Țuca Zbârcea & Asociații, alături de veteranii din Al Doilea Război Mondial

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


București, 25 aprilie 2025: Țuca Zbârcea & Asociații s-a alăturat Campaniei „Onor Veteranilor de Război”, derulată de Ministerul Apărării Naționale cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, celebrată în data de 29 aprilie.

Țuca Zbârcea & Asociații sprijină seria de activități organizate de Ministerul Apărării Naționale în perioada 24-29 aprilie, în semn de recunoștință pentru curajul, sacrificiul și devotamentul românilor care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Ziua Veteranilor de Război se sărbătorește, în fiecare an, la 29 aprilie și a fost instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 1222/2007.

Cu acest prilej, campania „Onor Veteranilor de Război” celebrează nu mai puțin de 437 de veterani și 13 văduve de război din România, precum și singurul veteran de război în viață din Republica Moldova. De asemenea, în cadrul ceremoniei militare și religioase de depunere de coroane, jerbe și buchete de flori, dedicată Zilei Veteranilor de Război de la Monumentul Eroilor Patriei vor fi comemorați cei peste 900.000 de morți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi (circa 92.000 decedați) din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Țuca Zbârcea & Asociații se numără printre susținătorii campaniei din acest an, participând la manifestările din perioada 24-29 aprilie, ocazionate de Ziua Veteranilor de Război.

Prezent la evenimentul dedicat veteranilor de război din data de 24 aprilie, Gabriel Zbârcea, Managing Partner, a declarat: „Ne simțim privilegiați să ne alăturăm și să acordăm un „Onor Veteranilor de Război”ai patriei noastre. Cred că nu există familie din România care să nu aibă un erou, un soldat, un caporal, un general care a dat tribut de sânge întru apărarea neamului strămoșesc. Bunicul meu, Anghel Arghirescu, învățător în comuna Orbeasca și căpitan în Armata a 4-a, se numără printre cei 11.500 de dispăruți în asediul Odesei-1941. Bunica mea nu a încetat să îi scrie scrisori lui Stalin vreme de zece ani, în speranța că soțul ei trăiește, undeva prin Siberia. Mă înclin în fata eroilor văzuți sau nevăzuți, știuți sau neștiuți ai acestei țări. Cinste lor!”

Povești de viață ale veteranilor de război, informații cu privire la evenimentele dedicate acestora, precum și mărturii din timpul conflagrației mondiale sunt disponibile pe pagina specială: https://veteraniiromaniei.mapn.ro/.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Interlopul de la TreiCoceni 26.04.2025 15:27
    Veteranii care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial nu au mai avut loc în poza! Trist...
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?