Trei culte se alătură Bisericii Ortodoxe și cer respingerea „parteneriatului civil”. Politicienii taxați: Se tergiversează nepermis de mult adoptarea legii privind organizarea referendumului pentru familie

De Luciana Pop  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Alături de  Biserica Ortodoxă, alte trei culte din România își anunță prezența la Marșul pentru Viață, de pe 25 martie, un miting de amploare care se anunță în București și în mai multe orașe din țară.
 
De asemenea, cele trei culte cer respingerea proiectului „parteneriatului civil”, pe care Parlamentul îl dezbate în ritm alert,  și organizarea referendumului pentru familia naturală, așa cum cer cele trei milioane de români care au semnat pentru modificarea Legii fundamentale, în sprijinul căsătoriei.

Alianța Evanghelică din România, alcătuită din Cultul Creștin Baptist, Biserica Creștină după Evanghelie din România și Cultul Creștin Penticostal, remarcă public faptul că în Parlamentul României „se tergiversează nepermis de mult adoptarea legii în legătură cu organizarea referendumului privind modificarea articolului 48 din Constituție cu privire la definirea familiei ca fiind uniunea între un bărbat și o femeie”. În același timp, „extrem de rapid", se discută în Comisii, proiectul de lege privind „parteneriatul civil”, scrie stiripesurse.ro.

„Alianța Evanghelică din România își reafirmă convingerea că familia este instituția sacră, întemeiată de Dumnezeu, ca unire dintre un bărbat și o femeie; de asemenea, că atât Biserica, dar și Statul, au datoria de a proteja și susține familia naturală ca unică bază pentru o societate normală și sănătoasă moral. Ideea de „toleranță și egalitate” promovată prin „parteneriatul civil”, nu este decât o mare înșelătorie, care, odată legiferată, va deschide calea pentru alte legi care urmăresc să distrugă familia, așa cum a fost ea creată de Dumnezeu”, se precizează într-un comunicat semnat de Viorel Iuga, președintele Alianței Evanghelice, Virgil Achihai, secretar general, și Ioan Moldovan, vicepreședinte.

„În baza convingerilor fundamentate pe valorile creștine definite de Sfânta Scriptură, pe sacralitatea vieții, de la concepere până la finalul ei, îndemnăm pe toți slujitorii duhovnicești și pe membrii Bisericilor din cadrul Alianței Evanghelice din România să sprijine activ, prin rugăciune, post, implicare în orice acțiune care să determine respingerea legii „parteneriatului civil”. De asemenea, să sprijine spiritual și prin participare, orice formă de manifestare publică a dedicării noastre pentru viață, familie, dreptate socială, inclusiv prin participarea la MARȘUL PENTRU VIAȚĂ 2017. Așa să ne ajute Dumnezeu!", se mai arată în comunicatul Alianței Evanghelice.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ Vlad Pascu a fost olimpic la matematică? E bun de președinte

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan este candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!