Foto: Episcopia Giurgiului
VIDEO CULT CULTURĂ TV:
Biserica Schitului Sf. Nicolae din municipiul Giurgiu și-a sărbătorit, în data de 5 mai 2026, cel de-al doilea hram. Cu prilejul sfințirii din anul 2017, biserica a primit ca ocrotitori, alături de hramul istoric, pe Sf. Cuvios Paisie Aghioritul și pe Sfântul Cuvios Efrem cel Nou, informează Episcopia Giurgiului.
La acestă zi deosebită, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie, înconjurat de un ales sobor de preoți și de diaconi.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a evidențiat modelul de viață creștină oferit de către Sfântul Efrem cel Nou, prăznuit astăzi în Biserica Ortodoxă, ocrotitorul sfântului lăcaș.
După cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Ambrozie l-a felicitat pe Parintele Arhimandrit Nicolae Matei, starețul schitului, oferindu-i mai multe daruri. La rândul său, părintele protosinghel Nicolae a mulțumit Întâistătătorului Eparhiei dăruindu-i o frumoasă icoană.
Toți cei prezenți au primit din partea Ierarhului lor Pastorala Preasfinției Sale la Sfintele Paști, ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă” și iconițe, mai transmite Episcopia Giurgiului.
Biserica Schitului „Sfântul Ierarh Nicolae" din Giurgiu are o istorie foarte zbuciumată, fiind până în 1830 geamie mahomedană, necunoscându-se data construcției acesteia și nici numele ctitorilor.
În anul 1830, geamia a fost transformată în biserică ortodoxă, cu hramul „Sfântul Nicolae", după numele țarului Nicolae I al Rusiei, această hotărâre luându-se în perioada 1828-1829, ca urmare a eliberării Cetății Giurgiului de sub ocupație otomană și a restituirii orașului Giurgiu Principatului Valahiei. În anul 1877 a fost bombardată de turci, iar în anul 1944, în timpul luptelor care au avut loc între armata română și trupele germane, biserica a fost bombardată de germani, suferind grave deteriorări la nivelul zidurilor exterioare.
Începând cu anul 2006, o dată cu întronizarea Preasfințitului Părinte Ambrozie în demnitatea de Episcop al Giurgiului, biserica parohială „Sf. Ier. Nicolae" a fost transformată în schit de călugări, ne mai informează sursa citată.
ALBUM FOTO:


Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.