Renumărarea voturilor și acțiunile legale pot dura luni de zile până la soluționare, în unele cazuri, dar nu și când e vorba de alegerea președintelui: Constituția stabilește termene stricte și nu e vorba doar de data inaugurării, explică NBC News.

Au existat câteva bătălii pentru funcție de lungă durată în alte domenii. Când Norm Coleman din Minnesota a candidat pentru Senatul SUA în 2008, numărătoarea din noaptea alegerilor l-a arătat pe el învingător în fața lui Al Franken cu doar 725 de voturi.

Acest lucru a declanșat un proces de renumărare și lupte în justiție care au durat timp de opt luni. Al Franken nu a depus jurământul decât în ​​iulie 2009.

În statul Washington, Dino Rossi a renunțat la luptă abia la șapte luni după ce părea că a fost ales guvernator în 2004, cu o marjă de 261 de voturi, când o a treia calculare a voturilor a declarat-o câștigătoare pe Christine Gregoire.

Iată cinci lucruri de știut despre contestarea alegerilor.

1. În cazul unui vot strâns, legea statului respectiv stabilește cum se face recalcularea voturilor

Aproape fiecare stat permite o renumărare atunci când marja de victorie este foarte apropiată. Doar Hawaii și Mississippi nu permit: dacă aparentul perdant nu este mulțumit de rezultatele din aceste două state, singura opțiune este să se adreseze instanței.

Pentru restul țării, regulile variază.

În 20 de state și în districtul Columbia (care are trei voturi electorale), renumărarea e declanșată automat dacă marja este sub un prag specificat – de obicei 1% sau mai puțin. Acest grup include trei state în care votul pentru președinte poate fi strâns – Arizona, Florida și Ohio.

Renumărările automate sunt declanșate numai atunci când votul este perfect egal în Alaska, Dakota de Sud și Texas.

În 42 de state, candidații înșiși pot cere o renumărare, deși trebuie să plătească integral sau parțial costul, cu excepția cazului în care se dovedesc a fi câștigători. Dar în Arizona, Connecticut, Florida, New York, Carolina de Sud și Tennessee candidații nu pot solicita renumărarea voturilor.

2. Candidații care au pierdut pot merge în instanță pentru a contesta alegerile

Legile fiecărui stat stabilesc motivele pentru care rezultatelor alegerilor pot fi contestate în instanță. Candidații pot susține că procedurile electorale nu au fost respectate sau că a fost comisă fraudă. Nu este suficient a se cita o impresie generalizată că ceva nu a mers bine. Instanțele solicită motivații clare.

Legile contestației permit afirmațiile că frauda sau neregulile au schimbat rezultatul alegerilor sau cel puțin pun la îndoială rezultatele, prin ignorarea voturilor care ar fi trebuit numărate sau numărarea voturilor care ar fi trebuit eliminate.

Posibile acuzații includ afirmații că buletinele de vot au fost completate de persoane care nu erau eligibile să voteze, buletinele de vot în absență sau ale celor din afara țării au fost greșit înregistrate sau că aparatele de vot au fost programate în mod necorespunzător.

Atunci când votul într-un stat este foarte strâns și fiecare buletin de vot pe hârtie este inspectat, candidații perdanți pot susține că buletinele de vot marcate ambiguu au fost numărate sau eliminate în mod greșit.

În 2010, candidatul republican la Senatul SUA, Joe Miller, a mers în instanță pe motiv că oficialii din Alaska au numărat în mod necorespunzător voturile write-in pentru Lisa Murkowski care aveau scris greșit numele ei. Un judecător a decis că, deoarece intenția alegătorului este cel mai important factor, variațiile de ortografie sunt acceptate.

3. Durata de timp alocată pentru renumărare și contestații este strict limitată în cazul alegerilor prezidențiale

Constituția conferă Congresului autoritatea de a specifica ziua în care membrii electori ai fiecărui stat, cei aleși în noiembrie, trebuie să se întrunească și să depună voturile electorale. Congresul a hotărât ca acea zi să fie „prima zi de luni după a doua zi de miercuri din decembrie".

Pentru că există, de asemenea, o lege care specifică când anume are loc votul popular – ziua de marți după prima zi de luni din noiembrie – rămâne o perioadă de cinci săptămâni și șase zile pentru ca fiecare stat să rezolve orice litigii privind rezultatele alegerilor, prin recalculări și procese în instanță.

Dar există un termen și mai strict decât atât.

O lege federală veche de 129 de ani, cunoscută sub numele de prevederea „safe harbor", spune că Congresul trebuie să numere voturile electorale ale unui stat, dacă disputele cu privire la cine a câștigat sunt soluționate, cu șase zile înainte de ședința colegiului electoral. Astfel că, în practică, statele au de fapt doar cinci săptămâni pentru soluționarea litigiilor.

4. Prevederea safe harbor a fost un factor în alegerile contestate din 2000 dintre George W. Bush și Al Gore

Curtea Supremă a SUA și-a emis decizia în cazul Bush v Gore pe 12 decembrie 2000, cu șase zile înainte de întâlnirea colegiului electoral din 18 decembrie.

Decizia instanței a concluzionat că la Curtea Supremă din Florida se constatase anterior că legiuitorul de stat intenționa să profite de dispoziția safe harbor. Acest lucru însemna, spuneau judecătorii, că problema renumărării nu putea fi trimisă înapoi pentru o altă rundă în instanță, deoarece timpul se epuizase.

5. Congresul decide dacă se numără voturile electorale dintr-un stat care nu respectă termenul limită

În mod de la sine înțeles, statele sunt reticente în a risca să rateze data safe harbor, lucru care ar putea face ca voturile lor electorale să nu fie numărate. Dar un exemplu comparativ modern sugerează că acest pericol ar putea fi mic.

La două zile după alegerile pentru președinție în Hawaii, 1960, John F. Kennedy conducea în fața lui Richard Nixon cu 92 de voturi din cele peste 184.000 exprimate. Numărul final oficial, după ce voturile din toate sursele au fost adunate, i-a dat victoria lui Nixon. Electorii statului s-au întrunit la mijlocul lunii decembrie și au votat în consecință.

Dar, după o lungă bătălie juridică, un judecător a ordonat recalcularea la nivel statal, iar Kennedy a fost certificat câștigător. Statul a ales apoi un nou panel de electori prezidențiali.

Când Congresul s-a întrunit pentru a număra voturile electorale, sesiunea comună a fost prezidată de vicepreședinte – Richard Nixon. El a spus că, deși Hawaii a trimis două paneluri separate de electori, al doilea era cel care reflecta realitatea politică. El a întrebat dacă există obiecții și nu a fost niciuna, așa că voturile pentru Kennedy au fost numărate.

Poate că mărinimia lui Nixon provine din faptul că Kennedy l-a bătut cu 84 de voturi electorale, iar cele trei voturi din Hawaii nu făceau nicio diferență. Dar, oricum am privi-o, felul în care a anunțat victoria adversarului său a fost unul elegant.

„În campaniile noastre, oricât de grele ar fi, oricât de apropiate ar fi rezultatele, cei care pierd acceptă verdictul și îi susțin pe cei care au câștigat".

Tribuna.US

Video: Prodocens Media