Situațiunea (I)

De Valerian Stan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cât respect a avut față de lege și instituția pe care a condus-o știm deja. Știm deja prea bine modul în care ea a făcut din DNA un instrument odios al răfuielilor politice, al orgoliilor și intereselor infame. Aproape totul după manualele Securității.
 
Mai nou avem însă și o altă dovadă, aceea a unui jurist cu o pregătire profesională caricaturală. Fosta șefă a DNA s-a adresat CEDO cu o plângere împotriva deciziei Curții Constituționale (358 din 30 mai 2018) prin care s-a stabilit că ministrul Justiției avea competența constituțională și legală de a o revoca. Ea susține azi, nici mai mult nici mai puțin, că numita decizie ar fi constituit actul prin care ea a fost revocată – și că, neavând o cale internă de atac împotriva acesteia i-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Or ea a fost revocată pe baza propunerii făcută de ministrul Justiției și prin decretul președintelui României, și prin urmare împotriva acestor acte ar fi avut să se îndrepte printr-o acțiune în justiție. Numai că, atâta lucru văd că a știut și ea, o astfel de acțiune ar fi fost inadmisibilă dat fiind că ea a ocupat funcția de conducere de la DNA prin numire, fără concurs, și, foarte important, și fără motivare (procedură derogatorie, deci, de la dreptul comun) – și, în consecință, pe baza principiului simetriei actelor juridice, revocarea s-a făcut în același mod. Așa că plângerea la CEDO împotriva deciziei CCR e, cum spun, o culme a ridicolului. Cauza de la CCR a avut de soluționat o chestiune pur de principiu, "conflictul juridic de natură constituțională” dintre președinte și ministrul Justiției cu privire la competența legală a numirii, respectiv a revocării șefului DNA, indiferent cine este acela. CCR n-a avut de analizat vreo „încălcare a drepturilor cu caracter civil sau penal” (art 6 din Convenția europeană) ale satrapului cu breton. E o culme a ridicolului să te plângi CEDO că n-ai putut avea nicio calitate în cadrul unei cauze cu un asemenea obiect. E o culme a ridicolului să reclami că n-ai avut o cale de atac împotriva unei decizii care prin lege e fără cale de atac. Și în definitiv o culme a ridicolului și dezonoarei e mai ales să te cheme Kövesi.

Noi nu „facem sex", ci ne iubim. Sex fac câinii și pisicile. Da, tinerețe-n blugi cu zdrențe? 

Așa zisa ceremonie de preluare de către România a președinției Consiliului UE a avut loc la Ateneu. Ce părtășie ar fi putut să aibă show-ul neo-marxist-populist de zilele trecute cu templul artei și culturii românești, nimeni și nimic nu poate spune. Poate doar faptul că în urmă cu exact 70 de ani comuniștii marxiști-leniniști au fondat tot aici Partidul Muncitoresc Român (PCR-ul de mai târziu) – ocazie cu care au acoperit fresca cu catifea roșie, ca să ascundă rolul monarhiei în istoria României. Și pentru ca sfidarea și mesajul ei să fie suficient de clare, ospățul ștabilor europeni și autohtoni a avut loc, peste drum, în Palatul Regal. Acolo unde, tot în urmă cu exact 70 de ani, înaintașii împricinaților ne-au strivit statalitatea milenar-voievodală. În sfârșit, pe aceeași linie a fost și cea de-a treia imensă batjocură la adresa românilor: Imnul național a fost ciuntit exact de versul identității lor creștine: „Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină,/ Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt”.  

Tot implementând la ideologia de gen, Ministerul Educației Naționale o să ajungă în curând Ministerul Educației Sexuale.

Mare pișicher mai e și Adrian Severin ăsta... Nu doar c-a fost invitat la Ateneu, dar, în lojele oficiale, a avut un loc mai vizibil decât toți grangurii europeni la un loc. Eu unul m-am bucurat nespus să-l revăd. Îmi era chiar dor de el, nu-l mai văzusem de la intrarea în pușcărie. Absolut neschimbat – la fel de jovial și optimist. Și foarte tupeist. Încât sunt aproape sigur că până la urmă va rămâne și cu sacii de bani, dar și, în istorie, cu onoarea netăiată împrejur.

Apropo de tupeu, ce credeți domniile voastre că mai face judecătoarea Alina Ghica? Exact, fosta președintă a CSM care, prin protocoale secrete, a încârdășit această instituție-cheie a justiției din România cu Securitatea lui Băsescu. Face bine, doamnelor și domnilor, e vice-președintă a celei de-a doua instanțe din România: Curtea de Apel București.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

11:14

Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

A început parada militară de la Moscova. Cine sunt liderii care sunt alături de Vladimir Putin în Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"