Hotărârea Universității nici măcar nu a fost publicată, nici numărul ei nu este indicat, singurul lucru public este un ..Extras al Minutei”... fără cuvinte. 

Probabil numai rușinea faptei de îngrădire a accesului studenților in Universitate poate justifica acest fel trunchiat, parcă voit ascuns al măsurii abuzive dispuse.

 

Preambulul ,,Extrasului Minutei’’ din 25.10.2021 „în vederea respectării prevederilor Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 91 din 22.10.2021, se decide ca...”  încalcă următoarele dispoziții:

- Art. 1 alin. (3) din Ordinul 5338/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 potrivit cu care modalitatea de desfășurare a activităților ce presupun prezența fizică a studenților în instituțiile de învățământ superior se decide în conformitate cu principiul autonomiei universitare, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

- Art. 123 din Legea 1/2011 potrivit cu care:

(1)Autonomia universitară este garantată prin Constituție. Libertatea academică este garantată prin lege. Instituțiile de învățământ superior se organizează și funcționează independent de orice ingerințe ideologice, politice sau religioase.(2)Autonomia universitară dă dreptul comunității universitare să își stabilească misiunea proprie, strategia instituțională, structura, activitățile, organizarea și funcționarea proprie, gestionarea resurselor materiale și umane, cu respectarea strictă a legislației în vigoare.

- Art. 5 din aceeași Lege 1/2011, potrivit cu care:

(1)În domeniul educației și al formării profesionale prin sistemul național de învățământ, dispozițiile prezentei legi prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între acestea se aplică dispozițiile prezentei legi.

Așadar  Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 91 din 22.10.2021 – act administrativ care conține doar propuneri, nici măcar publicat în Monitorul Oficial și oricum de o forță juridică inferioară Legii și cu atât mai mult Constituției – nu poate sta la baza îngrădirii accesului nostru în Universitate atât timp cât chiar Ordinul 5338/2021 dă libertate Universității să respecte principiul autonomiei.

Decizia 3479/09.06.2021 a ICCJ reține cu titlu imperativ că: Faptul că, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004, CNSU este un organ interinstituțional nu poate conduce la concluzia că acesta ar avea un alt statut juridic decât instituțiile care au concurat la formarea lui, mai ales în condițiile în care, așa cum am arătat mai sus, potrivit Constituției României, o astfel de categorie de autorități publice centrale care să nu aparțină administrației publice centrale de specialitate nu este reglementată de legea fundamentală.

Art. 53 din Constitutia Românieil permite, în anumite conditii expres si limitativ prevazute, numai restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati, fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății, cu conditiile suplimentare ca restrangerile sa fie proporționale cu situația care le-a determinat si sa fie aplicate nediscriminatoriu.

Or, în cazul studentilor este anihilat  dreptul însuși la învățătură, prin îngrădirea accesului lor în instituția de învățământ în care sunt studenți.

Măsura conditionării accesului studenților în Facultate nu este proportională pentru că nu există o prezumție de boală pe care studenții sănătosi să fie nevoiți să o răstoarne dacă doresc să intre în Facultățile în care si-au dorit să învățăm ca studenți.

Măsura conditionării accesului studentilor în Facultate este și profund discriminatorie, sub dublu aspect:

Pe de o parte discriminarea există raportat la elevii care intră în școli, care sunt și ele instituții publice, pentru a-și exercita dreptul la învățătură, dar și la cadrele de învățământ care sunt tot persoane adulte ca studenții, dar care nu sunt afectate de prezumția de boală ca să fie nevoite să o răstoarne prin prezentarea certificatului verde.

Pe de altă parte discriminarea există raportat la următoarele aspecte:

Chiar și în modalitatea subsidiară  vaccinării, aceea de permisiune – doar în unele cazuri - respectiv cea a testării (pentru persoanele nevaccinate) ambele măsuri sunt absolut discriminatorii, pentru că instituie obligativitatea testării numai pentru persoanele nevaccinate, în conditiile în care și persoanele vaccinate transmit virusul Sars-cov2.  

Astfel, numeroase studii de specialitate au cercetat în ce masura vaccinarea împiedică transmiterea virusului de catre cei vaccinati. Astfel, potrivit acestora, persoanele vaccinate care s-au infectat sunt purtatoare ai unei cantitati similare de coronavirus la fel ca cei care nu s-au vaccinat. Cu alte cuvinte, mai simplu spus, o persoana vaccinata poate contribui la transmiterea Coronavirusului intr-o comunitate, alcatuita atat din vaccinati, cat si din nevaccinati.

Aceste constatari – la nivel national in SUA si în alte state – de natură stiintifica constituie fundamentul unei importante observatii juridice: atât timp cât exista un risc dovedit ca o persoana vaccinata sa transmita virusul unei persoane nevaccinate, a obliga doar persoana nevaccinata sa se testeze pentru a preveni transmiterea virusului constituie aplicarea unui tratament diferentiat în situatii similare, ceea ce echivaleaza cu incidenta discriminarii.

Nu poate fi acceptat ca studenții nevaccinati și care s-ar testa pentru a preveni transmiterea virsului catre colegii lor să se afle in pericolul de a fi infectati de către studenții care s-au vaccinat, dar care nu trebuie să se testeze.

În aceste conditii, respectarea principiului egalitatii de tratament impune ca si persoanele vaccinate sa fie nevoite sa prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau rapid pentru a putea participa fizic la activitatea la care le este permis prin actul administrativ discriminatoiu contestat.

Aceasta dincolo de lipsa unei minime dovezi a relevantei științifice a testului, doar asa dacă tot se pretinde că ceea ce interesează ar fi într-adevăr netransmiterea virusului.

Că o astfel de măsură reprezintă discriminare, rezultă și din opinia altor autorități publice. De exemplu, în Avizul Ministerului Justiției nr. 2/92565/2021 din 1.10.2021 cu privire la proiectul unei Hotărâri a Guvernului de modificare și completare a anexelor nr. 2 și nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 932/2021 se reține: Fără existența unei motivări obiective care să justifice diferența de tratament juridic, soluțiile normative propuse sunt de natură a limita în mod discriminatoriu drepturi și libertăți fundamentale, atât timp cât atingerea scopului asigurării sănătății publice se poate realiza prin alte metode proporționale

În mod similar, în Avizul Consiliului Legislativ nr. 794/01.10.2021 referitor la proiectul de Hotărâre de Guvern de modificare și completare a anexelor nr. 2 și nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 932/2021, se reține: Stabilirea unor condiționări (vaccinare/testate/trecere prin boală) pentru prezența în anumite spații publice este susceptibilă de a încălca principiul egalității în drepturi, consacrat de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

În avizul menționat se face observația – deosebit de relevantă din perspectiva ocrotirii drepturilor și libertăților fundamentale în contextul instituirii de  restricționări a unor astfel de drepturi și libertăți doar în sarcina anumitor categorii de persoane – că potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional.

Or, în speță, se aplică un tratament juridic diferit 

- studenților și elevilor, 

- studenților și celorlalți participanți la actul educațional, 

- vaccinatilor și nevaccinatilor, 

- testatilor și netestatilor etc., fără să existe un criteriu obiectiv și rațional în funcție de care să se stabilească o diferență de esență în ceea ce privește situațiile în care se află. Din contră, situațiile lor sunt similare, existând un criteriu obiectiv în acest sens – exercitarea dreptului la învățătură.

De aceea, prin măsura contestată sunt încălcate grav disp. art 16din Constitutia României.

De asemenea, dispozitiile contestate și a căror suspendare au solicitat studenții reprezintă măsuri absolut ilegale raportat la disp. art. 3 din Regulamentul UE 2021-953 care prevede certificatul digital numai ,,pentru a facilita titularilor acestora exercitarea dreptului de liberă circulație pe durata pandemiei de COVID-19", iar nu pentru restrangerea unor drepturi fundamentale.

Acest obiect este subliniat din nou în cuprinsul art. 10 alin. (2) din Regulament, unde se atrage atenția că folosirea informațiilor din Certificat este ,,numai în scopul accesării și al verificării informațiilor incluse în certificat pentru a facilita exercitarea dreptului de liberă circulație pe teritoriul Uniunii pe durata pandemiei de COVID-19".

al discriminărilor și îngrădirilor nepermise prin măsura condiționării accesului nostru în clădirile Universității de prezentarea acestui certificat al cărui Regulament UE (2021/953) de instituire nu acest scop l-a avut în vedere:

Potrivit Sentintei civile 1465/28.10.2021, Curtea de Apel Bcuresti, atunci când anulează cele trei Hotărâri de Guvern anterioare HG 932/2021 anulată de Curtea de Apel Cluj – respectiv HG 636/2021, 678/2021 si 730/2021 - reține că:

- "Cele trei Hotărâri de Guvern contestate, în special prin anexele 2 și 3, neagă pentru anumite categorii de persoane (ex. Persoanele nevaccinate/persoanele care nu îndeplinesc condiția de a fi trecut prin boală într-o anumită perioadă/ persoanele care nu îndeplinesc condiția efectuării unui test RT-PCR sau a unui test antigen certificat cu rezultat negativ etc.) o serie de drepturi și libertăți fundamentale”,

- "Formulări de tipul "statul nu restrânge drepturile și libertățile fundamentale ale anumitor categorii de persoane, ci doar conferă drepturi și libertăți altor categorii de persoane” constituie sofisme, deoarece pleacă, în mod evident, de la o premisă eronată și anume aceea că statul ar fi cel care conferă indivizilor drepturi și libertăți fundamentale și că, deci, aceștia ar trebui să îndeplinească anumite condiții pentru a le dobândi și, implicit, ar trebui să și procure probe în sensul că îndeplinesc respectivele condiții”

 Curtea de Apel București a statuat deja aspra imposibilitatea încălcării drepturilor noastre ca persoane, ca cetățeni români, prin măsuri determinate de pandemie:

 

,,Atat din cuprinsul instrumentelor juridice internationale, cat si din Constitutia Romanie, rezulta cu claritate concluzia ca drepturile si libertatile fundamentale sunt consecinta automata a calitatii de persoana/membru al familei umane/cetatean, adica de om, aceasta conditie a fiintarii persoanei fiind suficienta pentru dobandirea automata a intregului set de drepturi si libertati fundamentale. Altfel spus, aceste drepturi si libertati nu sunt conferite persoanei, nu ii sunt transferate acesteia de catre vreo structura statala sau suprastatala, ci sunt dobandite direct in temeiul acestor instrumente juridice, inca din momentul  nasterii sau, in privinta unor drepturi, chiar din momentul conceptiei (trebuie precizat totusi, ca, in realitate, instrumentele juridice nu fac decat sa constate, sa recunoasca formal existenta acestor drepturi si libertati si nu sa le atribuie, ele preexistand dreptului pozitiv, ca atribute inerente conditiei umane)

O alta precizare care se impune este ca aceste drepturi și libertăți nu apartin societatii in general, ci fiecarui individ in parte, astfel incat restrangerea/negarea unui drept sau a unei libertati trebuie analizata in raport de fiecare persoana/categorie de persoane vizate in parte si nu in raport de intreaga societate.

Altfel spus, nu se va putea sustine ca daca doar o anumita categorie de persoane este exclusa de la exercitarea unui drept, in timp ce restul categoriilor il pot exercita, atunci, la nivelul ansamblului societatii ar fi operat doar o restrangere a drepturilor; ceea ce a operat in realitate este negarea drepturilor pentru anumite persoane/categorii de persoane.”

Cu alte cuvinte, măcar atât se putea face, respectiv: în cazul studenților, restrângerea dreptului de acces în clădirile Universității trebuia analizată în mod particular în raport de categoria studenților.

Or, prin măsura dispusă, studenții, adică principalii beneficiari ai institutiei de învățământ, au fost tratați ca orice terț din societate în raport de Universitate.

FOARTE IMPORTANT: Vaccinarea, la fel ca testarea de altfel, este o intervenție medicală, definită în cuprinsul art. 1 pct. d) din Legea nr. 46/2003: 

,,Prin intervenție medicală se înțelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic, preventiv, terapeutic ori de reabilitare;”

Potrivit art. 67 din Noul Cod Civil ,,nici o persoană nu poate fi supusă experiențelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenții în scop terapeutic ori în scop de cercetare științifică decât în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.’’

Or în cazul de față nu există o lege care să prevadă condiții expres și limitativ, ci, dimpotrivă, există o lege care prevede dreptul de a accepta sau refuza o intervenție medicală  indiferent cum se numește ea vaccinare sau testare.

Potrivit art 13 din Legea 46/2003 potrivit cu care ,,Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală, asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.”

De altfel, inclusiv conform Codului de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România art. 11: ,,(1) Nici o intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după ce persoana vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză. (2) În aceleași condiții, consimțământul se poate retrage în orice moment de către persoana vizată.” Iar conform art. 8 al Codului, pacientul trebuie să beneficieze de maximum de garanții în raport cu situațiile concrete; adică, în condițiile în care există un risc, nimeni nu poate fi obligat să și-l asume împotriva voinței sale;

Mai mult decât atât, față de cheltuiala constantă pe care ar reprezenta-o permanenta testare, această condiționare reprezintă practic o constrângere  la vaccinare, ceea ce înseamnă încalcarea liberului consimțământ în ceea ce privește supunerea la o intervenție medicală, consimțământ garantat de art. 13 din Legea 46/2003 și de art. 67 din Codul civil.

Măsura luata de Universitatea Bucuresti si contestată de studenți încalcă și disp. art 49 Constitutie care prevede: ,,Copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în respectarea drepturilor lor.’’ Cum majoritatea complesitoare a studenților se încadrează în această categorie, vă rugăm să notați și această încălcare a normei constituționale.

La momentul de față, Statul român nu prezintă nici o garanție că, prin administrarea vaccinului în discutie, unui tânăr nu i se pune in pericol, pe termen lung, viața și sănătatea (integritatea fizică sau psihică), la fel cum nu există studii certe privind relevanța testării.

Nu în ultimul rând, studentii au inteles să conteste anihilarea caracterului gratuit al exercițiului dreptului nostru constituțional la educatie îngrădit prin această condiționare a testării având în vedere costurile per test.  (Asa cum s-a si atras deja atentia UMF Iasi prin adresa 10040/2021 emisă de Instituția Avocatului Poporului).

In fond, măsura Universitatii Bucuresti reprezintă constrângerea studentilor să fie  supuși unei intervenții medicale (indiferent dacă este vaccinare sau testare  care forțează practic vaccinarea), prin amenințarea incalificabilă de restrângere a accesului la educație încalcă art. 32 al. 1 din Constituția României.