Vela: Prețurile la energie, gaze, apă, carburanți sunt plafonate. Persoanele peste 65 de ani se vor putea deplasa pentru tratament și în afara intervalului 11-13. Dispozitive cu soluții dezinfectante în blocuri

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Prețurile la energie electrică, termică, gaze naturale, apă, carburanți, nu mai pot fi majorate mai mult de prețul practicat astăzi, a anunțat duminică ministrul de Interne Marcel Vela, precizând că prețurile pot să scadă.Persoanele peste 65 de ani se vor putea deplasa pentru tratament și în afara intervalului 11-13, a mai declarat, ministrul de Interne, care a anunțat duminică noi măsuri ”dure” în contextul pandemiei de coronavirus, precizând că este greu momentul prin care trecem. 

Ministrul a adăugat că aceia care nu respectă carantina vor fi reintroduși în carantină și vor plăti costul cazări. De asemenea, în blocuri vor fi amplasate dispozitive cu soluții dezinfectante.
 
Ministrul de Interne Marcel Vela a prezentat ORDONANȚA MILITARĂ nr. 4 din 29.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr. 15 din 29.03.2020, În temeiul art. 4 alin. (2) și (4) din Decretul Președintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență la nivel național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, al pct.1 și 3 din anexa nr. 2 la același decret și al art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare, Ministrul afacerilor interne emite următoarea Ordonanță militară:

Art.1 - (1) Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00 dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc. folosind mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în situațiile prevăzute la alin. (1) se prezintă o declarație pe propria răspundere completată în prealabil, care trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.

(3) Circulația persoanelor prevăzute la alin.(1), în afara locuinței/gospodăriei, este permisă și în intervalul orar 20.00 – 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinței/gospodăriei. Declarația pentru acest interval orar nu este necesară atunci când deplasarea se face în acest scop.

(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.2 - (1) Operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin ordonanțe militare în perioada stării de urgență își vor organiza programul de lucru pentru a facilita și a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00-13.00, limitând, în acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de vârstă.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 30 martie 2020.

Art.3 - (1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

(2) Persoanele care nu respectă condițiile izolării la domiciliu și sunt identificate în afara spațiului de izolare, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

(3) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.4 - (1) La intrarea în țară, pentru protejarea propriilor familii, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone optează pentru carantinare/izolare, dar nu mai mult de 14 zile, în perioada dintre curse, pentru una dintre următoarele modalități de protecție împotriva răspândirii COVID-19:

a) carantinarea în spații puse la dispoziție de către angajator;

b) izolarea la domiciliu împreună cu toate persoanele cu care locuiesc/se

gospodăresc, sau singuri, în alt spațiu locativ disponibil;

c) carantinarea la cerere, în spațiile puse la dispoziție de autoritățile

administrației publice, cu suportarea cheltuielilor aferente carantinării.

(2) Opțiunea pentru una dintre modalitățile prevăzute la alin. (1) se materializează prin completarea, de către conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, a unei declarații pe propria răspundere prin care își asumă una dintre cele 3 variante de carantinare/izolare.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și piloților de aeronave și personalului navigant.

(4) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.

Art.5 - (1) Se instituie, pentru o perioadă stabilită de angajator, măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcții esențiale pentru asigurarea funcționării producției, transportului și distribuției energiei electrice și gazelor naturale, a activităților de întreținere și mentenanță a echipamentelor și instalațiilor specifice, precum și a celorlalte activități de aprovizionare, respectiv, extracție, producție și procesare a resurselor și materiilor prime și/sau semiprocesate energetice necesare funcționării corespunzătoare Sistemului Energetic Național în concordanță cu prevederile Planurilor proprii de continuitate a activităților de bază în cazul instituirii stării de urgență pe teritoriul României.

(2) Refuzul izolării preventive de către personalul prevăzut la alin.(1) atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz.

(3) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020, ora 12.00.

Art.6 - (1) Autoritățile administrației publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.

Art.7 - (1) Ministerele cu rețea sanitară proprie și autoritățile administrației publice locale care au în subordine sau în coordonare unități sanitare vor asigura la cerere spații hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19 în rândul cadrelor medicale sau al familiilor acestora.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.

Art.8 - (1) În perioada stării de urgență prețurile la energie electrică și termică, gaze naturale, alimentare cu apă, salubritate și carburanți nu pot fi majorate peste nivelul practicat la data emiterii prezentei ordonanțe militare, acestea putând fi doar diminuate în funcție de cerere și ofertă.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.9 - (1) În perioada în care este instituită starea de urgență, alertele sanitare, comunicatele, textele, materialele fotografice și audio-video cu mesaje de interes public care sprijină măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, guvernamentale și/sau sponsorizate de către operatorii economici publici sau privați, persoane fizice sau organizații neguvernamentale, vor fi mediatizate gratuit și se vor adăuga ca timp suplimentar spațiului alocat pentru publicitate.

(2) Difuzarea categoriilor de mesaje prevăzute la alin. (1) va fi solicitată radiodifuzorilor sau instituțiilor mass-media de către Grupul de comunicare strategică din cadrul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență și se vor identifica în momentul difuzării cu mențiunea „Mesaj de utilitate publică.”

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.10 - (1) Pe perioada stării de urgență se autorizează Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN1 și Ecologie, Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” pentru avizarea/autorizarea materialelor, componentelor, echipamentelor și dispozitivelor medicale necesare pentru prevenirea și combaterea răspândirii, precum și pentru tratamentul infecției cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a biocidelor.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.11 - (1) Transportul maritim și pe căile navigabile interioare, accesul navelor în porturile românești, precum și inspectarea și operarea navelor se desfășoară fără restricții, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a infectării cu COVID19, impuse de Ministerul Sănătății.

(2) Se interzice accesul piloților la bordul navelor maritime și fluvio-maritime, sosite din zonele de risc roșu sau galbene, dacă nu dispun de echipamentul de protecție stabilit de Ministerul Sănătății.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.12 - (1) După alineatul (2) al articolului 3 din Ordonanța militară nr.2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:

"(3) Interdicția privind circulația persoanelor într-un grup mai mare de 3 persoane se aplică exclusiv circulației pietonale.”

Art.13 - (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art.1;

b) Poliția Română, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și poliția locală, pentru măsura prevăzută la art.2;

c) Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Jandarmeria Română, poliția locală, direcțiile de sănătate publică și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.3 și 4;

d) Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, pentru măsura prevăzută la art.5;

e) Ministerul Sănătății și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsurile prevăzute la art.11.

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1-5 și art.11 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art.14 - (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

Ultima oră

17:37

Ambasadorul României în SUA își depășește atribuțiile și îndeamnă românii să voteze împotriva lui George Simion

17:10

George Simion: ”Atrag atenția contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinței poporului”

16:30

Ultima luptă

15:55

Luminița Arhire: O ALEGERE RESPONSABILĂ

15:46

Alis Popa: Noi, suveraniștii, știm foarte bine ce ne dorim

15:27

Ilie Năstase s-a dezlănțuit la adresa lui Nicușor Dan: ”Nu a putut sa facă față la Primăria Capitalei, face ca președinte al României? Nu cred. Nu are nici aspectul fizic, nu are nimic. Sper să câștige George Simion”

15:17

FRF se dezice de Nicușor Dan, după ce a folosit fraudulos imaginea echipei naționale în campania electorală

14:55

14 mai, ultima zi de stare de urgență în România. Urmează 3 zile de vid legislativ, în care nu se pot impune restricții, apoi STARE DE ALERTĂ pe termen nedefinit. REMEMBER PLANDEMIA

14:30

George Simion, interviu în The American Conservative: Viitorul aparține patrioților. Călin Georgescu a fost românul cel mai votat, așa că are dreptul să ocupe orice funcție dorește. Suntem într-un pericol real după excluderea din Visa Waiver

13:35

Horațiu Rădulescu: Ceea ce a făcut aseară Gâdea și antena lui arată fața scabroasă și murdară a sistemului subteran

12:55

George Simion s-a întâlnit cu președintele Poloniei la Varșovia - FOTO/VIDEO

12:36

Protest azi la Primărie contra deciziei lui Nicușor Dan de a aproba Marșul Homosexualilor, chiar de Rusalii

12:30

Adrian Onciu: VIITORUL APARȚINE PATRIOȚILOR

11:45

PFIZERGATE: Instanța supremă a UE a anulat mușamalizarea Afacerii Vaccinurilor. Comisia Europeană a ascuns de New York Times ILEGAL schimbul de SMS-uri între Ursula von der Leyen și Albert Bourla, șeful Pfizer

11:32

George Simion: Nu dăm afară profesorii, nu tăiem rețetele compensate, nu închidem școlile maghiare și toate aceste minciuni au apărut pentru că nu suntem cu sistemul