Siteul „
Lumea Justiției” solicită parlamentarilor introducerea unor prevederi care sa oblige firmele producătoare de vaccinuri la plata unor despăgubiri consistente românilor afectați de efectele adverse ale vaccinurilor.
„Considerăm că o sumă de ordinul milioanelor de euro ar fi rezonabilă. În acest sens, amintim că deja în țări precum SUA au fost acordate despăgubiri de miliarde de dolari persoanelor îmbolnăvite de pe urma vaccinurilor”, scrie jurnalistul Valentin Busuioc pe siteul amintit anterior.
Reamintim că legea vaccinării obligatorii se află în dezbaterea Camerei Deputaților, după ce a trecut de Senat pe 23 octombrie 2017. Singurul care s-a abținut de la vot a fost senatorul PSD Eugen Teodorovici.
Legea Vaccinării a fost puternic contestată în întreaga țară, de la lansarea proiectului și până în acest an. Menționăm că proiectul a fost început de către guvernul PSD condus de Sorin Grindeanu și finalizat pe vremea succesorului acestuia, Mihai Tudose.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Nu statul, ministerul sanatatii sau vreo alta institutie.
Dacă nu vrei să te informezi direct și preferi mass-media, continuă să folosești dezinfectanți care ucid 99,99% din micro-organisme, tremură de frica unei banale răceli și așteaptă ca Tătucul Stat și producătorii de vaccinuri (locul 1 - Bill Gates, locul 2 - Bill Gates, locul 3 - Bil Gates -- potrivit doctorului Rashid Buttar) să vină cu soluții salvatoare.
Cei care doresc să dea statului mai multă putere să fie foarte atenți la ce-și doresc: https://www.bitchute.com/video/hxWaQYaxvgRZ/
Nu realizați dublul standard? Cei care ne vor vaccinați forțat sunt aceiași care însă promovează avortul -- 'corpul meu, ALEGEREA mea' ('my body, my choice') -- și aceiași care susțin că orice persoană este LIBERӐ să-și aleagă sexul ! Alegerea liberă și libertatea de a alege NUMAI când le convine unor psihopați !
Pregătiți-vă să spuneți 'NU!' vaccinări obligatorii (Mandated Vaccinations, Get Ready To Say "NO!")
https://www.youtube.com/watch?time_continue=15&v=RhxjqAt779A&feature=emb_logo
Semnați petiția împotriva vaccinării obligatorii:
http://www.nasultv.ca/suntem-impotriva-vaccinarii-obligatorii/