Sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu a fost inaugurat. Discursurile personalităților au fost anunțate mai întâi în engleză. Ceremonia integrală. REACȚIA Kremlinului: E o amenințare pentru Rusia

De Ștefania Brândușă și Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 13:30 Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președintelui Putin, a reacționat la inaugurarea bazei de la Deveselu.

"'Indubitabil, desfășurarea sistemului antirachetă american este cu adevărat o amenințare pentru securitatea Federației Ruse. Sunt luate măsuri pentru a asigura nivelul necesar de securitate pentru Rusia. Dați-mi voie să vă amintesc că însuși președintele (Vladimir Putin) s-a întrebat în mod repetat împotriva cui va funcționa acest sistem?'', a afirmat Peskov într-o conferință de presă, potrivit Reuters.


ACTUALIZARE 12:00 Ministerul Apărării Naționale transmite în direct inaugurarea bazei de rachete de la Deveselu. Crainicul de la ceremonie îi anunță pe vorbitori mai întâi în engleză și apoi în românește.
 
Primul discurs i-a aparținut premierului Dacian Cioloș, apoi amiralul Mark Ferguson, iar apoi acum vorbește Jens Stoltenberg, secretarul NATO. Discursurile în engleză nu sunt traduse pentru cei din audiență care nu înțeleg limba lui Obama.
 
Iată ce a spus Dacian Cioloș:

""Facilitatea de la Deveselu respectă pe deplin prevederile Cartei ONU și nu este îndreptată împotriva cuiva anume, este un mijloc destinat exclusiv legitimei apărări împotriva amenințărilor cu rachete balistice, întărește totodată capacitatea NATO de apărare antirachetă și extinde aria de acoperire și protecție pentru statele aliate sudice și centrale din Europa, reducând semnificativ riscul unor eventuale atacuri balistice din afara spațiului euro-atlantic", a spus premierul la inaugurarea Sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu.

Cioloș a calificat acest eveniment drept un moment cu o importanță specială "atât pentru România cât și pentru Statele Unite ale Americii cât și pentru Alianța Nord Atlantică și securitatea europeană în ansamblul său", în contextul în care mediul de securitate continuă să fie amenințat.

"Mediul de securitate continuă să fie afectat de provocări, amenințări și riscuri la adresa spațiului european și euro-atlantic. În vecinătatea estică observăm atât perpetuarea conflictelor înghețate, cât și apariția unor conflicte noi, ceea ce confirmă, dacă mai era cazul, importanța strategică a regiunii Mării Negre în ecuația de securitate și stabilitate a zonei euro-atlantice. În proximitatea sudică, pe fondul instabilității din regiunea orientului Mijlociu și Nordului Africii, asistăm la amplificarea fără precedent a fenomenului migraționist necontrolat, dublat de amenințarea teroristă și proiectarea riscurilor de securitate asociate ISIL-Daesh în Europa", a mai spus premierul.


Știrea inițială

 
Scutul antirachetă de la Deveselu va fi declarat operațional joi, în prezența secretarului general al NATO și a adjunctului șefului Pentagonului, prezenți la inaugurare. Rusia se consideră vizată direct și se arată pregătită să contracareze orice amenințare.

Ceremonia dedicată certificării capacității operaționale a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore (AAMDS) este organizată la Unitatea de Sprijin Naval de la Deveselu. Acest sistem reprezintă un element-cheie al Etapei a II-a a componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă European Phased Adaptive Approach (EPAA).

Oficiali americanii prezenți miercuri la București au precizat din nou care va fi rolul esențial al sistemului de apărare antirachetă din România: apărarea aliaților europeni de un eventual atac cu rachete balistice, lansat din Orientul Mjlociu.  "Inaugurarea sistemului antirachetă din baza de la Deveselu, care devine de joi operațional, este o dovadă că NATO îndeplinește misiunea pentru care a fost creată - să apere fiecare aliat, a declarat, miercuri, ambasadorul Douglas Lute, reprezentant permanent al SUA la NATO.

Statele Unite urmează să treacă sistemul de apărare antirachetă sub controlul operațional al NATO în următoarele luni. 

La baza de la Deveselu există un radar performant, interceptori de rachete și echipamente de comunicații. Dacă vreodată ar fi într-adevăr lansată o rachetă în directia teritoriilor aliate ar fi imediat depistatată de radarele mobile aflate pe nave americane sau de cel amplasat în Turcia. Apoi se activează baza de la Deveselu de unde va fi lansat un interceptor, adica o altă rachetă capabilă să o distrugă în zbor pe cea inamică și să elimine pericolul.

La origini, proiectul scutului antirachetă aparține americanilor, iar România a acceptat să găzduiască elemente în 2010. Lucrările au început în 2013, iar din decembrie 2015 baza a devenit operațională. 

Reacția MAE rus

Ministerul Afacerilor Externe din Rusia a reafirmat miercuri că instalarea de către americani a unui scut antirachetă în România reprezintă o încălcare a Tratatului Fortelor Nucleare intermediare (INF), scrie agenția rusă Interfax, preluată de Reuters si DPA.
 
"Decizia este dăunătoare și greșită pentru că poate încălca stabilitatea strategică", a declarat Mihail Ulianov, șeful departamentului pentru armament și neproliferare din cadrul MAE rus, pentru agentia rusa Interfax. "Astfel sunt afectate în mod direct interesele noastre de securitate", a adăugat el.
Ulianov a mai afirmat că sistemul utilizat ar fi capabil să lanseze rachete de croazieră, ceea ce reprezintî o amenințare potențială pentru securitatea națională a Rusiei.

Luna trecută, un oficial rua anunța că Rusia este pe punctul de a finaliza dezvoltarea unei noi generații de rachete, invulnerabile în fața armamentului NATO, în special în fața scutului antirachetă.
 Potrivit senatorului rus, astfel de rachete ar urma să fie instalate la frontiera de nord a Rusiei în cazul aderării Suediei la NATO. Totodată, el nu a exclus creșterea numărului de trupe ce vor fi relocate la granița nordică a Federației Ruse.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Orizont 12.05.2016 20:55
    >>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> ...cahcat...
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO