ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Cunoscutul regizor de film din Rusia, Nikita Mihalkov, a fost internat în stare gravă la spital după ce starea sa de sănătate s-a degradat rapid, informează Evenimentul Zilei.
Deși vaccinat anticovid, regizorul a fost diagnosticat cu pneumonie cauzată de infecția cu COVID-19.
El a explicat că a luat decizia de a se vaccina după ce și-a dat seama că "își pierde vigilența" atunci când merge și comunică cu oamenii.
"Am început să-mi uit masca. Dumnezeu știe unde. Și dacă este așa, atunci trebuie să te vaccinezi", spunea regizorul.
Iată ce scria Mihalkov în aprilie 2021, conform agenției Newizv.ru:
"Se pare că până acum totul este bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Voi face o a doua doză peste trei săptămâni. Tocmai am fost vaccinat, nu știu încă rezultatul”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Bine ca era injectat ca altfel era mult mai rau. Slava vaxinului, slava ucrainii!
pleistoros06.01.2023 23:54
Liberul arbitru si-a spus cuvantul in momentul in care aproape 70% din populatia planetei si-a injectat mizieria aia sub piele (inclusiv rude apropiate de-ale mele au facut-o in ciuda avertismentelor din partea mea).
Pana la urma poate ca e mai bine asa....
Noi astia "extremistii" ne vom numara, cel mai probabil, printre aia 500 de milioane care trebuie sa mai ramana "in zona".
Trebuie sa luptam inteligent pentru ca Romania sa ramana o oaza in desertul pamant "nou", digitalizat si transumanizat.
Daca luptam cu "ei" fatis si cu sistemul lor parazit, infect, fara scrupule si inuman, riscam sa disparem cu totul. In schimb, daca luptam in stilul nostru specific (adica in stilu' ala cu otravitul fantanilor pe timpul invaziilor), ne-avand ce ne face, poate ca ne vor tolera si ne vor lasa in pace (ce reprezenta 8 milioane de nevaxxati intr-o mare de 500 de milioane spre 1 miliard? ...mai nimic).
Activenews, slava lui Dumnezeu ca existati! Lupta urmatoare, si e aproape sa inceapa. Dupa ce a iesit la rampa mumia aia de G.ates cu Eventu' lui 202 acum cateva saptamani, au inceput iar "vuvuzelele" sa urle ca vine "bau bau". Foarte bine, sa vina la ei cu varf si indesat, nu la noi, Si daca pot si vor, sa-i vaxxeze zilnic.
La noi, ar trebui "baietii" sa se gandeasca de doua ori daca vor iar sa impuna "ceva" obligatoriu...
Cum au fost cautati pe-acasa data trecuta, vor fi cautati din nou si, de data asta, s-ar putea sa fie mai mult decat un simplu ciocanit ....la usa (nu va ganditi la prostii). Aviz amatorilor.
Iarta-ma Doamne! ca sunt egoist. Iubesc tara asta si pe putinii OAMENI adevarati ramasi in ea (a se parcurge articolul de mai jos pentru a intelege la ce ma refer cand spun OAMENI).
PS1: pentru cei care vor / doresc sa sa incadreze in categoria OM, pasii de urmat sunt rezumati in acest articol (sau in multe altele de pe panza WEB, eventual carti de specialitate):
Eu unul, ma lupt zilnic sa raman/ fac parte din in cei 1% OAMENI.
PS2: articolul l-am primit la recomandarea unei colege. A se interpreta ca atare, nu fac reclama.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.