Una dintre cele mai vechi rafinării din țară, STEAUA ROMÂNĂ, intră în faliment

De Vlad Pârău  /  

Foto: campinatv.ro

Foto: campinatv.ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Rafinăria „Steaua Română” din municipiul Câmpina, una dintre cele mai vechi din țară, înființată în urmă cu 126 de ani, intră în faliment, la aproape opt ani de la deschiderea procedurii insolvenței, decizia instanței nefiind încă definitivă, informează Economica.net.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul București a dispus, la termenul din data de 8 februarie, intrarea în faliment și dizolvarea societății debitoare SC Rafinăria Steaua Română SA, decizia putând fi atacată cu recurs în termen de șapte zile de la comunicare. 

Rafinăria de la Câmpina a fost, în ultimul secol, un obiectiv de importață națională, fiind considerată la momentul inaugurării drept cea mai modernă și mai mare dintre rafinăriile din Europa, iar la ieșirea din comunism fiind singura societate din țară care producea parafină, potrivit Economica.net

„În anul 1897, după ce Rafinăria a achiziționat în întregime zona petrolieră din jurul orașului Câmpina, devine o modernă rafinărie, pe o suprafață de 13,5 hectare. La darea ei în folosință, era considerată cea mai modernă și cea mai mare dintre rafinăriile din Europa.

Patrimoniul său se compunea din rafinării, schele, sonde, instalații de export la Constanta și Giurgiu, o flotilă de tancuri petroliere de transport pe Dunăre, o fabrică de acid sulfuric, o fabrică de bidoane, o stație de conducte de apă pe raul Doftana.

În primul an de funcționare, 1897, rafinăria distila circa 30.000 tone țiței/an. După numai 2 ani, în 1899, distila circa 95.000 tone/an, iar înainte de 1914, circa 560.000 tone/an.

Instalațiile de prelucrare ale rafinăriei, în 1897, se compuneau dintr-o baterie cu 4 cazane ce formau secția I și realizau o distilare continua, capacitatea zilnica fiind de 200 tone. În 1898, bateria a fost mărită la 8 cazane, iar în 1908, la 16 cazane cu o capacitate de 1200 tone pe zi.

În perioada 1904-1906, Rafinăria Câmpina s-a extins, construindu-se pe lângă bateria aminitită, o baterie discontinuă, formată din 9 cazane, constituind secția a III-a, cu o capacitate zilnică de 400 tone, care în 1918 a fost transformată într-o baterie continuă, distilând 650 tone pe zi de țiței parafinat. Această ultimă instalație a fost folosită până în 1927, pentru obținerea uleiului parafinos.

Construirea rafinăriei, precum și rezultatele obținute în numai câțiva ani, au declanșat o adevărată revoluție industrială și socială pentru orașul Câmpina și împrejurimi. În numai câțiva ani, au fost construite mai multe străzi noi, pavate, s-a introdus apa curentă la robinet și iluminatul electric. (...)

În anul 1904, se deschide în Câmpina o scoală de maiștri, sondori și rafinori – prima de acest fel din Europa. (...)

În perioada anilor 1910 -1913, în „Rafinăria Steaua Română” investește firma germană Deutsche Petroleum A.G. Are loc o mărire a capitalului social de la 30.000.000 lei la 100.000.000 lei prin emiterea a 70.000.000 lei acțiuni noi, subscrise în întregime de Deutsche Petroleum A.G.’ (...)

În noiembrie 1916, multe din instalațiile rafinăriei au fost distruse de către Aliați pentru a nu cădea în mâinile inamicului. Ulterior, sondele și rafinăria au fost refăcute în regim de urgență de către germani. În anul 1917, Kaizerul Wilhelm al II-lea și Maresalul Machensen au vizitat Câmpina, atât de cunoscută pentru petrolul și rafinăria ei.

Perioada interbelică este considerată perioada de glorie a Rafinăriei „Steaua Română”, când au fost modernizate instalațiile, au fost cumpărate utilaje noi, ajungându-se la prelucrarea unei cantități record de 1,4 milioane tone de țiței/an. (...)

În anii celui de-Al II-lea Război Mondial, Rafinăria „Steaua Română” a lucrat din plin și a furnizat frontului motorină, benzină, uleiuri și alte derivate.

La 1 august 1943, escadrilele britanice și americane au bombardat Rafinăria „Steaua Română”, distrugând instalațiile, sondele, lăsând în urmă un adevărat dezastru.

În 1944 (5-6 mai; 10 și 18 august), rafinăria va suferi alte 4 bombardamente, care o aduc în stare de neoperativitate.

După război, rafinăria are nevoie de 4 ani pentru a se reface.

În 1948, la naționalizare, regimul comunist a preluat rafinăria în stare de funcționare la capacitate refăcută, de circa 500.000 tone/an.

Circa jumătate de secol, Rafinăria „Steaua Română”, ca întreaga economie românească, cunoaște o perioadă de funcționare bazată pe principiile socialiste de divizare a activității. Aceasta a dus la specializarea strictă a rafinăriei în producția de uleiuri parafinoase și de parafină, multe din celelalte produse fiind livrate prin sisteme de conducte către alte rafinării”, se arată în istoricul de pe pagina web Steaua Română

 
Privatizată la începutul anului 1995, singura rafinărie din România care producea parafină nu a reușit să treacă de perioada de tranziție și să devină rentabilă economic. Blocajele majore din 2003 și 2008 au pus-o pe butuci, iar în 2013 a fost inițiată procedura de insolvență, activele societății fiind puse în vânzare.
 
„Politica de investiții total dezavantajoasă rafinăriei nu a permis menținerea sau modernizarea profilului de producție, situație ce a condus la restrângerea sa. (...)

Astfel, s-a ajuns ca rafinăria să dispună de un profil de producție strict limitat de natura și calitatea țițeiului, și anume a țițeiului de tip parafinos, iar produsele fabricate au avut un grad de prelucrare redus.

În prezent, Rafinăria Steaua Romana S.A. este în insolvență, cu Plan de reorganizare aprobat. Obiectivul este de a îndeplini prevederile Planului de reorganizare și de a se ieși din insolvență”, se mai arată la profilul companiei, pe pagina web Steaua Română
 
Ca și în alte cazuri de privatizări din România, care ne fac să ne gândim la un proces al CRIMELOR ECONOMICE ALE TRANZIȚIEI, obiectivul revenirii din insolvență nu a mai fost atins niciodată. Criza coronavirusului, adăugată crizei interne a societății și altor factori, a grăbit falimentul. Tribunalul București a pronunțat pe 8 februarie o decizie în acest sens, atacabilă cu recurs în termen de 7 zile, însă finalitatea este previzibilă în asemenea cazuri.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

Ultima oră

12:30

Adrian Onciu: VIITORUL APARȚINE PATRIOȚILOR

11:45

PFIZERGATE: Instanța supremă a UE a anulat mușamalizarea Afacerii Vaccinurilor. Comisia Europeană a ascuns de New York Times ILEGAL schimbul de SMS-uri între Ursula von der Leyen și Albert Bourla, șeful Pfizer

11:32

George Simion: Nu dăm afară profesorii, nu tăiem rețetele compensate, nu închidem școlile maghiare și toate aceste minciuni au apărut pentru că nu suntem cu sistemul

11:10

14 mai - Ziua Națională de Cinstire a Martirilor Anticomuniști. Dr. Teofil Mija: Sentința răstignirii neamului pe crucea durerii dar și a învierii. Traian Trifan: Învierea și o Scrisoare inedită trimisă de mărturisitor fiicei sale

10:45

SRS: Jaful electoral al secolului

10:30

Gușă: Am priceput cum se va putea frauda masiv votul pe 18 Mai! Avem 2 milioane de morți pe listele electorale

10:20

ADEVĂRUL INVIZIBIL PENTRU ANGAJAȚII UM DIGI 24. George Simion: De ce nu a mai avut loc dezbaterea de la Digi24? S-a terminat cu minciunile! EPOCA MOGULILOR A APUS!

10:07

GEORGE SIMION: QU'ALLONS-NOUS FAIRE ENSEMBLE ?

09:36

Doliu imens la Hollywood: Un actor îndrăgit de milioane de oameni a murit la 45 de ani. A jucat în mega-producția lui Martin Scorsese

09:27

Il Tempo: Numai cine nu știe nimic despre România poate crede că Simion e cu Putin

09:08

Călin Georgescu revine la Marius Tucă Show, astăzi, 14 mai - INTERVIU EVENIMENT

09:00

Zoe Dantes: Între Libertate și Frică. Ce alegi? Vreme este!

08:48

Liderul studenților conservatori americani vine la București pentru a-l sprijini pe George Simion

08:10

14 mai: Sf. Mc. Isidor din Hios, Sf. Mc. Terapont

23:45

Eminescu, la 13 mai 1877, despre Războiul de Independență: ”Armele spiritului sunt cel puțin egale, în multe cazuri însă chiar superioare armelor războiului”