Descendent al familiei Manu, strănepotul generalului Gheorghe Manu, erou al Războiului de Independență, prim-ministru și primar al Capitalei - cu o stradă dedicată în București -, fiu al lui George Manu, renumit fizician si o figură deosebită in Mișcarea Națională de Rezistență anticomunistă de după al doilea Război Mondial, considerat un Sfânt al închisorilor bolșevice, prin viața și moartea sa martirică, Inginerul SERBAN ALEXANDRU MANU a încetat din viață marți, 6 octombrie 2020. A decedat la Spitalul Davilla după o lungă suferință. Ultimele 4 luni a fost internat în 3 spitale, suferind de rinichi și plămâni.

Cu sobrietate, pasiune și spirit de sacrificiu și-a dedicat ultimele decenii din viață încercării de a repune la locul pe care îl merită memoria tatălui său, savantul George Manu, care ar fi trebuit să devină membru al Academiei Române post-mortem.

Inginerul SERBAN ALEXANDRU MANU s-a născut la data de 5 decembrie 1937, în București.

Începând cu anul 1948, urmează cursurile Colegiului National Sfântul Sava și a fost absolvent al Facultății de Inginerie din Petroșani.

Fiind o familie persecutată de regimul comunist, pentru siguranța familiei lui, părăsește România în anul 1983, stabilindu-se în Franța împreună cu soția și fiica lui.

Chiar dacă a trăit mai bine de trei decenii peste granițele țării, nu a încetat niciodată să urmeze sfatul tatălui său ”de a face tot ce poate pentru țara lui”.

Odată cu aparenta cădere a regimului comunist, se întoarce în România, contribuie la apariția lucrării ”În spatele Cortinei de Fier”, prefeție geopolitică scrisă de tatăl său, și se dedică în totalitate familiei, formării și educării nepoților în același spirit de a face tot ce știu mai bine pentru țara lor.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! 

Înmormântarea sa a avut loc joi, 8 octombrie 2020, la mormântul familiei Manu - figura 10 din Cimitirul Bellu din București, în apropierea mormântului lui Mihai Eminescu.

O genealogie impresionantă

Genealogia familiei Manu, originară din Genova, este impresionantă și, grație unuia dintre membri familiei, poate fi admirată până în jurul anului 1600.

Dar investigațiile genealogice ajung până la un cavaler sicilian din anii 1200, Conrad Manno. Pe la 1600 familia ajunge în capitala imperiului bizantin, unde îl aflăm pe Manoil Manu, MareEcleziarh și fondator al Academiei din Constantinopol. Familia Manu, încă de la 1700, se înrudește prin căsătorii cu familii princiare și boierești românești și fanariote, cum ar fi Caragea, Ipsilanti, Văcărescu, Sutzu, Filipescu, Cantacuzino, Ghica, Hurmuzaki, Mavrogheni. Un Mare Vornic și Caimacam, Mihail Manu, de exemplu, se căsătorește cu Smaranda Văcărescu, descendentă directă a domnitorului Constantin Brâncoveanu. Ca ranguri, familia numără mari Logofăți, Bani, Dragomani, Vornici, Caimacami și Postelnici până la generalul Gheorghe Manu (1833-1911), creatorul artilerie moderne românești, erou al Războiului de Independență, Primar al Bucureștiului, Președinte al Adunării Naționale - Camera Deputaților, Ministru al Apărării în mai multe rânduri și Prim Ministru al României sub domnia lui Carol I, căsătorit cu Alexandrina Cantacuzino - bunicii savantului-martir George Manu. "Marele fizician George Manu, om de știință genial, al cărui destin frământat oglindește contorsiunile istoriei secolului XX, George (Gheorghe) Manu, este fiul magistratul Ioan (Iancu) Manu (1872-1959), care s-a căsătorit cu Elisabeta (Zetta) Cantacuzino, nepoată de frate a omului politic Grigore Gh. Cantacuzino „Nababul”, la rândul lui Prim Ministru și Primar al Bucureștilor, membru al uneia dintre cele mai de vază familii boierești ale țării”, după cum ne informează istoricul de artă Silvia Colfescu.

George Becali stă în Palatul în care s-a născut George Manu

George Manu s-a născut într-o casă de pe Aleea Alexandru, acum celebră pentru proprietarul ei, George Becali, ne povestește Șerban Manu. "Clădirea monumentală, de stil Ludovic al XIV-lea, este copia conformă a Palatului Biron din Paris, cunoscutul edificiu care adăpostește astăzi Muzeul Rodin”, scrieistoricul de artă Silvia Colfescu. Șerban Manu ne confirmă: Palatul, construit în 1915 de arhitectul Grigore Cerkez, este o copie la scară redusă a celebrului Muzeu Rodin, pe care Elisabeta, mama lui George Manu, l-a văzut la Paris în voiajul de nuntă și și l-a dorit la București. Dar familia Manu s-a bucurat doar 17 ani de el, pentru ca în urma falimentului declarat de bănca Marmorosch-Blank, familia își pierde lichiditățile și este nevoită să vândă casa care ajunge în  proprietatea industriașului Max Auschnit, pentru ca după venirea comuniștilor, în timp ce George Manu înfunda priciul Aiudului în ea să se lăfăie conducătorul guvernului pro-sovietic, Petru Groza. Ulterior, palatul devine Ambasada Argentinei la București.

Profesorul-martir George Manu, neînfrânt nici în fața "Tribunalului Poporului”: „Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am făcut a fost pentru a distruge comunismul. Îmi pare rău că n-am reușit” († 2 / 12 aprilie 1961)

 „Moștenirea” de la Aiud: o lingură de alpaca

George Manu s-a născut la 13 Februarie 1903 chiar în această casă, ne spune fiul fostului deținut politic decedat la Aiud, căsătorit cu fiica unui alt fost deținut politic, Mario Donici, pomenit și în „Jurnalul fericirii” al Părintelui Nicolae Steinhardt. „Mi-am văzut prima oară socrul pe targă, în Gara de Nord, la eliberarea din închisoare. A plecat la Domnul la scurt timp după aceea”, ne mărturisește Șerban Manu. „Despre tata am aflat că a murit într-un mod dur.În 1961, era primăvară, aveam 23 de ani, am primit o citație să mă prezint la Miliție. La postul de cartier mi-au pus în față o borsetă de cânepă și mi-au spus că asta mi-a rămas de pe urma tatălui meu care a murit în închisoare. Nu-l mai văzusem de dinainte de arestare, când aveam zece ani și m-a scos la o cofetărie ca să-mi spună că urmează o perioadă mai grea și este silit să se ascundă dar că o să facă tot ce poate ca să ne întâlnim, pe cât posibil, cât mai des. Când mi-au trântit milițienii geanta de cârpă pe masă, în care erau câteva haine foarte-foarte uzate și o lingură de alpaca, parcă m-au lovit în cap cu ea. Am început să plâng instantaneu, în hohote prelungi. A fost ultima oară când am plâns.”

Puteți citi materialul integral în Evenimentul Istoric

Dumnezeu să-i odihnească în pace!