
Foto: Salon/Getty Images

Președintele american Joe Biden a fost nevoit să-și recunoască zdrobitoarea înfrângere la Curtea Supremă, Administrația sa retrăgând, marți, în mod oficial, controversata măsură de vaccinare destinată companiilor private cu cel puțin 100 de angajați, informează Daily Mail.
Ordinul președintelui s-a lovit aproape imediat de o opoziție politică și juridică, după ce l-a anunțat, toamna trecută, într-o încercare disperată de a crește rata vaccinării în SUA, care se plafonase în timpul verii. Numeroase organizații republicane, conservatoare și grupuri de afaceri au atacat ordinul executiv imediat după anunțarea lui, în septembrie.
Ieri, Administrația pentru Sănătate și Securitate în Muncă (OSHA) a Departamentului Muncii din SUA a retras dispoziția - pe care a emis-o oficial după ordinul lui Biden din 5 noiembrie - prin care obliga marii angajatori fie să implementeze o cerință de vaccinare COVID, fie să își constrângă angajații să se supună săptămânal la teste de depistare a virusului.
Revocarea își produce efectele începând cu 26 ianuarie 2022.
Cu toate acestea, OSHA a precizat în registrul federal că, deși retrage măsura temporară de urgență, aceasta va rămâne ca propunere pentru o cerință permanentă.
„OSHA încurajează cu tărie vaccinarea angajaților împotriva pericolelor continue reprezentate de COVID-19 la locul de muncă”, se mai arată în declarația agenției.

Între timp, Biden se confruntă cu o nouă lovitură de imagine, după ce un nou sondaj Gallup a relevat ieri că majoritatea alegătorilor americani nu îl consideră un lider puternic, capabil să scoată țara dintr-o criză.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Traiesc cu nadejdea ca totusi Nurnbergul va fi pornit si toti criminalii, indiferent de rang vor lua frumusel loc in boxa acuzatilor, chiar daca nimeni nu va mai aduce inapoi victimele lor.