, desfășurată în Peja, a avut loc sub egida International Writers Association, Shoqata Ndërkombëtare e Shkrimtarëve „Pjeter Bogdani". O echipă de mari actori a recitat câteva dintre Cele zece elegii.

Este vorba de cea de-a XX-a ediție jubiliară a Premiilor și întâlnirilor literare internaționale "Azem Shkreli". Directorul pentru Cultură din cadrul municipalității din Peja, dna Xhenet Syka (foto mai jos), a deschis manifestarea în prezența primarului municipiului Peja, Gazmend Muhajheri, și a unor academicieni, scriitori, poeți, actori, scenariști, între care și celebrul academician Eqrem Basha (foto).

 


Vă ofer și filmarea de la manifestarea din Kosovo:

Gazda magnifică a fost doamna Xhenet Syka:

 

Promotorul premiilor, Jeton Kelmendi:

Prietenul meu Jeton Kelmendi mi-a înmânat placheta premiului Adem Shkreli, plachetă pe care o prezint cu bucurie:

Îmi amintesc și eu cartea „Codul meu pentru mâine”, o carte esențială pentru Jeton Kelmendi, în fruntea căreia am așezat prefața din care citez câteva fraze:

 „Poet, dramaturg, publicist, traducător, profesor universitar, academicianul Jeton Kelmendi este unul dintre scriitorii importanți ai Europei.

Albanez, trăitor în Kosovo, Kelmendi este membru în mai multe academii, dintre care amintim: Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres din Paris și European Academy of Science and Arts din Salzburg.

El este autorul a zeci de volume de versuri, piese de teatru, cărți de știință politică și a fost tradus în peste 30 de limbi. El însuși este un foarte harnic traducător, publicând peste 20 de traduceri, astfel încât mi se pare normal ca Jeton Kelmendi să fie membru în prestigioase foruri academice internaționale și să primească splendide premii drept recunoaștere a valorii sale intelectuale.

Despre opera lui Jeton Kelmendi au scris personalități europene importante din Ucraina, Italia, Spania etc. Citez trei dintre descrierile demne de reținut:

Astfel, Dmytro Tchistiak (Ucraina) scrie: Non comincerò a presentare qui un'interpretazione esoterica o ermeneutica (misteriosa) metafisica dell'opera del mio grande amico e professore del poeta Jeton Këlmendi. La sua poesia è un campo di possibilità e ho già enumerato alcuni di questi ambienti semantici creati da substrati mitici: Pensiero, Idee, Spazio e Maestro.

Franco Perri scrie:„Jeton Kelmendi è un poeta nella cui anima vivono antichi fuochi, ricordi che appartengono alla sua gente e che sono arrivati a lui attraverso l'amore che ha per la sua terra e il suo popolo. Non ha mai dimenticato neppure noi albanesi che arrivammo in Italia secoli addietro e ne sente il legame con genuinità, tanto da scrivere versi indimenticabili e pieni, ricchi di fermenti lirici  collegati con la storia. Un vero, grande discendente di Giorgio Castriota Scanderbeg."

Iar Gustavo Vega Mansilla (Spania) mărturisește: „Ci conduce a una visione particolare che desideriamo come desiderio di desiderio, una forma di svuotamento del desiderio incapace di soddisfare o formare qualsiasi oggetto, che ci mette sulla strada di un oltre indefinito dove ci attende il futuro."

Jeton Kelmendi este, într-adevăr, unul dintre cei mai talentați poeți din Europa."

Am făcut împreună, acolo la Peja, un proiect frumos despre care vom vorbi în curând.

V.R.: Mă bucur! Să vorbim cât de curând. Așa cum am promis în episodul nostru anterior al dialogului nostru, aș vrea dacă doriți să publicăm un comentariu la versiunea spaniolă a „Celor zece elegii care sfârșesc poezia”, tradusă admirabil de poeta Carmen Bulzan.

C.B.: Da, aș vrea să publicăm integral textul lui Carlos Aguasaco, un mare poet de limbă spaniolă, și totodată un mare profesor universitar de la Universitatea din New York. El a scris eseul De las Elegías de duino de Rilke a las Diez elegías que acaban con la poesía de Constantín Barbu, De la Elegiile duineze ale lui Rilke la Cele zece elegii care sfîrșesc poezia ale lui Constantin Barbu:

„DE LA ELEGIILE DUINEZE ALE LUI RILKE

LA CELE ZECE ELEGII CARE SFÎRȘESC POEZIA
ALE LUI CONSTANTÍN BARBU

Carlos Aguasaco (Columbia, New York)

În Elegiile duineze (1923), Rainer Maria Rilke prezintă – printre altele – o abordare a ontologiei poemului. Este o estetică a corespondențelor în care universul este o țesătură de semne care la un moment dat dictează primul vers poetului. Vocea poetică se întreabă dacă în transcendență, în corul de îngeri, ar fi cineva care ar vrea să-i primească vocea. Chiar și așa, ne spune el, poetul trebuie să dispară în fața celei mai puternice existențe care îl adăpostește, frumusețea, concluzionează el, „nu este decât începutul teribilului”.

Un secol mai târziu, poetul român Constantín Barbu ne oferă Cele zece elegii care sfîrșesc poezia pe care am citit-o în traducere profesoarei Carmen Bulzan.

Vocea poetică a acestor elegii este recunoscută ca fiind supusă unei puteri superioare - pentru hegelieni - spiritul istoriei,  pentru mistici - transcendență sau divinitate, pentru postmoderni - metafizica, pentru pragmatiști - nebunia. „am fost oaspete-ntr-o viață ce mi-a fost străină / și de această viață nu mă pot despărți / deși ea mi-a dat alfabetul cumplițeniei”, anunță el în prima sa elegie. Dacă frumosul este începutul teribilului, la Rilke, în această lucrare a lui Barbu, poemul face parte din alfabetul teribilului. Poemul devine un diapazon care reflectă realitatea duală a ființei între fizic și transcendent. Moartea, adică pierderea în realitatea ontică, este scânteia care începe aceste elegii.

Rezonanțele se regăsesc în mărturia trecerii poetului prin tărâmul pe care îl mărturisește „eu am rămas clovn rătăcind pe pământ / tăind mahalaua dintr-o clipire cu pleopa” (A treia Elegie). Deși este o voce poetică care este sigură în infinitatea creației și în credința ei, realitatea existenței materiale o obligă să amâne întrebările „în numele pîinii / și pîinea este timp / cu ființa deasupra”. Astfel, vocea poetică recunoaște că a fi în lume face parte din condiția umană și că trecem prin viață ca într-o procesiune, unii – poeții – vor fi conștienți de acel alfabet al teribilului; din acest motiv, cartea clarifică: „în locul meu/ va veni altul care aleargă / istovit de cumplițenie / printre gânduri/ și gândurile n-or să mai taie / cuști omenești / de vidurile diafane".

Pe măsură ce avansează, aceste elegii indică un misticism inversat, adică revelarea divinului asupra umanului. Transcendența se revarsă și ajunge la poet prin intermediul creației. Într-un vers care ne face să ne gândim la Rubén Darío, García Lorca și Neruda, citim „eu neîntrerupt te aud  / cînd strigi  ca o pasăre-albastră”  (A patra elegie). Apoi vine recunoașterea finitudinii și dispariției individului din mulțime: „rămân singur / în cel mai mare deșert / și mă prefac / într-un bob de nisip” (A cincea Elegie). În fața durerii pierderii, alfabetul teribilului, adică poemul transformat  în carte, devine diapazonul  său. Cu toate acestea, vocea poetică recunoaște că există o realitate superioară „toți am murit de-o ființă / în vremea lui Dumnezeu" (A VIII-a Elegie). A zecea elegie închide cercul, călătoria lirică a vocii poetice care se proiectează înapoi în timp și ne spune „eu, azvîrlit pe-o cometă / în absența ei / voi călători înapoi / până-n urma mea / când nu se scria / niciun taravers”.

Cu această carte, Constantin Barbu reînvie moștenirea simbolismului care a definit elegiile lui Rilke. Astfel, ca poet, Constantin Barbu a reușit să creeze o carte multifațetată, pe cât de personală, pe atât de universală, pe cât de ontologică, pe atât de spirituală, pe cât de poetică, pe atât de filosofică, pe cât de emoțională, pe atât de inspiratoare pentru toți cei care își asumă vocația poeziei în vremurile noastre. "

V.R.: Excelent. Vă așteptăm la alte discuții interesante...

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Crin Antonescu NU VOTEAZĂ CU Nicușor Dan și dinamitează Coaliția “M**e PSD” care vrea să “salveze” țara cot la cot cu Băsescu și Pleșu: ”Am dreptul să nu fiu luat în turmă de SECURISTOIZI ca dl. NICUȘOR, new entry”

  2. Cora Muntean: Am fost abordată de un comando. Au zis că sunt eliberatorii României de extremiști și dacă le pot acorda 5 sau 10 minute

  3. NICUȘOR DAN, sponsor oficial al producției EU SUNT NICU - povestea unui tânăr homosexual pe străzile Bucureștiului. Premiera la Muzeul Țăranului Român, Studioul ”Horia Bernea”

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  6. Trump a dat lovitura: Primul Papă american la Vatican - Leon al XIV-lea

  7. Jenant dar sănătos: Trump se retrage în fața Houthis

  8. BTI: Vlad Voiculescu a făcut un lucru bun, la care eu nu m-aș fi gândit, necunoscând prea bine tefeliștii

  9. Declarație șocantă făcută de Nicușor Dan: ”Președintele are în mână un instrument foarte puternic – influența sa în justiție”. Reacția lui George Simion

  10. Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

  1. PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

  2. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  5. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  6. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  7. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  10. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

Ultima oră

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion ÎN DIRECT cu Nicușor Dan AICI - VIDEO

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

Trump a dat lovitura: Primul Papă american la Vatican - Leon al XIV-lea

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem