
În Sala Conventus a Palatului Patriarhiei a avut loc joi, 19
ianuarie, sesiunea de comunicări științifice „Unirea Principatelor
Române (1859) - sărbătoare națională”. La evenimentul prezidat de
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au fost susținute referate în care
a fost explicat contextul înfăptuirii acestui act fundamental al
istoriei naționale. La final, au fost prezentate trei tablouri din
Palatul Patriarhiei: Unirea Principatelor și portretele Mitropolitului
Nifon Rusailă și domnitorului Alexandru Ioan Cuza, transmite Ziarul Lumina.
În deschidere, acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a
susținut un referat științific în care a explicat importanța reformelor
lui Alexandru Ioan Cuza (VIDEO), din care redăm, potrivit sursei citate: „S-a spus că 24 ianuarie nu este o dată
semnificativă, că nu reprezintă nimic și că dubla alegere, în fond, nu a
schimbat nimic ca realizare concretă. Ziua de 24 ianuarie 1859 s-a
dovedit a fi un început de drum extraordinar, la capătul căruia se afla
România edificată. Fără ceea ce s-a împlinit la 24 ianuarie este greu de
imaginat unirea efectivă. A fost o unire extraordinară, cu ecou în
teritoriile aflate sub stăpâniri străine, care reprezentau mai mult de
jumătate din viitoarea Românie de la 1918. Teritoriile aflate sub
stăpâniri străine erau mai mult decât România. S-a mai spus că Alexandru
Ioan Cuza a greșit prea mult. El a avut multe sarcini, dar trei au fost
foarte mari. Prima a fost recunoașterea dublei alegeri, pentru că era
domn doar pentru Moldova și Țara Românească, pentru străinătate nu era. A
doua sarcină mare a fost desăvârșirea Unirii. El era ales domn, dar
erau două parlamente și două guverne. Sarcina cea mai mare a fost
reprezentată de marile reforme. (…) Cuza a făcut reforme extraordinare.
Minunea de la 24 ianuarie a fost, putem spune, dumnezeiască, dar și o
minune românească. Atunci Europa a luat act pentru prima oară că poporul
român există și că și-a luat soarta în mâini”, a spus președintele
Academiei Române. Mai multe, în FILMAREA provenită de la Trinitas TV.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.