Sindicaliștii din Educație ies la atac: „Controalele ministrului Educației în școli au căpătat forma unor descinderi. Trebuie să respecte legea”. Monica Anisie își face mea culpa pe Facebook

De Ștefania Brândușă  /  

Foto:Monica Anisie Facebook

Foto:Monica Anisie Facebook

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Perdaful pe care ministrul Educației i l-a tras unei învățătoare din Ialomița  de față cu elevii nu a rămas nesancționat de  sindicaliștii din învățământ. Aceștia consideră că vizita recentă făcută de Monica Anisie la două școli din județul Ialomița s-a transformat în ”descindere”, ministrul fiind filmat de televiziuni în timp ce îi făcea observație unei învățătoare pe care a auzit-o țipând la un elev, ceea ce contravine prevederilor legale, transmite News.ro

La rândul său, ministrul Educației spune într-o postare pe Facebook că oricine ar fi reacționat într-o astfel de situație și admite că ar fi vrut să fie mai calmă în acea interacțiune. ”Zilele trecute ministrul Educației și Cercetării, doamna Monica Anisie, a vizitat inopinat, alături de jurnaliști, două unități de învățământ din județul Ialomița, pentru a vedea cu ce greutăți se confruntă învățământul românesc. Controalele au căpătat forma unor "descinderi”, fără să fie respectate condițiile legii, ceea ce a transformat o intenție bună a ministrului, într-un act care a provocat nemulțumiri mari în rândul colegilor noștri, după ce o învățătoare a fost umilită în fața copiilor și a camerelor de filmat. Credem că în urma acestor controale trebuie văzută realitatea educației din România, în ansamblu: școlile sunt lipsite de condiții optime pentru desfășurarea actului educativ, iar cei care au de suferit sunt atât elevii, cât și cadrele didactice”, afirmă FSLI.

Conform FSLI, așa a aflat că cele două unități de învățământ au toalete în curtea școlii, nu au pază, numărul îngrijitoarelor este insuficient, iar naveta cadrelor didactice nu este decontată, fiind și cazuri în care costurile navetei ajung și la 800 de lei.

„Este de apreciat faptul că doamna ministru a luat legătura și cu primarii acelor localități, solicitându-le să urgenteze construcția acestor toalete și să găsească bani pentru a se deconta naveta cadrelor didactice. Problemele găsite în teren, în urma controalelor, sunt lucruri  semnalate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ constant, de ani de zile, însă au fost ignorate. Situația din școli este efectul costului standard, indicator care este groparul învățământului românesc. Toate aceste lipsuri din unitățile de învățământ  sunt consecințele subfinanțării crase!”, remarcă sindicaliștii.

Ei consideră însă că „descinderea ministrului educației în sala de clasă, argumentată de faptul că a auzit-o pe doamna învățătoare țipând la un elev și muștruluirea acesteia în fața elevilor și a camerelor de filmat a creat o stare de indignare justificată în rândul cadrelor didactice și nu numai”. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ nu sprijină nicio formă de derapaj în unitățile de învățământ, fie că acesta este făcut de un cadru didactic la ore, fie că este realizat de un ministru aflat într-un control. Legea trebuie respectată de toată lumea. În plus, așteptăm din partea ministrului Educației și Cercetării un rezultat public al acestor verificări care vor avea loc și în alte unități școlare, dar și măsuri concrete de rezolvare a problemelor cu care se confruntă educația din România. Altfel, nu vrem să rămânem doar cu imaginea unui „spectacol” prezentat jurnaliștilor.  

Ministrul Monica Anisie și-a recunoscut greșeala într-o postare pe Facebook, spunând că ar fi vrut să fie „mai calmă”.

”Eu sper că oricare profesor sau director responsabil din România, dacă ar trece pe culoarul unei școli și ar auzi ceea ce am auzit eu, ar încerca să intervină. Nu am fost în acea școală pentru doamna învățătoare, dar sunt un om căruia chiar îi pasă de copii, elevii mei pot depune mărturie. Aș fi vrut să fiu mai calmă în acea interacțiune și este regretabil că, pentru moment, nu am fost atentă la prezența presei și expunerea copiilor, lucru pentru care îmi pare rău. Cred că profesorii din România, mai ales cei care au motivație să lucreze acolo unde este mai greu, merită și trebuie să fie respectați și încurajați. La fel cum cred că există o nevoie uriașă de înțelegere și echilibru. Inclusiv pentru un profesor care greșește.
Mulțumesc tuturor pentru înțelegere!”, a scris ministrul Educației.

Ministrul Educației, Monica Anisie, însoțită de echipe de jurnaliști cu camere de luat vederi, a dat buzna într-o sală de clasă după ce a auzit o învățătoare care ridicase vocea la copii. Unii s-au arătat indignați că dascălul ridică tonul la elevi în timp ce alții nu au apreciat atitudinea ministrului care a mustrat-o pe învățătoare în fața camerelor de filmat. Mai multe reacții în mediul online au venit din partea unor învățăori, care au criticat modul în care ministrul a găsit de cuviință să procedeze în acest caz. A fost format și un grup de susținere pentru învățătoarea de la Școala din Frumușica.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă:

Cine este George Simion:

Cristela Georgescu, 15 mai 2025:

George Simion la Bruxelles - Tur de forță:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Nenea Iancu 18.01.2020 18:44
    ActiveNews, cum ar fi să descindă presa peste ministresă în cabinet într-o zi de muncă obișnuită? Să controleze dacă are vocea la ea.
  1. GEORGE SIMION, LE DONALD TRUMP ROUMAIN? Liderul AUR face revoluție la televiziunea franceză CNEWS: Trebuie să reveniți la credință și să nu vă mai mutilați copiii cu schimbări de sex. Vă faceți rău singuri. În 50 de ani, Franța nu va mai exista

  2. Stéphane Luçon: Déboires de la diplomatie macroniste en Roumanie

  3. A început votul în Diaspora! Românii aleg între George Simion și Nicușor Dan în Turul 2 al Alegerilor Prezidențiale 2025. Dumnezeu să binecuvânteze România! UN MOMENT CRUCIAL PENTRU ȚARĂ. VOTAȚI PENTRU ADEVĂR ȘI LIBERTATE!

  4. Oana Eftime: Cum vor să ne salveze din nou pseudovedetele pe noi, pleava societății

  5. Pe cine recomandă Selly la vot

  6. MAGA se îndreaptă spre Est: candidatul favorit la președinția României valorifică valul naționalist. Reuters recunoaște că George Simion e pe primul loc în sondaje

  7. Călin Georgescu, nou mesaj puternic pentru români: VOTUL ÎNSEAMNĂ BUCURIE! CURAJ!

  8. George Simion este atacat diferit în Occident față de România: În Europa de Vest ”bau-bau”-ul e că îl admiră pe Trump, în România că e cu Putin. Reproșul e că liderul AUR promite să pună interesul național deasupra tuturor

  9. Tristețe între intelectualii lui Băsescu: Vladimir Tismăneanu a paralizat azi-noapte

  10. George Simion la Bruxelles: Nicușor Dan nu e autist - e SECURIST, NAZIST, SOROȘIST și COLDIST! VIDEO ÎN DIRECT cu românii din Belgia și TURUL de forță al liderului AUR cu zeci de întâlniri. Presa belgiană scrie despre relansarea României cu Simion

  1. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  4. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  5. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  6. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  7. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  8. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  9. MARIONETA ȘI SFORARUL. Al cui e Nicușor Dan? Candidatul Manciurian și omul din umbra sa: PUTINISTUL LGBT-IST SOROȘIST MATEI PĂUN

  10. Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

Ultima oră

00:00

A început votul în Diaspora! Românii aleg între George Simion și Nicușor Dan în Turul 2 al Alegerilor Prezidențiale 2025. Dumnezeu să binecuvânteze România! UN MOMENT CRUCIAL PENTRU ȚARĂ. VOTAȚI PENTRU ADEVĂR ȘI LIBERTATE!

23:30

Stéphane Luçon: Déboires de la diplomatie macroniste en Roumanie

22:22

GEORGE SIMION, LE DONALD TRUMP ROUMAIN? Liderul AUR face revoluție la televiziunea franceză CNEWS: Trebuie să reveniți la credință și să nu vă mai mutilați copiii cu schimbări de sex. Vă faceți rău singuri. În 50 de ani, Franța nu va mai exista

21:44

George Simion este atacat diferit în Occident față de România: În Europa de Vest ”bau-bau”-ul e că îl admiră pe Trump, în România că e cu Putin. Reproșul e că liderul AUR promite să pună interesul național deasupra tuturor

21:30

Călin Georgescu, nou mesaj puternic pentru români: VOTUL ÎNSEAMNĂ BUCURIE! CURAJ!

20:30

15 mai: 187 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu, pictorul național al României și al icoanelor de la mănăstirea Agapia. Eroismul și FRUMUSEȚEA ROMÂNIEI din picturile sale

20:15

Oana Eftime: Cum vor să ne salveze din nou pseudovedetele pe noi, pleava societății

20:00

Părintele Justin Pârvu: SUNTEM UN POPOR DE AUR DAR PREA BUN

19:45

Pentru ce votăm? Pentru libertate, dacă ne mai pasă de ea! Duminică nu este vorba despre George Simion, este vorba despre noi, ca ROMÂNI!

19:34

MAGA se îndreaptă spre Est: candidatul favorit la președinția României valorifică valul naționalist. Reuters recunoaște că George Simion e pe primul loc în sondaje

18:50

Virgiliu Gheorghe: De ce unii tineri urăsc România? De ce sunt intelectualii lași?

18:32

Pe cine recomandă Selly la vot

18:30

Proiect de Lege: Oficiul pentru Protecția Suveranității din Ungaria va putea cerceta ONG-urile cu finanțare străină de tip LGBT-SOROS care vizează distrugerea familiei creștine și a identității naționale

18:00

15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei

17:50

15 mai: Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, întemeietorul vieții mănăstirești de obște