Steve Witkoff: ”Nu putem permite Ucrainei să ne atragă într-un al Treilea Război Mondial”

De Bogdan Tiberiu Iacob  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Este avertismentul reprezentantului special al președintelui SUA, Donald Trump, Steve Witkoff, într-un interviu acordat prezentatorului TV Tucker Carlson. În interviu, din care vă prezentăm fragmente, Witkoff a vorbit pozitiv despre Putin, a admis posibilitatea ca Ucraina să cedeze Rusiei teritorii și a declarat că Moscova nu a plănuit să lupte nici cu Ucraina, nici cu Europa.

Tucker Carlson: Putin, care este la putere de 25 de ani, a fost consecvent pe parcursul întregii sale președinții într-o cerință-cheie – ca NATO să înceteze să se extindă spre granițele sale. Și, în special, ca Ucraina – cea mai mare țară vecină cu Rusia – să nu devină membră NATO. Și, din cîte înțeleg – și sunt convins de asta – aceasta rămîne cerința centrală. Punct. Fără Ucraina în NATO – altfel nu va fi pace. Este la fel cum Israelul nu vrea Hamas la granițele sale. Nu vor asta. Pot Statele Unite să garanteze asta?

Steven Witkoff: În primul rînd, cred că principala problemă în acest conflict sunt așa-numitele patru regiuni: Donbas, Crimeea, cunoașteți aceste nume – Lugansk și încă două altele. Acestea sunt regiuni rusofone, unde au avut loc referendumuri în care o majoritate covîrșitoare a oamenilor a votat pentru a fi sub conducerea Rusiei. În opinia mea, aceasta este problema-cheie a conflictului.

Carlson: Și Rusia controlează deja aceste teritorii. De fapt, din perspectiva Rusiei, unele dintre aceste teritorii sunt deja parte a Rusiei.

Witkoff: Da, așa este, dar aceasta a fost întotdeauna problema principală. Și, știți, nimeni nu vrea să vorbească despre asta. E „elefantul din cameră”. Ideea este că în Ucraina există restricții constituționale privind ceea ce poate ceda oficial atunci cînd vine vorba de renunțarea la teritorii. Dar Rusia controlează de facto aceste regiuni. Întrebarea este: va recunoaște lumea aceste teritorii ca fiind rusești? Va putea Zelenski să supraviețuiască politic dacă recunoaște asta? Aceasta este chestiunea centrală a întregului conflict.
În ceea ce privește NATO – cred că Zelenski și mîna sa dreaptă, Ermak, au fost de acord, în mare parte, că Ucraina nu va deveni membră NATO. S-a vorbit mult despre dacă Ucraina ar putea obține totuși așa-numitele „garanții conform articolului 5” – adică articolul 5 din Carta NATO, care prevede apărarea colectivă a tuturor țărilor membre – dacă Ucraina ar putea primi ceva similar din partea SUA sau a țărilor europene fără a fi membră formală a NATO.
Și, după părerea mea, încă se discută. Dar, în general, dacă vorbim despre un acord de pace cu Rusia, cred că se consideră deja acceptat faptul că Ucraina nu va fi membră NATO. Acest lucru este în mare parte recunoscut.

Carlson: Poziția Rusiei este că Zelenski nu este ales, și prin urmare nu putem semna cu el vreun acord. Crezi că vor avea loc alegeri în Ucraina?

Witkoff: Da, vor avea loc. Vor avea. Au fost de acord cu asta. Vor fi alegeri în Ucraina. Și sunt de acord cu tine. Cred că Zelenski face tot ce poate. Cred că se află într-o poziție foarte, foarte dificilă, dar se confruntă cu o putere nucleară. Și se confruntă, de asemenea, cu o națiune a cărei populație este de patru ori mai mare decît a sa. Așa că trebuie să știe că va fi învins. Acum ar fi cel mai bun moment pentru el să încheie un acord. Președintele Trump poate încheia cu el cel mai bun acord pe care l-ar putea obține vreodată.

Carlson: Îl învinovățesc pe Zelenski, pe acest om, pentru comportamentul său de la Washington de acum cîteva săptămîni. Dar îi învinovățesc și pe cei care l-au informat înainte să intre în Biroul Oval, care i-au sugerat să acționeze astfel. Și e clar că unii oameni au făcut asta, indiferent dacă a fost Samantha Power (șefa USAID – n.red.) sau altcineva. Crezi că el cere sfaturi de la oameni realisti, cu minte sănătoasă, care vor binele Ucrainei?

Witkoff: Fără a da nume, am vorbit cu mai mulți lideri europeni. Și le-am spus că, cu cît îl încurajați mai mult pe el (Zelenski – n.red.) să nu ia inițiativa la masa păcii, cu atît mai mult sugerați că ajutorul va continua fără condiții. Nimeni nu spune că nu ar trebui să ajutăm Ucraina astăzi sau în reconstrucție mai tîrziu, dar asta trebuie să vină cu anumite condiții.
Dacă vom da mulți bani Ucrainei, vrem să auzim un plan de afaceri despre cum se va rezolva asta. Pentru că este un plan de afaceri nesustenabil dacă nu au idei despre cum se va soluționa. Nu putem da bani la nesfîrșit. Pentru că vor fi zdrobiți. În cele din urmă, și am discutat asta în administrație, există riscul oricărui tip de acțiune nucleară, chiar și a unei acțiuni nucleare tactice.
Mă refer la faptul că, chiar dacă nu ar fi o explozie mare a unei bombe, ci doar o bombă nucleară tactică, asta ar afecta piețele bursiere din întreaga lume.

Carlson: Ei bine, bombele atomice nu au fost folosite de 80 de ani, au fost folosite exact de două ori în istoria umanității.

Witkoff: Nu poți permite asta. Și, deși cred că trebuie să ajungem la un acord echitabil pentru Ucraina, nu putem permite acestei țări să ne atragă într-un al Treilea Război Mondial. Și asta nu vine de la mine, nu e politica mea, e politica președintelui Trump.

Carlson: Și ce naiba se întîmplă cu liga europeană? Starmer spune că vom trimite trupe britanice. Întreaga lor armată este mai mică decît Corpul Marin al SUA. Țara moare economic. Toate aceste țări mor economic. La ce se gîndesc? Ce e asta? E o poziție demonstrativă sau e doar o poză?

Witkoff: Ei bine, cred că e o combinație de poziție și poză, dar și o simplificare a situației. Cred că există opinia că toți trebuie să fim ca Winston Churchill. Și există părerea că rușii vor mărșălui prin Europa. Dar eu cred că această părere este absurdă. Avem ceva numit NATO, care nu exista în al Doilea Război Mondial.

Carlson: Crezi că rușii vor să mărșăluiască prin Europa?

Witkoff: 100% nu.

Carlson: Exact! Simt că de ce ar vrea asta? Nici eu n-aș vrea să am acele țări, de exemplu, de ce ar avea nevoie de ele?

Witkoff: În primul rînd, de ce ar vrea să absoarbă Ucraina? În ce scop?

Carlson: Exact!

Witkoff: Nu au nevoie să absoarbă Ucraina. Ar fi ca o ocupare a Gazei. Israelienii ar putea ocupa Gaza. Dar nu o fac. Vor stabilitate acolo. Nu vor să se ocupe de asta. Ei (rușii – n.red.) au obținut, au luat înapoi acele cinci regiuni. Au Crimeea și au ceea ce au vrut. Deci de ce ar vrea mai mult? Putin e un tip foarte deștept. Știi, cineva din administrație mi-a spus: ei bine, trebuie să fii atent, pentru că e fost ofițer KGB. Așa că am spus: bine, și ce concluzie tragem? Păi, e fost ofițer KGB, poate te va manipula.
Și am spus, uite cum văd eu lucrurile. Pe vremuri, la KGB mergeau doar cei mai deștepți oameni din țară. Asta era cine intra în KGB. E un tip super deștept, bine? Nu vrei să-i acorzi credit pentru asta, e în regulă. Dar eu îi acord credit pentru asta. E foarte bine informat. Deci merită să ignorăm asta?

Carlson: Deci există negocieri între Rusia și Ucraina, al căror centru ești evident tu, dar există și negocieri neoficiale la Washington, unde ai o mulțime de oameni care au interese economice în acest război. Să fim sinceri. Desigur, interese ideologice și tot Washingtonul a fost mobilizat să lupte cu Rusia. Luptăm cu Rusia prin proxy-ul nostru, Ucraina. Și apoi apare președintele Trump, apasă pe frîne, parcă stă pe frîne. Dar asta va rezolva totul?

Witkoff: Cred că da. Cine nu și-ar dori o lume în care Rusia și Statele Unite să facă împreună lucruri bune? Să se gîndească la cum să-și integreze politica energetică în Arctica, să împartă rutele maritime. Poate să trimită gaz LNG în Europa – împreună. Poate să colaboreze la inteligența artificială, dacă putem depăși migrația tehnologiei. Cine nu și-ar dori să vadă o astfel de lume?
Cît despre ce pot discuta președinții despre Iran, unde Rusia are o anumită influență. Adică, cine nu și-ar dori să vadă o astfel de lume? După mine, e atît de logic.

Carlson: Îmi doresc cu pasiune să văd o astfel de lume. Sună minunat. Dar nimeni nu vrea asta la Washington.

Witkoff: Știi, cred că ideea e că oamenii se agață de o anumită atitudine sau abordare pentru că au susținut-o deja înainte. Și le e greu să renunțe la ea. Așa stau lucrurile acum. Dar uită-te ce progres am făcut cu Rusia. Am realizat un progres uriaș. Uită-te doar la progresul pe care l-am făcut în relația cu Rusia. Am realizat un progres colosal. Fără exagerare, e imens.
Încearcă Putin să mă manipuleze pe mine sau pe alții care negociem cu el? De fapt, Putin e cel care întinde mîna peste masă și îi spune președintelui Trump: „Sunt gata să fac asta”. Și acum președintele acceptă asta. Și spune: „Stai, să spun ce sunt gata să fac eu”. Și e dispus să-l aducă pe Zelenski la discuție.
Vorbește cu Macron, vorbește cu Starmer, vorbește cu norvegienii și finlandezii. Mi se pare că înainte nu vorbeau între ei. Îți poți imagina un război care durează de trei ani și jumătate – și nimeni nu vorbește?

Carlson: Apropo, totul ducea inevitabil spre un conflict nuclear.

Witkoff: Exact așa. Sau rușii i-ar fi zdrobit pur și simplu cu mijloace convenționale. Oricum ar fi – pentru Ucraina e un scenariu prost. Nici asta n-are sens. Rușii îi depășesc de patru ori ca populație. Ori i-ar fi măcinat treptat, ori, Doamne ferește, ar fi putut avea loc o escaladare nucleară tactică.
Cred doar că trebuie să înțelegem care sunt condițiile reale acolo. E un conflict complicat. Au fost în dispută încă de la al Doilea Război Mondial. Rusia are sentimentul că Ucraina e o țară falsă, că doar lipesc aceste regiuni într-un mozaic, și asta, după mine, e cauza principală a acestui război, faptul că Rusia consideră aceste cinci regiuni ale sale de drept după al Doilea Război Mondial. Despre asta nu vrea nimeni să vorbească. Ei bine, eu o spun cu voce tare. Cum rezolvăm problema asta dacă nu abordăm problema centrală care stă la baza conflictului? Că Hrușciov le-a făcut pur și simplu parte din Ucraina.

Carlson: Da. Cred că Hrușciov era ucrainean. Uimitor.

Witkoff: La Kursk, unde trupele ucrainene sunt înconjurate. Și sunt prinse în capcană, iar președintele nu vrea ca toți să fie uciși. Dar Kursk e doar începutul, pentru că există o graniță de 2000 de kilometri între Ucraina și Rusia, unde trupele rusești și ucrainene duc, nu știu, 50, 60, 70, poate 80 de ciocniri armate de-a lungul acestei linii – în condiții complet diferite.
Putin m-a întrebat la o întîlnire: „Ce să fac într-un anumit district unde am înconjurat oameni, iar ei nu vor să se predea? Să-i ucid? Cum să-i fac să se predea? Nu mă deranjează să nu-i ucid pe toți. Aș fi bucuros dacă aș putea să-i fac să ridice steagul alb, dacă ar accepta să capituleze.”

Nu-l consider pe Putin un tip rău. E o situație complicată, acest război. Știi, e ca o căsnicie. Adică, poți să dai vina pe celălalt cît vrei, dar și tu ai o parte de vină. Așa stau lucrurile. E doar natura umană.

Președintele Putin a comandat un portret minunat al președintelui Trump de la un artist rus de top și mi l-a dat mie, cerîndu-mi să-l duc acasă președintelui Trump, ceea ce am făcut și i l-am livrat.
S-a scris despre asta în ziare, dar a fost un moment atît de binecuvîntat, iar Putin mi-a povestit cum, atunci cînd s-a tras în președinte, a mers la biserica locală, s-a întîlnit cu preotul său și s-a rugat pentru președinte, nu pentru că era președintele Statelor Unite, că ar putea deveni președintele Statelor Unite, ci pentru că era prieten cu el și se ruga pentru prietenul său.
A fost, adică, îți poți imagina să stai acolo și să asculți astfel de conversații? Și am venit acasă. Și i-am transmis mesajul președintelui nostru și i-am livrat tabloul, iar el a fost vizibil emoționat de asta. Asta e legătura pe care am reușit să o restabilim, apropo, cu un simplu cuvînt numit „comunicare”, la care mulți ar spune, știi, nu ar trebui să am de-a face cu el, pentru că Putin e un tip rău. (Traducere și adaptare B.T.I.)

InPolitics

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Mircea Dragan 24.03.2025 10:08
    Porcul asta de zelenski a negociat si semnat acordurile Minsk 1 si 2 dupa care le-a i ncalcat. Ba mai mult ! A inceput sa bombardeze exact teritoriile unde sunt masate populatiile rusofone . Si atunci Putin ce avea de facut? Sa se roage de el?
  • IC XC NI KA 24.03.2025 11:24
    Poftim?!
    “Cine nu și-ar dori o lume în care Rusia și Statele Unite să facă împreună lucruri bune? Să se gîndească la cum să-și integreze politica energetică în Arctica, să împartă rutele maritime. Poate să trimită gaz LNG în Europa – împreună. Poate să colaboreze la inteligența artificială, dacă putem depăși migrația tehnologiei. Cine nu și-ar dori să vadă o astfel de lume?”

    Deci asta era ..auzi “poate” să colaboreze la inteligența artificială! Și cu cine să colaboreze “sigur”, cu China via Rusia..

    Totuși e înfricoșător să vezi că America și Rusia vor să colaboreze.. Ce au în comun?!
    Cum se putea face ca nelegiuiții fără un “război” să-și dea mâna în aplauze planetare răsunătoare bine ..pe ici pe colo prin punctele esențiale..fară a fi bătător la ochi? Păi nu prea se putea.. Așadar..

    E înfricoșător să vezi cum sub ochii noștri se desfășoară..Apocalipsa.
    Ce credeți că-i închinarea la fiară și la chipul ei, SAU primirea semnul ei pe frunte sau pe mâna, SAU ce e numele fiarei, sau numărul numelui fiarei f ă r ă de care nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, SAU cine sunt cei care au un singur cuget și puterea și stăpânirea lor o dau fiarei - așa cum am primit înștiințare că se va întâmpla punct cu punct cf. Apocalipsei??
    O fi AI-ul??

    Și pentru ce am primit înștiințare?
    Ca să zicem că nu am știut? Că nu credem.. și alte aiureli din scenariul lucrării satanice?

    Sau ca să ne întărim în credință și să NU ne închinăm fiarei, nici chipului ei, și nici să NU primit semnul fiarei pe frunte mâna ca să împărățim ..cu Hristos(Apocalipsa 20,4)?

    Doamne, miluiește.
  1. Crin Antonescu NU VOTEAZĂ CU Nicușor Dan și dinamitează Coaliția “M**e PSD” care vrea să “salveze” țara cot la cot cu Băsescu și Pleșu: ”Am dreptul să nu fiu luat în turmă de SECURISTOIZI ca dl. NICUȘOR, new entry”

  2. Cora Muntean: Am fost abordată de un comando. Au zis că sunt eliberatorii României de extremiști și dacă le pot acorda 5 sau 10 minute

  3. NICUȘOR DAN, sponsor oficial al producției EU SUNT NICU - povestea unui tânăr homosexual pe străzile Bucureștiului. Premiera la Muzeul Țăranului Român, Studioul ”Horia Bernea”

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. BTI: Vlad Voiculescu a făcut un lucru bun, la care eu nu m-aș fi gândit, necunoscând prea bine tefeliștii

  6. Declarație șocantă făcută de Nicușor Dan: ”Președintele are în mână un instrument foarte puternic – influența sa în justiție”. Reacția lui George Simion

  7. Jenant dar sănătos: Trump se retrage în fața Houthis

  8. Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

  9. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  10. Adrian Onciu: TACTICI PERVERSE

  1. PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

  2. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  5. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  6. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  7. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  10. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

Ultima oră

19:13

Fum alb la Vatican. Apare un nou Papă

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

VIDEO EXCLUSIV ORA 20.00: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem

14:28

Alte 60.000 de documente legate de asasinarea președintelui John F. Kennedy au fost publicate de Tulsi Gabbard

14:25

Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

14:18

Ion Cristoiu: TikTok România mi-a închis definitiv contul. Apelul meu a fost respins

13:57

DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET