La acest flashmob autorizat cu anumite obiecții de Primăria Municipiului Sibiu au participat circa 10 persoane însă, ca și data trecută, sub pretextul unui concert prevăzut în Agenda Culturală a Municipiului Sibiu - dar care nu era în desfășurare la ora manifestației -, jandarmii i-au somat pe demonstranți să nu stea în Piața Mare, acolo unde este amplasată statuia baronului, ci pe străduța din spatele acesteia. Nu tot așa au stat Klaus Iohannis și inițiatorii ridicării statuii la inaugurarea acesteia. Sub pretextul respectării legii și al modului în care a fost întocmit avizul din partea municipalității, pancartele au avut voie să stea de-a stânga și de-a dreapta statuii, dar persoanele care le țineau în picioare ar fi trebuit să stea cu 50 de metri mai în spate. Lucru, practic, imposibil - nici participanții nu aveau capacități parapsihologice prin care să susțină afișele de la distanță, „contactless”, nici bannerele nu aveau suporți de prindere în pavaj care să le permită să stea în picioare fără sprijin uman.

 

Ironia sorții este că, la fel cum contestatarilor simbolului stăpânirii austro-ungare în orașul românesc Sibiu li se cere să stea cu 50 de metri mai în spate, și monumentul baronului ar fi putut fi amplasat cu 50 de metri mai la stânga, în curtea muzeului național care îi poartă numele. Însă intenția amplasării lui în mijlocul drumului dintre muzeu și primărie este una ostentativă și simbolică. La fel ca acum 300 de ani, românii încep să nu mai aibă voie în mijlocul cetății, pe când liderii sau monumentele unei puteri străine ocupă locul central. Ceea ce se întâmplă la scară mică pe plan local este perpetuat la scară mare în întregul stat român, care, pas cu pas, începe să nu mai fie sinonim cu România.