Situațiunea (XXXIV)

De Valerian Stan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Am avut Rege, însă noi i-am preferat pe Iliescu, Băsescu și Iohannis. E onest, și niciodată prea târziu, să asumăm, totuși, aceasta în forul nostru interior. De Emil Constantinescu nici nu mai spun. El și țărăniștii au promis că vor consulta poporul cu privire la forma de guvernământ însă odată ajunși la putere n-au făcut absolut nimic.

*Pentru că nu am cu cine altcineva, duminica viitoare voi vota cu AUR totuși. La alegerile locale le-am dat un vot mai decis acestor tineri (practic singuri împotriva unui Sistem căruia nimeni nu i se mai opune politic). Acum sunt nevoit să-i votez deși prin Proiectul de țară s-au asociat la vedere cu Călin Georgescu – un tip care ca orice securist mason care se respectă atacă Biserica și Coroana. Deși au pe liste foști militari, făcuți generali de Sistemul răului de după 89, cu serioase probleme de biografie. Generalul Chelaru, un om care ne-a abandonat nedemn pe cei din CADA, în 1990, trecând de partea Sistemului cu care noi tocmai ne băteam (iar unii am tras-o serios din cauza asta) pentru lămurirea implicării responsabililor militari în zădărnicirea și reprimarea Revoluției din Decembrie 89. A fost răsplătit cu vârf și îndesat, până la cel mai înalt rang militar. Perioadă în care, asemeni celor mai depravați politicieni, și-a luat ilegal o casă din fondul locativ al Armatei. Faptă pentru care a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Așadar pe liste un alt mason, cu dosar beton la servicii și el – dar și condamnat penal ... Pe liste, și Nicolae Bălan, ajuns general după 89, după ce a fost implicat în tentativa lui Ceaușescu de zădărnicire a revoltei de la Timișoara. Sunt deci câteva lucruri care nu-mi plac. Cum nu-mi place nici retorica insistentă a lui George Simion (altfel un om cu reale calități și merite) cu „desființarea UDMR-ului mafiot”. Care UDMR e mafiot și trebuie desființat, evident, doar pentru că-i reprezintă pe maghiari (periculoasă viziune) – de vreme ce nimeni n-ar putea să înțeleagă de ce PSD sau PNL, de exemplu, sunt mai puțin mafiote și demne de desființare. Dar de votat voi vota totuși cu AUR. Dăruirea extraordinară și dezinteresată a membrilor  acestui partid merită o șansă. O șansă care după alegeri, indiferent de rezultat, trebuie urmată de maturizarea și profesionalizarea AUR, de o viziune mai clară și obligatorie de sus și până jos, de consolidarea lui organizațională. Partidul are un potențial de creștere important, care, valorificat inteligent, ar putea să facă din AUR un actor politic redutabil la alegerile legislative din 2024.

*Bărbații calcă strâmb pentru că la cununie îi calcă nevestele pe picioare.

*În lume nimic nu va mai fi la fel ca înainte de Covid. Numai d-na Carmen va continua să joace tenis cu antrenorul.

*Oameni fiind, la moartea cuiva drag, nu putem să nu plângem. A lăcrimat Mântuitorul Însuși la moartea prietenului Său Lazăr. Însă, cum învață și Sfântul Teofilact al Bulgariei, se cuvine să „punem hotare mâhnirii” noastre - și să evităm în orice caz deznădejdea, care este un păcat în sine. Tot astfel ne învață și Sfântul Apostol Pavel: „Despre cei ce au adormit, nu voim să fiți în neștiință, fraților, ca să nu vă întristați, ca ceilalți, care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa credem că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.”

*Observ că atunci când degetul arătător îl îndrept acuzator către cineva, altele trei, de lângă el, stau îndreptate către mine.

*Din arsenalul inamicilor lui Trump din perioada de după alegeri (dar și dintotdeauna) n-au lipsit nici cele mai infame dezinformări și manipulări. Prin intermediul presei de top de peste Ocean (CNN, The New York Times), începând cu 16 noiembrie ei au răspândit informația falsă că președintele în exercițiu se pregătește să atace Iranul. Mobilul manipulării a fost evident pentru oricine. Loviți din toate părțile (pandemia, situația economică proastă, revoltele din mai etc), americanii numai de un război nu mai aveau nevoie. Ceea ce a indus în rândul lor o puternică temere privind intențiile războinice ale lui Trump. Iar consecința finală firească a fost că solidaritatea susținătorilor liderului de la Casa Albă a slăbit dramatic în bătălia lui cu fraudele electorale uriașe ce vor să-l îngenuncheze.

*Băsescu și Iohannis au avut împreună vreo 20 de dosare de corupție, în absolut toate fiind însă găsiți nevinovați. Și n-au existat oameni mai calomniați ca ei...

*„Marea Resetare” constituie un plan al globaliștilor neo-marxiști ateiști, anunțat în mai 2020, în plină „pandemie”, și care pretinde că vrea să „reconstruiască în mod durabil economia mondială în urma pandemiei COVID-19”. Multă lume vede în el însă planul cel mai concret de instaurare a Noii Ordini Mondiale și a Guvernului acesteia (planul urmează să fie pus în practică începând cu prima parte a anului care vine - de aici și bătălia crâncenă împotriva lui Trump și a țării sale). Sky News Australia a publicat ieri un clip al Prințului Charles, vorbind în germană, despre ceea ce ei au numit „fantezia lui, eco-fascistă, despre Marea Resetare”. De spus și că Prințul Charles a fost – mare și tristă surpriză... – cel care a anunțat planul Marii Resetări în mai 2020.

*Clasa politică e în faliment. Niciodată în ultimii 30 de ani n-a existat o respingere mai categorică a ei ca azi. S-a ajuns atât de jos că reconstrucția e nu doar absolut necesară ci și posibilă.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT