Foto: Așa arată formularul de semnat petiția de pe site-ul CASD.
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept (CASD) îi îndeamnă pe români să semneze petiția prin care solicită Guvernului încetarea stării de alertă, acum, cât încă mai e fezabilă o asemenea revendicare, prelungirea regimului pandemic nemaifiind întemeiat pe realitățile din teren - deși CNSU continuă să ceară prelungire după prelungire. La toamnă s-ar putea să fie prea târziu, iar dacă va mai fi în vigoare această stare de anormalitate, ea va constitui instrumentul pe care Guvernul își va fundamenta deciziile arbitrare, putând să ne bage iar în case și să ne pericliteze viața, sărbătorile, libertatea. Din 5.000 de români câți și-a propus avocata Elena Radu să adune ca semnatari ai petiției online, până acum și-au exprimat opțiunea circa 1750.
Petiția poate fi semnată direct în formularul dinamic de pe pagina web a CASD, unde tot ce aveți de completat este numele, orașul și o adresă de e-mail. Vă îndemnăm să semnați această petiție și să o faceți cunoscută la cât mai mulți dintre apropiații D-voastră!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Nu pot completa petiția.... Este o eroare. Așa nu se vor înregistra suficiente voturi. Și în plus, cine a încercat o dată, dacă nu reușește, poate sa renunțe....
Anto07.07.2021 20:36
Starea de alertă nu există în MO, deci nu este de respectat.
Starea de alertă este neconstituțională și peste câteva zile, decizia Curții de Apel de la Cluj devine definitivă, deci la revedere stare de alertă.
Anto07.07.2021 20:42

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.