

Sorina Matei susține că DNA a redeschis abia săptămâna trecută „dosarul proiectelor lui Barna”. Reacția jurnalistei vine după ce procurorii DNA au anunțat că s-ar fi autosesizat în legătură cu dezvăluirile despre proiectele cu fonduri europene din ancheta Rise Project, existând un dosar in rem, informează B1 TV.
„DNA a redeschis abia săptămâna trecută, luni, 28 octombrie 2019, „dosarul proiectelor lui Dan Barna", adjuncta DNA, Mădălina Scarlat, infirmând în întregime a doua ordonanță de clasare a DNA Alba în dosar, desființând în totalitate soluția de clasare dată de DNA Alba, redeschizând dosarul și dispunând reluarea urmăririi penale”, a scris Sorina Matei pe Facebook.
Anul trecut, DNA a mai investigat un proiect în care firma liderului USR, Dan Barna, a asigurat consultanța, ca în proiectele despre care au scris jurnaliștii de la Rise Project. Procurorii de la DNA Alba au clasat, însă, dosarul.
„Cauza în care a fost reluată urmărirea penală în dosarul proiectelor lui Dan Barna deocamdată cu privire la faptă/in rem, se află în lucru la DNA Central, fiind preluată de la DNA Alba. Pentru că abia de săptămâna trecută este efectuată deocamdată urmărirea penală in rem, firma lui Barna și a soției acestuia, Grupul de Consultanță pentru Dezvolare DCG SRL nu are calitate de suspect sau inculpat în speță încă. DLAF a comunicat oficial săptămâna trecută că a început acum 5 luni controlul pe unul dintre proiectele lui Barna iar ulterior a dispus verificări pe alte proiecte ale lui Barna. Controalele/ verificările DLAF nu s-au încheiat. Până săptămâna trecută, DNA nu solicitase niciun document de la DLAF”, a mai scris Sorina Matei.
Dan Barna a fost cel care a cerut ca DNA să se ocupe de anchetă, după ce s-a autosesizat și Departamentul pentru Lupta Anti-Fraudă (DLAF). Barna a argumentat că DLAF este un organism aflat în subordinea Vioricăi Dăncilă, contracandidata sa în alegerile prezidențiale, în timp ce în DNA are încredere.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Iohannis, desființat din USR: ”A pervertit acest tur, atitudine lipsită de minim bun simț”
”Dacă îl câștigă - că nu prea sunt sigur de asta dacă continuă cu atitudinea asta lipsită de un minim bun simț față de cetățenii pe care până la urmă ar trebui să îi reprezinte”
BUCUREȘTI, 4 nov - Sputnik, Evan Răutu. ”Tot încerc un dialog în ultimele săptămâni cu cei care votează în primul tur Iohannis sau Paleologu. Și îi tot întreb - de ce?”.
Acesta e demersul transparent pe care Andrei Caramitru, originalul exponent al unei gândiri politice controversate, l-a încercat, suportând personal urmările. Adică… iată concluzia lui Caramitru:
”La cei cu Iohannis e și mai greu. E ceva de genul - ÎL VOTĂM! De ce? Pentru ca face! Ce face? Nu știu sa răspundă. Zic - domne ne reprezintă. Cum? Nu știu să răspundă. Când încerci cu argumente logice - ies cu isterie și urlete. Nivel similar cu discuțiile cu PSD-iștii”.
Așa că, le spune Caramitru cititorilor săi, ”lăsați-i în pace”. În sensul că nu îi poți convinge cu argumente logice. ”Acum nu mai e loc de discuții inteligente că nu prea ai cum, din păcate”.
Atenție însă ce remarcă așa numitul ”ideolog” al USR: ”Nu pot să nu observ ca toți și-au făcut campanie - au mers prin țară, pe la TV, s-au întâlnit cu oamenii, cu diverse comunități (…) Mai puțin un om. Președintele în funcție”.
”Care a fost la discuții DOAR cu activul de partid PNL. De vreo 2 ori. Printre primari si oameni de-ai lor. Investiție de timp totală - vreo 3 ore. Atât”
Și, subliniază Caramitru – ”refuzând o dezbatere cu ceilalți candidați - a pervertit acest prim tur. Este o lipsa de respect pentru alegători”.
”Așa ca - îl rog formal pe dl Președinte să accepte o dezbatere cu contra-candidații săi. Pentru oamenii acestei tari și pentru următorii 5 ani”.
În caz contrar, scrie Caramitru, ”chiar dacă câștigă, va lăsa un gust amar pentru foarte mulți și se va bucura de susținere zero de la noi în al doilea mandat”.
”Dacă îl câștigă - că nu prea sunt sigur de asta dacă continuă cu atitudinea asta lipsită de un minim bun simț față de cetățenii pe care până la urmă ar trebui să îi reprezinte”.
Iată și un trucaj pe care Caramitru l-a postat pe Facebook, apropo de porecla lui Iohannis – „Ficusul”, faptă care i-a adus critici din partea susținătorilor președintelui.
https://ro.sputnik.md/analytics/20191104/28085243/Iohannis-desfiinat-din-USR-A-pervertit-acest-tur-atitudine-lipsit-de-minim-bun-sim.html