Șeful OMS: Tratatul internațional privind pandemia ar putea fi încheiat în 2025

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Șeful Organizației Mondiale a Sănătății și-a exprimat marți încrederea că statele ar putea finaliza un acord privind pandemia până în mai 2025, în ciuda îndoielilor cu privire la sprijinul pe care îl va acorda administrația președintelui ales al SUA, Donald Trump, transmite Mediafax.

Cele 194 de state membre ale OMS negociază de doi ani un acord care ar putea spori colaborarea înainte și în timpul pandemiilor, după eșecurile recunoscute din timpul COVID-19, informează Reuters.

O încercare inițială de a încheia un acord a eșuat în acest an, iar diplomații consideră că finalizarea tratatului, despre care criticii de dreapta spun că ar submina suveranitatea, este mai puțin probabilă sub conducerea lui Trump.

„Ele (țările - n.r.) s-au angajat să finalizeze acordul la timp pentru Adunarea Mondială a Sănătății din mai anul viitor. Rămân încrezător că o vor face”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei ședințe de informare a clubului de presă din Geneva.

Ghebreyesus a fost întrebat în mod repetat despre viitoarea sa cooperare cu administrația Trump, dar a părut relaxat cu privire la această perspectivă.

„Relația dintre OMS și Statele Unite a fost de fapt un parteneriat bun. Am fost parteneri timp de mulți ani și credem că așa va fi și în continuare. Și cred că liderii americani înțeleg că Statele Unite nu pot fi în siguranță decât dacă restul lumii este în siguranță”, a declarat el.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Ne vom întoarce într-o zi - Radu Gyr în Piața Universității 1990 cu Răzvan Ionescu:

Generalul Radu Theodoru: Sunt ceea ce sunt datorită lui Eminescu

Eminescu este Biblia Românismului

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Alex TG 12.12.2024 11:46
    Infractorul de Tedros se imbata cu apa rece!

    OMS afirma ca in 2025 ar putea fi incheiat tratatul privind pandemia, ca o manipulare ieftina, ca sa para ca lucrurile merg spre bine, dar, ma indoiesc ca, cu Trump, or sa mai poata face asta. Din cate imi amintesc, Trump a vrut sa scoata SUA din OMS si din acordul privind clima de la Paris, pt. ca zicea el ca nu este nici o urgenta climatica!

    In ce priveste Romania, mafiotul de Rafila s-a dus repede, slugarnic, la OMS, ca sa il laude pe Tedros si sa ii spuna ca Romania este total de acord cu tratatul si stam drepti si asteptam ordinele lor! Trebuie schimbati din posturile cheie toti tradatori de tara, cum este Rafila!

    Nu! Romania, romanii nu sunt de acord cu tratatul, Rafila, si poporul nu te-a mandatat pe tine ca sa ii vinzi ca pe o marfa ieftina la taraba lui Bill Gates si a iluminatilor! Doar aplici ordinele ce provin din clubul vostru subteran, prin care care se doreste ca toti oamenii sa devina sclavi!
  • Mircea Dragan 12.12.2024 17:31
    Mictionam pe tine fomistule din Etiopia. Javra,
  • Dorel Timpa 14.12.2024 06:27
    Hai ba, ce gluma buna,

    cu.omeseu ești în siguranță !
    Probabil ești în siguranță, că vei ajunge rapid in cosciug ! Cu vaxurile și cu protocoalele lor criminale !
    Bai, criminalilor, opriti-va că dacă nu, va oprim noi !!!
  1. ÎNCEPE DIN NOU - The Times: Banca Angliei trebuie să se pregătească de o criză financiară provocată de Extratereștri

  2. PUSTNICA GIUMALĂULUI în Calendarul ActiveNews. Comandor Ștefan Popa, ucenic al Sfintei: ”Animalele ei de companie erau doi lupi”. Moaștele Sfintei, deshumate și mutate în Biserica Mănăstirii Pasărea

  3. Magda Ursache: Parlez-moi de l' histoire! Legea Vax - ”Dacă taci, te înveți cu tăcerea!”

  4. NICUȘOR DAN NU MERGE LA DAVOS! Vin 65 de șefi de stat și de guvern, începînd cu Trump. Nu și din România!

  5. SALVAT DE SPP! După Iași, Bolojan huiduit masiv și la Botoșani. Ilie-Sărăcie a fost scos de SPP-iști prin spatele Primăriei pentru a scăpa de protestatari iar apoi a plecat la Barajul Costești – VIDEO. BTI: Să-i vedem în stradă la Hora Unirii!

  6. CERUL ROMÂNESC, plin de Nemuritori. ÎNCĂ UN NEMURITOR A PLECAT LA CER: Vasile Jacques Iamandi, Deținut Politic și Legionar de Legendă: ”Niciodată nu mi-a fost frică de moarte!”

  7. Analiștii avertizează: Cel mai mare colaps al forței de muncă din istorie cauzat de Inteligența Artificială – Situația din România și cele mai amenințate locuri de muncă. Roboți umanoizi la evenimentul CES 2026 - VIDEO

  8. Când povestea a plecat din Strada Parfumului...

  9. Diplomația lăsată de izbeliște: Europa se pregătește de război

  10. ÎPS Teodosie a slujit la miezul nopții Sfânta Liturghie în Biserica Sfântului Mormânt în prezența a sute de pelerini români. ”Patriarhia Ierusalimului este mama tuturor Bisericilor” – Arhiepiscopul Tomisului primit cu fast de Patriarhul Teofil - VIDEO

Ultima oră

17:45

Călin Georgescu este ținut în arest la domiciliu și hărțuit de Sistem de peste un an FĂRĂ NICI O PROBĂ. Donald Trump și JD Vance au condamnat instrumentarea Justiției ca ARMĂ SECURISTICĂ

17:31

Luminița Arhire: PRECIZIE PREZIDENȚIALĂ

15:36

Când povestea a plecat din Strada Parfumului...

14:30

18 ianuarie: Nașterea lui Ioan Slavici, clasicul literaturii române și ziaristul militant pentru cauza românească în Transilvania, închis de unguri pentru „propagandă românească”

14:10

18 ianuarie: Începutul Revoluției de la 1821, conduse de Tudor Vladimirescu. VIDEO: Filmul artistic istoric TUDOR

13:55

ÎNCEPE DIN NOU - The Times: Banca Angliei trebuie să se pregătească de o criză financiară provocată de Extratereștri

13:32

ÎPS Teodosie a slujit la miezul nopții Sfânta Liturghie în Biserica Sfântului Mormânt în prezența a sute de pelerini români. ”Patriarhia Ierusalimului este mama tuturor Bisericilor” – Arhiepiscopul Tomisului primit cu fast de Patriarhul Teofil - VIDEO

13:05

Recunoștința – începutul bun al îndumnezeirii. Gând de duminică – Pilda celor zece leproși

12:10

18 ianuarie: Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei

23:10

Magda Ursache: Parlez-moi de l' histoire! Legea Vax - ”Dacă taci, te înveți cu tăcerea!”

21:40

CERUL ROMÂNESC, plin de Nemuritori. ÎNCĂ UN NEMURITOR A PLECAT LA CER: Vasile Jacques Iamandi, Deținut Politic și Legionar de Legendă: ”Niciodată nu mi-a fost frică de moarte!”

20:35

PUSTNICA GIUMALĂULUI în Calendarul ActiveNews. Comandor Ștefan Popa, ucenic al Sfintei: ”Animalele ei de companie erau doi lupi”. Moaștele Sfintei, deshumate și mutate în Biserica Mănăstirii Pasărea

19:30

In Memoriam Răzvan Ionescu (1955-2026) - un apologet al artei creștine. Condoleanțele Patriarhiei Române și o emisiunea extraordinară din 1990: Ne vom întoarce într-o zi - Radu Gyr și Fenomenul anticomunist Piața Universității - AUDIO/VIDEO

18:30

NICUȘOR DAN NU MERGE LA DAVOS! Vin 65 de șefi de stat și de guvern, începînd cu Trump. Nu și din România!

17:32

SALVAT DE SPP! După Iași, Bolojan huiduit masiv și la Botoșani. Ilie-Sărăcie a fost scos de SPP-iști prin spatele Primăriei pentru a scăpa de protestatari iar apoi a plecat la Barajul Costești – VIDEO. BTI: Să-i vedem în stradă la Hora Unirii!