Vaccinata Ligia Deca susține că a făcut Covid în avionul lui Iohannis sau la Curtea Șeicilor din Dubai unde s-a aflat împreună cu Arafat și Hellvig. Conform practicilor cu care a fost terorizată populația doi ani ar trebui SĂ FIE CU TOȚI CARANTINAȚI

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Educației, Ligia Deca, și-a anulat participarea miercuri, în plenul Senatului, la Ora Guvernului, din cauza unei presupuse îmbolnăvirii cu COVID, transmite Agerpres.

În felul acesta scapă de audierea solicitată de senatori în urmă cu 170 de zile. „Ligia Deca vine, în sfârșit, la Ora Guvernului! 170 zile. Atâtea zile i-a luat ministrului Ligia Deca să vină să stea de vorbă cu Parlamentul pe tema de care se ocupă, educația, după ce a preluat funcția pe 3 octombrie 2022. Mâine, la Senat, la chemarea USR, ea va veni la Ora Guvernului, să explice totuși, și Parlamentului, ce și-a propus să facă în acest mandat", scria, plin de speranță, un senator numit Pălărie. Să-și pregătească poate căciulă, pentru când va ajunge susținătoarea educației sexuale în Parlament.

Ministrul bolnav a solicitat reprogramarea sa la Ora Guvernului, întrucât testul PCR efectuat marți ar fi confirmat infectarea cu SARS-CoV-2. Reamintim că CDC - Centrele de control ale bolilor din SUA - s-au debarasat de testele PCR încă de la finalul anului trecut.

Ieri, luni, 20 martie 2023, Ligia Deca era cu califul de la Cotroceni, Klaus Iohannis și consoarta, alături de alți miniștri, ca cel al Digitalizării și Energiei, dar și împreună cu șefii DSU și SRI, Raed Arafat și Eduard Hellvig, pe la curtea șeicilor din Abu Dhabi și Dubai. Dacă i-a îmbolnăvit și pe șeici nu mai pupă vilegiaturiștii de lux nici un lănțișor de aur.

Acum, dacă ar fi să se ia după capul lui Arafat, ar trebui toți carantinați.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews

Susține ActiveNews
PayPal
Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
Buton Donează acum
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

Top 5 autori
VideoNews

ULTIMELE ZILE - FINAL DAYS - VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ:

Arafat judecat pentru cei legați de pat - Remember Plandemia. Dr. Geanina Hagimă despre vaccinare și Marea Resetare - Exclusiv ActiveNews

Olivia Steer și Florin Chilian despre ActiveNews și Libertatea Presei:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Mircea Dragan 22.03.2023 08:12
    Spuneti ca Ligia e injectata si a facut si covid? Un lucru bun mai ales ca s-a injectat!
  • Tic 22.03.2023 10:03
    Doar carantinati? Închiși la izolare ATI, sedati, intubati cu o nozocomiala, după protocol!!
    Cu al Rahat în frunte.
  • Badass 22.03.2023 10:13
    Eu l as vota pe Raul Hellvig președinte.imi place de dânsul.in ciuda a ceea ce se vorbește, este un patriot veritabil
  • brian duffy 22.03.2023 20:25
    si roman veritabil...
  • Rusi 22.03.2023 19:34
    Carantinati si sa-i mai vaccineze pana se fac bine.
Ultima oră

12:38

"Cinci milioane de dolari pentru un Biden, cinci milioane de dolari pentru celălalt Biden". Presa din SUA confirmă implicarea președintelui într-o schemă de mită

11:58

Rușii au distrus primul tanc german Leopard 2 (VIDEO)

11:45

Sfidarea continuă! Arhitectul maghiar care a proiectat reabilitarea străzii Kogălniceanu din Cluj NU a ținut cont de solicitarea primăriei ca grupul statuar Școala Ardeleană să fie amplasat pe soclu

10:44

Zoe Dantes: În numele Fiului!

09:41

Alianța Familiilor din România: Solicităm voluntari pentru Luna Identității Creștine

09:29

Iulian Capsali: TREI PROBLEME ȘI CÂTEVA IDEI

09:21

Mihai Tîrnoveanu: Sâmbătă 10 iunie și vineri 16 iunie, pomenirea Părintelui Justin Pârvu la Mănăstirea Petru Vodă!

08:47

Pușcării pentru copii! Au apărut sistemele de recunoaștere facială, la o școală din Capitală

23:30

8 iunie 1967: Trecerea la Domnul a Otiliei Cazimir, poeta care a încântat generații întregi de copii. O furnică duce-n spate Un grăunte jumătate...

22:17

Banca Reglementelor Internaționale va folosi IA pentru a monitoriza tranzacțiile bancare globale - Instaurarea unei societăți fără numerar

21:25

OMS plănuiește „simularea” unei noi pandemii

20:35

Bijuteria românilor bucovineni din Boianul canadian, Biserica Maicii Domnului, distrusă de un incendiu. FOTO / VIDEO și cu Biserica originară din Boianul românesc din nordul Bucovinei pomenit de Eminescu în Doină

19:48

Adrian Pintea: În șa, drept, imposibil de uitat

19:18

Zice lumea: Marea contra-ofensivă a Ucrainei a început

18:30

România moare, puțin câte puțin. Militar profesionist de 43 de ani, vaccinat, decedat subit. Iulian Ichim a făcut AVC și a plecat de la Rachete Operativ Tactice la Armata din Ceruri. Lasă în urmă patru copii minori