Privind în urmă la modul în care a fost implementată starea de urgență impusă pentru combaterea pandemiei de coronavirus, jurnalistul Adrian Pătrușcă atrage atenția, într-un editorial pentru EVZ, că în tot acest timp a fost instituit un sistem de putere de tip nou, aplicabil înseși condiției existenței, pornind de la starea fizică a persoanelor, care este un dat, nu o alegere. Jurnalistul citează concluziile prezentate de sociologului francez Shmuel Trigano în cotidianul Le Figaro, remarcând că pandemia a dus la instaurarea unui regim polițienesc, legitimat de teoriile unor experți în medicină, urgența și teama fiind cele care i-au conferit acestuia puteri nelimitate. 

„Individul nu mai este apreciat și sancționat pentru faptele și gesturile sale, ci după starea sa de sănătate. O distopie pe care nici Orwell nu a putut-o imagina.

O disecție pe trupul muribund al societății occidentale efectuată de bisturiul lucid al sociologului Shmuel Trigano pentru Le Figaro.

Odată apărută relaxarea, a devenit posibil să luăm puțină distanță pentru a reflecta la strania experiență pe care am trăit-o. Aș vrea să abordez aspectul politic al fenomenului. Terapia publică imaginată de guverne a implicat dispozitive de poliție și de supraveghere fără precedent.

Aș dori să le privesc din exterior, în mod obiectiv, fără intenția profilactică ce le animă și pe care toată lumea (sau aproape) le înțelege.

Un sistem de putere de un tip nou a fost instituit în această perioadă. Nu se aplica bunurilor sau serviciilor, ci condiției înseși a existenței, trupurilor indivizilor, care, pentru că erau bolnavi (sau puteau fi), s-au văzut privați de libertatea de a se deplasa, împiedicați de la socializare și chiar de la paternitate, până la a deveni niște obiecte anonime ale unei urmăriri digitale care le supraveghează faptele și gesturile.

A te vedea oprit și sancționat pentru că ai ieșit pe stradă și nu ai respectat izolarea are ceva fantastic în sine, apropiat de SF.

Faptul ca o maladie sau starea de sănătate să depindă de o responsabilitate pentru care trebuie să dai socoteală, este ceva cu totul nou.

La fel, a interzice persoanelor de peste 70 de ani de a se îndepărta de domiciliile lor. Înseamnă asta că vârsta însăși constituie o contravenție, în condițiile în care contaminarea și vârsta nu țin de alegere, ci de o condiție suferită pasiv?

Și protocolul de izolare, în cele mai mici detalii, inclusiv spațiul vital de care se bucură un individ în spațiul public (calificat „distanțare socială”) are ceva dantesc.

Cum să definești această nouă regulă? Ea este „ad personam” și nu are aplicabilitate universală. Acum nu mai sunt rasa ori religia cele care îl închid pe individ, ci starea sa de sănătate? Este un criteriu care ține de determinism, și nu de libertate.

În măsura în care acest regim nu mai depinde de un sistem medical (în cadrul unui spital), ci statal (spațiul public) el poate fi calificat în mod obiectiv drept regim polițienesc”.

Articolul poate fi citit integral pe portalul EVZ.