TVR și HotNews instigă la arestarea celor care contestă aberațiile instituționale pandemice. Românii desființează postul național

De Vlad Pârău  /  

Foto: Facebook

Foto: Facebook

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


TVR1 a continuat luni emisiunea „Referendum” - despre care noi am mai vorbit atunci când au fost invitați, printre alții, Pompiliu Diplan și dr. Anca Nițulescu - cu o a treia ediție, a cărei întrebare a fost, nici mai mult, nici mai puțin decât „Credeți că ar trebui sancționați penal cei care lansează informații false, fără să le verifice, care pot conduce la zădărnicirea combaterii bolilor?”.
 
Un referendum anunțat de instituția publică TVR, dar al cărui sondaj s-a desfășurat pe site-ul privat de presă HotNews, printr-un ciudat parteneriat public-privat. Dacă ar fi să judecăm în aceeași logică antagonică, am concluziona că aceasta n-a fost decât o nouă instigare a românilor contra românilor. Nu libertatea de exprimare e cea care ar trebui „urmărită penal” atunci când nu se suprapune peste informațiile „oficiale” - nici ele demonstrate, nici ele veridice -, ci tocmai aceste tentative de a lipi etichete false peste ideile diferite. De unde același sistem îndemna mai an la pluralism și diversitate, acum se grăbește să cenzureze, ba chiar să criminalizeze gândirea diferită. Argumentul cu „da, însă ideile exprimate pot induce pe alții în eroare” nu se susține, atât timp cât fiecare cetățean dispune de propriul discernământ și libertatea de alegere, nefiind obligat să plece urechea la ceea ce transmite o sursă sau alta. Dimpotrivă, tocmai puterea oficială e cea care încearcă să oblige la conformare față de informațiile oficiale pe care le transmite. Iar încadrarea de „zădărnicire a combaterii bolilor” este în sine greu de verificat, dacă nu falsă și tendențioasă, pentru că cei care o flutură nu pot demonstra legătura cauză-efect între fapta incriminată și consecința clamată - așa cum nu a putut demonstra Poliția justețea amenzilor pe care le-a aplicat în starea de urgență și, prin urmare, a pierdut procesele prin care cetățenii au contestat amenda abuzivă.
 
Revenind la emisiunea „Referendum” prezentată de jurnalistul Mihai Rădulescu, în platoul celei de-a treia ediții au compărut Daniel Coriu, președinte al Colegiului Medicilor din România, Bogdan Pîrlog, procuror, copreședinte Asociația Inițiativa pentru Justiție, Marian Voicu, jurnalist, realizator al emisiunii „Breaking Fake News” de la TVR 1, Mircea Toma, membru CNA, activist pentru drepturile omului, Gheorghe Piperea, avocat, respectiv Bogdan Manolea, expert digitalizare și legislație. VIDEO:


 
Deși și-a adus în platou vârfuri de lance ale dictaturii politico-medicale (precum dr. Daniel Coriu de la Colegiul Medicilor care, nu demult, îndemna nu doar la cenzurarea, ci și la suspendarea exercitării profesiei medicilor care se exprimă altfel decât le dictează propaganda de stat și de partid), TVR a primit de la telespectatori ceea ce n-a vrut să audă de la unii dintre vorbitori. Majoritatea comentariilor de pe Facebook și YouTube se pronunță împotriva cenzurii și îl iau la rost pe prezentator. 
 
COMENTARII FACEBOOK:
 
„Observam ca la TVR1 a aparut de curand o emisiune care indeamna la restrictionarea drepturilor omului :
respectiv se indeamna la aparitia unor legi care sa pedepseasca penal, administrativ si civil orice exprimare a opiniei unui individ
referitoare la virusul covid 19, vaccin, etc.”, scrie Adrian Cristian.
 
„Ce vă faceți sa credeți ca dv aveti dreptate dl.jurnalist emisiune fakenews ?
Dacă e adevărat ce spun ceilalți ce vă faceți ?
Unde se termina dreptul.la.opinie și unde începe dictatură?
Tot dansul a zis că avem 30% vaccinati iar media e 45%.
Cine i-a numărat pe oameni dl jurnalist?
Știm exact cati suntem in România?
Sunt vreo 8 milioane plecate afara care au și domiciliul în România. Sunteti siguri ca suntem numărați bine?”, se întreabă Marius Costache.
 
„Aproape toți invitații, dar mai ales voi tvr 1 care i-ați invitat predominant asa6, si care instigați la dezbinate, la restricții si incalcarea libertăților, iar zi de zi sa devină oamenii cobai!
Vandurilor, lichelelor, complicilor la toate mizeriile si morții guvernului, care el este vinovat (si voi nu spuneti nimic) fiindca au stiut, chiat anuntat din primăvară si când vine valul, si la cat se ajunge (numai mie mi se pare ciudat ca stiu atat de exact dinainte, când nu atiu de ei azi?!?!) dar n-au facut toata vara numic, desi, ass cum spun unii contract deja wxista pr medicamente, trebuia doar..sa faca cwrerea, asa cum celelalte tari de care vorbiti au facut, si prin medicamentele eficiente, nu ami ajunge lumea la ati..
Mincinoșilor, intoxicatorilor si manipulatorilor vanduti, voi ar trebui interzisi prima data, daca este vorba de așa ceva!”, a scris Liviu Serbanescu.
 
„În afară de vaccin mai există și alt tratament împotriva covid-ului ?
Dacă da,de ce la ora actuală nu se găsește în spitale și în farmacii ?
Nu sunt de acord cu pedepsirea penală.
Câte știri false au fost publicate de ziare și televiziuni ?
A fost cineva pedepsit penal ?”, se întreabă Johnny Ovidiu.

„Ce incredere sa am in sistemul sanitar, care mi.a nenorocit mama la 40 de ani! De 26 de ani a ramas fara echilibru, prim prescrierea eronata a unor medicamente...Si nimeni nu raspunde ptr asta!”, mărturisește Claudia Solomon.

„Nu faceti decat sa puneti umarul la segregarea populatiei! Dezbina si cucereste!”, continuă Claudia Solomon.

„Cine spune ca sunt fakenews? Toatevsunt fakenews? Lasati libertatea de a alege fiecarui cetatean! Care.i problema vaccinatului ca un nevaccinat umbla pe strada. Vaccinatul e protejat, care.i problema lui? Cunosc personal pe cineva vaccinat cu doua doze si acum in terapie intensiva cu saturatia sub 67%. A avut omul incredere in vaccinul vostru experimental”, concluzionează Claudia Solomon.
 
COMENTARII YOUTUBE:
 
„Va plătim degeaba”, constată despre jurnaliștii TVR utilizatorul Fanuica Florin.

„Schimbati o data prezentatorul. Cel mai fake. ;)”, îndeamnă Smithje.
 
„tvr este fake news”, consideră adi9112.

„Toata mass media corupta si politicienii ocultei... ar trebui arestati pentru crime impotriva OMENIRII. Sinteti partasi la crima organizata fiindca ati ascuns lumii adevarul CA vaccinul omoara”, acuză Cristina D. 
 
„Cenzura e necesară ca să aflăm numai adevărul fără să-l mai deosebim de minciună”, ironizează Cristian Mercea.

„Da, ar putea exista,ar fi bine. Și să înceapă cu arestarea boului festiv johanus, a spurcăciunii de arahat și să meargă mai departe cu medicii vânduți bigpharma...”, dă indicații Cristian Mihai.

„Voi mintiti și speriati lumea javrelor! Zadarnicirea combaterii bolilor au făcut-o PNL. când l-au ales pe Câțu(mâțu) președinte ei trebuie închiși primi în frunte cu Johannis și Harafat!”, decretează Rugina Rugina.

„O rusine de "Emisiune" !!! O mizerie de moderator partinitor !!!
O propaganda Nazistoida Dezgustatoare sustinuta de niste Tradatori si Criminali !!!
Felicitari Domnului Piperea !!!
Sa-i comunice cineva Imbecilului de Procuror ca: NU EXISTA "DREPTUL" LA SANATATE PUBLICA !!!”, punctează Angel Prime.

„dr emilian imbri: trebuie sa sperii nu mai e timp sa convingi. sefuuu la colegiu medicilor ce ziceti domnuu?”, îl ia la întrebări pe dr. Coriu utilizatorul Cristian Mercea.
 
„de ce sta nebunul ala batran cu filtrul de cafea pe fata?”, se miră Lol Lol.

„Eu propun sa incepem sa penalizam de sus in jos...majoritatea celor din guvern, de la presedinte, au PROMIS MULTE INAINTE DE ALEGERI...CE AU FACUT DUPA CE SAU VAZUT IN ROLURILE PT CARE AU CANDIDAT??? SAMI RASPUNDETI DVS! NE PIERDEM TIMPUL CU EXEMPLE MINORE IN LOC SA NE CONCENTRAM PE PROBLEMELE ADEVARATE! INTRUN AN AU ARS CATEVA SPITALE SI OAMENII DE VII...DEJA SAU UITAT ACESTE CAZURI EXTREM DE GRAVE!!! Se spune "Pestele se impute de la CAP", scrie Carmen.

„Sanctiuni pentru cei care au impiedicat tratamentul anticovid cu Hidroclorochina si Azitromicina, care au dat rezultate la Timisoara”, punctează Cristos Richter.

„Nu mai bine învață omul de rând să nu mai pună botul la orice decât să avem un minister al adevărului sau un stat în general care decide care e "adevărul"?”, se întreabă Tahal Bersobis.
 
„CREZI CA DUSMANII NU STIU  CA ROMANII DE PRETUDINDE SINT OCUPATI CU PB VIETII...DECI SE FAC FALSURI MARI CU REZULTATELE CAND VOR TRDATORII”, consideră bau.

„Politicienii au voie sa raspindeasca Facke Neues dar cind un om oarecare face acest lucru(si nu este dovedit ca este asa) este pur si simplu condamnat.nu cred ca este corect”, subliniază Silvia Aurora Balauta.

„Primul care a RĂSPÂNDIT  stire falsa este IOHANIS  ca a declarat  ca sa terminat  cu  pandemia !”, scrie Honda CBR.

„Emisiunea Tvr-ului este un exemplu tipic de propagandă nazistă. În primul rând au invitat disproporționat echipele, sunt 4 invitați pro-sancționare, la care se adaugă și un moderator părtinitor cu gașca pro și doar 3 contra, din care numai unul este cu adevărat împotriva cenzurii și sancționării persoanelor care se exprimă liber, restul invitaților nu au treabă cu lupta împotriva cenzurii și a propagandei de stat. Penibil ca o televiziune de stat susținută din bani publici care face o emisiune despre exprimarea liberă să-și aroge " Toate drepturile de proprietate intelectuală aparțin #TVR.  Conținutul nu poate fi copiat, postat pe niciun canal media online sau pe rețele sociale fără acordul TVR." Crezând că prin asta pot controla și bloca gândirea critică și exprimarea liberă asupra unui format din start părtinitor propagandei de stat”, subliniază Niki Moraru.

„Mircea Toma un propagandist periculos, o emanație din romanul "1984" a lui Orwell. Să-i spună cineva că masca odată pusă la gură nu se atinge cu mâna deoarece o poți contamina. Persoanele care își expun punctul de vedere personal, în mod public, indiferent dacă este un adevăr sau un fake-news nu pot fi considerate un pericol, acesta este dreptul fiecăruia la exprimare. Problema este atunci când când un grup organizat (instituții ale statului, trusturi de presă, servicii de informație) folosesc tehnici de manipulare a.maselor, propagandă și fake news-uri și asta trăim noi actual. Toate instituțiile statului și de mass-media din mainstream ne terorizează cu propagandă de tip nazistă și întrunesc exact criteriile specificate în Wikipedia despre propagandă: "Pentru ca propaganda să aibă eficiență, ea trebuie să fie:

Continuă (fără a-i acorda subiectului „pauze de trezire”)
Simfonică (transmisă pe toate canalele de comunicare aflate la dispoziția propagandistului)
Pe termen lung
Partizană (prezintă un singur punct de vedere, niciodată două puncte de vedere aflate în competiție sau dispută)
Afirmativă dar nu și documentată (propagandistul afirmă răspicat ceva, dar nu indică niciodată sursa din care știe acel ceva).
În esență, propaganda ne arată ce să gândim, nu cum să gândim.", continuă Niki Moraru.

„Care sunt masurile luate pentru cel vaccinat, dar care este purtătorul si raspinditorul de virus, care se plimba in deplina libertate peste tot, reprezentind UN PERICOL PENTRU PERSOANELE SANATOASE si NEVACCINATE, INCLUSIV PENTRU COPII, stiind ca virusul prin modificarile sale, ataca grupe tot mai mici de varsta? Acest vaccinat, nu reprezinta un pericol pentru siguranta oamenilor sanatosi? Si care sunt masurile prin care se ASIGURA in fiecare spital, farmacie, unitate medicala, medic de familie din intreaga tara, MEDICAMENTELE CARE TRATEAZA SI STOPEAZA BOALA, atata vreme  cat vaccinul nu trateaza boala si nici nu impiedica raspindirea virusului?”, se întreabă Marius Cristian.

„Eu zic ca in cazul in care cnv nu e de acord cu autoritatea publică să faceți că în 89 cu soții Ceaușescu.
Tribunal de 20-30 min și gata!
Cioroiu de abia de poate respira prin masca aia și ne dă nouă lecții despre ce avem sau ce nu avem voie sa zicem
PS: întrebarea era despre combaterea celor care dezinformează  ,iar primele lui cuvinte sunt despre vaxcin.
O să îl verific pe siteul ANM sa vedem daca a primit sponsorizări”, scrie SonZLuci.

„NU ESTE NEVOIE DE NICI O INASPRIRE A LEGISLATIEI
INTR-UN STAT DEMOCRAT LIBERTATEA DE EXPRIMARE NU POATE FI SUPRIMATA SOBOLANILOR!”, subliniază andrei ciora.

„Felicitari, domnule avocat Piperea!”, transmite Silvia Aurora Balauta.

„Felicitari domnului avocat Piperea! Se doreste punerea bocancului peste capul celor care vor DOAR UN SINGUR LUCRU: sa nu fie obligati. constransi, santajati, siluiti sa se injecteze. Atata tot! Restul sa se injecteze cat timp si cu ce vor!”, adaugă Danny G.

„Ce dovezi stiintifice aveti ca nu exista legatura  intre vaccin si leucemie  avand  in vedere ca acesta este in faza experimentala pana in anul 2023!!!
Cine da informatii eronate???”, exclamă Alice M. Dinca.

„Faptul ca discursul decidentilor se schimba in functie de interesele politicienilor este firesc sa creeze o mare NEINCREDERE!!!!
Impunand Obligativitatea vaccinatii ca fiind unica solutie naste cea mai mare NEINCREDERE!
Avem informatii ca in state cu rata mare  de vaccinare s-au venit cu alternative: 
Educatie pentru Autoprotectie, 
Medicatie antivirala in farmacii, 
Informatii cu privire la simptomele in diferite statii ale boli si masuri necesare de tratament si preventie, 
Exceptii pentru persoane  care au contraindicatii ptr. vaccinare”, concluzionează Alice M. Dinca.

Vă așteptăm și pe d-voastră să vă exprimați opinia în secțiunea de comentarii din partea de jos a acestui articol!
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (13)
  • Orizont 26.10.2021 22:36
    INCEPE TEROAREA SATANICA IN ROMANIA !!! VINE SATANA ! VINE ANTIHRISTUL!
    Angajatii statului vor fi fortati sa-si bage SERUL666 in organism pentru ca testarea presupune costuri imense ! SILUIRE SATANICA APOCALIPTICA cu o substanta experimentala fara nici o autorizare completa pentru care singurul raspunzator este tocmai cetateanul FORTAT !

    https://www.stiripesurse.ro/breaking-senatorii-juristi-au-stabilit-certificatul-verde-obligatoriu-pentru-angajatii-de-la-stat_2065331.html
  • Orizont 26.10.2021 22:41
    Ce javre cu aspect demonic , ce slugi viclene , ce duhoare de iad ...
  • Sweeping 26.10.2021 22:57
    Statul, TVR dar si toata mass media platita de guvern cu bani multi, sunt cei mai mari si ticalosi dezinformatori si mincinosi prin omisiune! Aici este lupta intre minciunile lor si adevar, intre raul pe care-l fac intentionat si binele pe care nu-l fac, dar clameaza raul ca fiind bine.
    Statul a fost preluat de satana, care e tatal minciunii, manipularii si dezinformarii, pentru a pacali si ucide cat mai multi oameni. Omul este cununa creatiei lui Dumnezeu, iar satana uraste omul, vrandu-l mort; uraste adevarul, propagand minciuna; uraste omenia, promovand tradarea; uraste cinstea, facand jocuri de culise si promovand fatarnicia.
    Este lupta dintre bine si rau, iar statul sub conducerea satanei, s-a metamorfozat in raul absolut.

    Dumnezeu ii va judeca pe toti aceia care au pus umarul la distrugere, la moarte, la genocid. Nu ii va ierta, pentru ca pacatul ignorarii intentionate a evidenței, este pacat impotriva Duhului Sfânt, care nu se iarta nici in veacul de acum, nici in vesnicie.
  • total 26.10.2021 23:04
    Asa cum am mai spus, TVR si Radio Romania Actualitati, sunt varful de lance al mizeriei globaliste ! Dupa Revolutia din 1989 cand sa varsat sange pentru libertate acesti slujbasi si-au schimbat doar parul, nu si naravul ! Sunt foarte sensibili la ""indicatiile conducatorilor supremi" si manipuleaza la greu impotriva poporului !
    Niciodata nu voi fi de acord sa schimb libertatea cu ceva la schimb! Castigata cu pret de sange, libertatea este si ramane idealul pentru care trebuie luptat permanent.
    Acesti politicieni care sunt slugi ale intereselor externe, impreuna cu 95% din mass media , au distrus tot dupa 1989 si sunt pe cale sa ne transforme in scalvi in propria tara ! Oricat isi doresc ei sa ne distruga, sa ne oblige, sa ne constranga , cu o parte a poporului nu vor reusi niciodata ! "
    Voi lupta pentru libertate pana la capat, sa fie clar! Rau am ajuns din neascultare , sa fim condusi de toti tradatorii si de toti analfabetii . Justitie nu mai avem, si-au vandut sufletele pentru, bani si un blid de mancare ! Rusine !!! Va venii si ceasul judecatii unde fiecare om va da socoteala ! Luati aminte "desteptilor"!

    Psalmul 34
    1. Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac mie strâmbătate; luptă împotriva celor ce se luptă cu mine;
    2. Apucă arma și pavăza și scoală-Te întru ajutorul meu;
    3. Scoate sabia și închide calea celor ce mă prigonesc; spune sufletului meu: "Mântuirea ta sunt Eu!"
    4. Să fie rușinați și înfruntați cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi și să se rușineze cei ce gândesc rău de mine.
    5. Să fie ca praful în fața vântului și îngerul Domnului să-i necăjească. Să fie calea lor întuneric și alunecare și îngerul Domnului să-i prigonească.
    6. Că în zadar au ascuns de mine groapa lațului lor, în deșert au ocărât sufletul meu.
    7. Să vină asupra lor lațul pe care nu-l cunosc și cursa pe care au ascuns-o să-i prindă pe ei; și chiar în lațul lor să cadă.
    8. Iar sufletul meu să se bucure de Domnul, să se veselească de mântuirea lui.
    9. Toate oasele mele vor zice: Doamne, cine este asemenea ție? Cel ce izbăvește pe sărac din mâna celor mai tari decât el și pe sărac și pe sărman de cei ce-l răpesc pe el.
    10. S-au sculat martori nedrepți și de cele ce nu știam m-au întrebat.
    11. Răsplătit-au mie rele pentru bune și au vlăguit sufletul meu.
    12. Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac și am smerit cu post sufletul meu și rugăciunea mea în sinul meu se va întoarce.
    13. Ca și cu un vecin, ca și cu un frate al nostru așa de bine m-am purtat; ca și cum aș fi jelit și m-aș fi întristat, așa m-am smerit.
    14. Dar împotriva mea s-au veselit și s-au adunat; adunatu-s-au împotriva mea cu bătăi și n-am știut; risipiți au fost și nu s-au căit.
    15. M-au ispitit, cu batjocură m-au batjocorit, au scrâșnit împotriva mea cu dinții lor.
    16. Doamne, când vei vedea? Întoarce sufletul meu de la fapta lor cea rea, de la lei, viața mea.
    17. Lăuda-Te-voi, Doamne, în adunare mare, întru popor numeros Te voi lăuda.
    18. Să nu se bucure de. mine cei ce mă dușmănesc pe nedrept, cei ce mă urăsc în zadar și fac semn cu ochii.
    19. Că mie de pace îmi grăiau și asupra mea vicleșuguri gândeau.
    20. Lărgitu-și-au împotriva mea gura lor; zis-au: "Bine, bine, văzut-au ochii noștri".
    21. Văzut-ai, Doamne, să nu taci; Doamne, nu Te depărta de la mine.
    22. Scoală-Te, Doamne și ia aminte spre judecata mea, Dumnezeul meu și Domnul meu, spre pricina mea.
    23. Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne Dumnezeul meu și să nu se bucure de mine.
    24. Să nu zică întru inimile lor: "Bine, bine, sufletului nostru", nici să zică: "L-am înghițit pe el".
    25. Să fie rușinați și înfruntați deodată cei ce se bucură de necazurile mele; să se îmbrace cu rușine și ocară cei ce se laudă împotriva mea.
    26. Să se bucure și să se veselească cei ce voiesc dreptatea mea și să spună pururea: "Slăvit să fie Domnul, Cel ce voiește pacea robului Său!"
    27. Și limba mea va grăi dreptatea Ta, în toată ziua, lauda Ta.

    NU EXISTA COMPROMIS IN MATERIE DE CREDINTA; si as mai adauga eu, NU EXISTA COMPROMIS IN MATERIE DE LIBERTATE !
  • Cotco-emy 26.10.2021 23:19
    Nu sunt de acord să sancționați penal pe cetățeanul(indiferent ce profesie are)care își exprimă opinia lui proprie despre vaccinul asta otrăvit.Este unul din drepturile omului! Vreti sa aboliti TOATA constituția sub pretextul ,,binelui,,forțat.Guvernantilor,când v-a pasat voua, vreodata de sănătatea noastră??
  • OMAGA 26.10.2021 23:51
    Vaccinul este eficient si sigur, NU este acesta cel mai jegos fake news produs pina acum?
  • VM 27.10.2021 03:51
    Ca si instrument financiar*.

    * formularea este vaga dar corecta in contextextul potrivit
  • Nozomi Ike Saenoda 27.10.2021 00:14
    Compania Apple șterge aplicații ce ofereau Biblia și Coranul în întregime în China pentru a face pe plac regimului comunist de acolo
  • Mirror 27.10.2021 01:27
    LA ÎNTREBAREA LANSATĂ IN EMISIUNEA "Referendum" TVR S-A RĂSPUNS CHIAR PE HOTNEWS !!!

    La întrebarea "Sunteți de acord cu vaccinarea obligatorie?"

    82% din cei peste 52.000 participanti la sondajul online de pe HotNews au răspuns "NU, ÎN NICIUN CAZ"
    Așadar, Mihai Rădulescu, doar zgandareste rahatul la TVR, că astfel de miasme îi plac...

    (Sondajul este încă activ si fiecare își poate bifa opțiunea...)
    https://m.hotnews.ro/stire/25041595
  • Enya 27.10.2021 07:19
    Ce e cu porcaria asta cu votarea pe un site al sistemului pandemist?

    N-am nici cea mai mica incredere in ce fac astia cu TVR-ul si hotnews-ul tradatoare, aici se coace ceva grav, pentru moment dau valori mari anticovid, ca sa se demonstreze chipurile corectitudinea, apoi incet-incet vor manipula procentele pana se va ajunge la 50%, ca sa se justifice legiferarea obligativitatii vaxxarii pe motiv de "asa cere poporul" printr-un simulacru de referendum de computer falsificat din click-uri!

    Boicotati mizeria asta, scrieti-le sa inceteze, daca vor sa stie vointa reala a poporului, atunci referendum real, pe hartie! Dar le e frica de un referendum re pentru ca acolo ar iesi la iveala minciuna cu 30% vaxxati cand de fapt sunt maximum maximorum 15%, si atunci il inventeaza pe asta virtual!
  • Tic 27.10.2021 11:09
    A se citi Minciuni mass media din 1991(sau 1993)a trei jurnaliști belgieni(între timp decedați destul de repede după publicarea cărții, ciudat, erau tineri) în care pe locul întâi era revoluția română.
    Sa ne întoarcem la originea întregii mizerii:
    UNDE ESTE VIRUSUL? FĂRĂ EL, NICI O DISCUȚIE, NICI DISCRIMINARE, NICI PENALIZĂRI, NICI CERTIFICAT.
    Sa cerem de la fiecare politician, începind cu cel mai mărunt consilier rural, certificat de sănătate mintala și psihica! Și de la fiecare angajat al nostru, adică bugetar, gen Arahat&co
  • Rusi 27.10.2021 11:55
    Mihai Rădulescu adora rahatul?
  • ahs 27.10.2021 16:18
    l-am acuzat de lipsa de obiectivism si incompetenta si pe contul de youtube al emisiunii si observ ca n-am facut-o fara motiv.
    doar si din cauza acestui invid, tv nationala ar tb boicotata. dar oricum observ ca in general s-a transformat intr-o haita de turbati pro vaccin si pro discriminare.
    RUSINE TVR !!!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu