ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Fostul președinte american Donald Trump crede că liderul rus Vladimir Putin a fost „oarecum slăbit” în urma rebeliunii Wagner, relatează Reuters.
„Se poate spune că el este încă acolo, este încă puternic, dar cu siguranță a fost aș spune că a fost oarecum slăbit, cel puțin în mintea multor oameni”, a declarat Trump într-un interviu telefonic acordat Reuters.
El a mai spus că dacă Putin nu ar mai fi la putere, „nu știi care este alternativa”.
„Ar putea fi mai bine, dar ar putea fi și mult mai rău”, a afirmat Trump pentru agenția de presă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.