

Turcia l-a acuzat miercuri pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că intenționează să tragă Orientul Mijlociu în război „pentru a rămâne la putere”.
„Este evident că (Benjamin) Netanyahu încearcă să tragă regiunea în război pentru a rămâne la putere”, a declarat ministrul turc de Afaceri Externe Hakan Fidan, la o conferință de presă în Qatar, potrivit Cotidianul.
Hakan Fidan, care s-a adresat alături de prim-ministrul din Qatar și ministrul de externe Mohammed ben Abdelrahman Al-Thani, a apreciat că „persistă” riscul unei extinderi în regiune a conflictului din Gaza.
„Ne vom dubla eforturile pentru a pune capăt acestui război”, a adăugat el la încheierea unei convorbiri cu Mohammed ben Abdelrahmane Al-Thani.
Liderul mișcării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, va avea în acest sfârșit de săptămână o întrevedere cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan în Turcia.
Erdogan a prezentat pe 10 aprilie condoleanțe șefului Hamas, pentru cei trei fii și patru nepoți care au fost uciși în Fâșia Gaza într-un atac revendicat de Israel, la șase luni de la declanșarea războiului dintre Israel și Hamas.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.