Se cere revocarea lui Daniel Fenechiu de la conducerea Uniunii Naționale a Barourilor din România după ce PNL-istul a vrut să bage SRI-ul și STS-ul în calculatoarele și telefoanele avocaților în REGIM DE URGENȚĂ. Lista pionilor Statului Electronic STS-SRI

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Într-o scrisoare adresată președintelui Uniunii Naționale a Barourilor din Romania, precum și vicepreședinților UNBR, avocații au cerut conducerii Uniunii să emită un punct de vedere ferm prin care să își exprime public dezacordul față de prevederile Proiectului de lege inițiat de PNL-istul Daniel Fenechiu, la rândul lui avocat, aflat în conflict de interese ca senator PNL și totodată vicepreședinte al UNBR, instituție ce prin definiție trebuie să fie apolitică.
 
Prin proiectul inițiat de Fenechiu, supranumit Avocatul Diavolilor, se dorea monitorizarea electronică permanentă a avocaților și dosarelor lor pe sistem securistic SRI-STS și chiar mai mult. Potrivit avocatei Elena Radu era un prim pas pentru INTRODUCEREA IDENTITĂȚII DIGITALE UNICE/A PORTOFELULUI DIGITAL. 

In cuprinsul scrisorii, pe care Lumea Justiției o oferă integral AICI, semnatarii avocati au reclamat faptul ca proiectul de lege, in forma in care a fost trimis la Senat, pentru a fi dezbatut in procedura de urgenta, fara ca urgenta sa fie justificata, contine prevederi menite sa aduca atingere secretului profesional, confidentialitatii si privilegiului avocat-client „Secretul profesional al avocatului nu mai poate fi considerat in siguranta”, continuă sursa citată. 
 
Totodata, semnatarii scrisorii trimise catre UNBR, care a dus alături de protestul viguros al avocatilor la decizia de retragere a proiectului de lege, au denuntat faptul ca prin acest act normativ este restransa libertatea avocatilor, precum si dreptul la aparare al justitiabililor, instituind un control din partea Uniunii asupra avocatilor, lucru care nu era necesar.

Mai mult, in ce priveste interventia serviciilor de informatii in crearea platformei E-UNBR precum si a suportului venit din partea SRI si STS pentru buna functionare a acestei platforme, avocatii s-au exprimat in sensul ca este de nepermis ca avocatul sa depinda in exercitarea profesiei de servicii secrete, cu atat mai mult cu cat platforma in sine „prezinta o atractie mai mare pentru hackeri si alti infractori cibernetici”.
 
Senatorul PNL Daniel Fenechiu ar trebui să fie revocat din funcția de vicepreședinte al Uniunii Naționale a Barourilor din cauza acestui proiect de lege pe care l-a depus în Parlament, a comentat și Europa FM.
 
Proiectul lui Daniel Fenechiu prevedea realizarea unui portal informatic prin care avocații să își digitalizeze activitatea și să interacționeze astfel cu clienții, cu instituțiile sistemului judiciar și cu autoritățile publice. Doar că SRI ar fi urmat să asigure securitatea cibernetică a platformei, iar STS să se ocupe de sistemul de comunicații al portalului E-UNBR cu autoritățile, instanțele și parchetele.
 
În replică, avocații se tem că independența profesiei lor ar putea fi atinsă prin implicarea celor două servicii de informații cunoscute și drept Părinte 1 și Părinte 2 al Statului Paralel. Avocații au criticat dur prevederile proiectului – prin articole pe site-uri specializate, pe rețele sociale sau prin întrebări adresate Uniunii Naționale a Barourilor.
 
„Niciunul dintre barourile din România nu și-a exprimat un punct de vedere cu privire la acest proiect pentru că nu am fost consultați. Nu a știut nimeni că acest proiect a ajuns în Parlament. Nu a știut nimeni ce formă are proiectul”, afirmă avocata Cosmina Cerva de la Baroul București.
 
Într-o postare pe Facebook, Daniel Fenechiu spune că cei care îi critică proiectului sunt un „grup etern de negativiști”.
 
Av. Elena Radu a comentat pe marginea acestui subiect în repetate rânduri. Potrivit acesteia:

„Luati exemplu de la avocati si nu vă mai găsiți scuze ca totul este deja decis și nu se mai poate face nimic! Ba se poate face și încă câte. De ce au dat înapoi? Pentru ca un număr semnificativ de avocați a luat atitudine și și-au exprimat nemultumirea public (chiar daca multi dintre ei pe grupurile de avocati de pe facebook sau prin semnarea unei petiții). Avocatii sunt vreo 20 mii si vreo 1000-2000 si-au exprimat public nemultumirea cum au putut si i-au facut sa dea inapoi. Cetateni suntem vreo 19 milioane. Daca acelasi procent din cetateni ia atitudine si isi exprima nemultumirea public, nu s-ar mai legifera nimic care nu este agreat de cetățeni. Asa ca va spun inca odată: INVATATI SA VA EXPRIMATI NEMULTUMIREA PUBLIC! NUMAI ASA SE POATE SCHIMBA CEVA IN ROMANIA SI SE POT STOPA POLITICILE NOCIVE PENTRU CETATENI. TĂCEREA ÎNSEAMNĂ APROBARE! FIȚI ”CÂINI DE PAZĂ AI DEMOCRAȚIEI”!(de la CEDO citire exprimarea),”

Amintim faptul că autorul proiectului este nimeni altul decât PNL-istul Daniel Fenechiu, criticat de asemenea, de Av. Elena Radu: 

„Ia sa vedem emisiunea de pe TVR International, de la 0ra 21.00: (care este platita de UNBR pentru promovarea imaginii avocaturii).  Isi cer Fnechiu si Iordan scuze fara de avocati pentru pejudiciul de imagine adus avocaturii cu privire la acest proiect de lege pe care ei l-au initiat? Vor continua sa sustina ca proiectul era bun, minunat, extraordinar si aducea numai lapte si miere profesiei de avocat si dreptului la apărare?


 
PS: Raspuns: Nu! Avocatii sunt nerecunoscatori ca le aducea proiectul numai lapte si miere si si-au permis sa se opuna sa isi bage SRI si STS nasul in avocatura.  Eu tot nu sunt lamurita: proiectul a fost depus de cei 4 mari avocati care au lucrat in contra profesiei introducand SRI si STS pe fir sau a fost bagat pe gat, de fapt, de Ministerul Digitalizarii? Sau cei 4 in ”colaborare” sau ”sub” SRI; STS si Ministerul Digitalizarii au executat? Inca a ramas o enigma pentru mine, dar o dezleg eu.” A scris aceasta pe Facebook.
 
Redăm mai jos o Listă a Rușinii care poate defini pionii Statului Paralel Electronic SRI-STS din Parlament, semnalată tot de doamna Av. Elena Radu - care cuprinde semnatarii acestui proiect:
 
  • Cătălin-Daniel Fenechiu, senator PNL; 
  • Robert Marius Cazanciuc, senator PSD; 
  • Titus Corlatean, senator PSD; 
  • Cristian-Augustin Niculescu- Tâgârlaș, senator PNL;
  • Sebatisan -Ioan Burduja, deputat PNL; 
  • Țapu Nazare Eugen, senator PNL;
  • Pandea Ciprian, senator PNL;
  • Potecă Vasilică, senator PNL; 
  • Pauliuc Nicoleta, senator PNL;
  • Hatos Adrian, senator PNL;
  • Badea Viorel-Riceard, senator PNL;
  • Bumb Sorin-Ioan, senator PNL;
  • Scarlat George, senator PNL;
  • Muntean Lucica Dina, senator PNL;
  • Banu Claudia-Mihaela, senator PNL;
  • Moș Patricia Simina Arina, senator PNL;
  • Pîrvulescu Eugen, senator PNL;
  • Achiței Vasile-Cristian, senator PNL;
  • Bica Dănuț, senator PNL;
  • Bourceanu Septimiu-Sebastian, senator PNL;
  • Guran Virgil, senator PNL;
  • Neagu Nicolae, senator PNL;
  • Pufu Vlad-Mircea, senator PNL;
  • Brătescu Liviu, senator PNL;
  • Firu Stela, senator PNL;
  • Nazare Alexandru, senator PNL;
  • Iordache Ion, senator PNL;
  • Vela Ion Marcel, senator PNL;
  • Anisie Monica-Cristina, senator PNL;
  • Voiculescu Liviu-Dumitru, senator PNL;
  • Petcu Toma-Florin, senator PNL;
  • Oprea Ștefan-Radu, Senator PSD
  • Poteraș Cosmin-Marian, senator neafiliat
  • Moagher Laura-Mihaela, Senator PSD
 
 
 
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu face o propunere de nerefuzat:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Luna 21.02.2023 19:30
    N-o sa pot uita niciodata cand a declarat acest infect intr-o emisiune in timpul plandemiei ca Romania nu poate aduce medicamentul rusesc pentru ca se pune rau cu UE fiind din Rusia si nu din minunatul Occident. Deci nu conta ca acel medicament salva vieti, era mai important sa nu ne punem rau cu UE. Fi-mi-ar scarba!
  • Orizont 21.02.2023 20:34
    Niciodata nu mi-a inspirat incredere porcul asta.
  • Orizont 21.02.2023 20:38
    Si Cazan , Corla - mari mancatori de rahat pe la tembeliziuni.
  • Orizont 21.02.2023 20:43
    Puneti lista asta la dosar , pe desktop , pe frigider, pe casa scarii , in statia de autobuz - Ca sa stie romanii ce javre securiste au votat !
  • Rusi 22.02.2023 13:32
    Daca vrei sa pierzi un proces chiar daca ai dreptate, angajeaza-l ca avocat pe Daniel Fenechiu.
  1. Propunerea lui Călin Georgescu și a AUR este foarte clară: Guvern de Reconciliere Națională. Nicușor Dan trebuie doar să înțeleagă și să recunoască formal voința a peste 40% din poporul român, susținută cert de Donald Trump - VIDEO

  2. După războaie din nou isteria pandemică? BUM: ”HANTAVIRUSUL”, pe lista REACȚIILOR ADVERSE ale ”VACCINULUI” PFIZER

  3. Comandor Ștefan Popa: Sfintele Paști în chilia unei sfinte din pustnicie. Sfântă Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea, roagă-te pentru noi, păcătoșii!

  4. Cutremur politic în Marea Britanie: Stânga globalistă a lui Keir Starmer se prăbușește sub asaltul lui Nigel Farage

  5. Prof Nicholas Dima: Credință și ateism - De vorba cu pastorul Richard Wurnbrand. Pe urmele lui Valeriu Gafencu, erou, martir, Sfânt al Închisorilor

  6. Ce au făcut ungurii când au intrat în Oradea? Au demolat statuia lui EMINESCU. FOTO cu sculptura distrusă și ce spunea Octavian Goga despre primul bust al lui Eminescu în Transilvania română. RĂZBOIUL CONTRA STATUILOR

  7. ”Veți vedea o strălucire uriașă ieșind din Iran” - Trump avertizează regimul de la Teheran după ce marina SUA a respins un atac în Strâmtoarea Ormuz

  8. Gheorghe Piperea: Este Inteligența Artificială benefică? Pentru cine? Este riscantă? Da, chiar mai periculoasă decât armele de nimicire în masă!

  9. Pomenirea Marelui Român Octavian Goga la Mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou. Mihai Tîrnoveanu: Octavian Goga a fost Poet, Deținut Politic, Soldat înrolat Voluntar pentru România Mare, Politician, Academician, Naționalist. Și nu poate fi uitat! - VIDEO

  10. Există o coordonare împotriva normalității? După cenzurarea avertismentelor privind cezarienele, o doctoriță ginecolog care a atras atenția asupra problemelor conceperii de copii în post a fost linșată mediatic de ONG-uri cu agende pro-cezariană și avort

  1. 3 mai 1997: 29 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  2. După Televiziunea Națională, noi afirmații anticreștine scandaloase, la Europa FM - Igor Bergler: ”Catedrala, o oroare, Religia e un abuz, Preoții, paraziți”. CNA E SURD ȘI ORB. Pr. Adrian Agachi: ”Ține de cei șapte ani de acasă”

  3. Prezentă la mitingul nepalezo-penelist din Piața Victoriei, Ana Blandiana a trecut de la Odă lui Lenin la Odă lui Bolo: ”Faptul că Bolojan există, este, de fapt, un mare noroc”

  4. A CĂZUT Bolojan! VOT ISTORIC! 281 de aleși l-au trimis la Oradea pe ”Ilie Sărăcie” - FILMUL EVENIMENTULUI MEMORABIL

  5. Claudia Marcu: Operațiunea ”nepalezii”. Guvernul a descoperit că a dat vize de muncă pentru imigrație ilegală

  6. Întrebarea Zilei pe Facebook: CE ARE NICU ÎN RUCSAC?

  7. Nicușor Dan, în ”excursie cu clasa”: Și-a plimbat ghiozdănelul pe covorul roșu din Armenia - VIDEO

  8. Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte! (2 martie 1905 – 29 aprilie 1975)

  9. 29 aprilie – 11 ani de la nașterea în Ceruri a Părintelui Arhimandrit Roman Braga, ultimul supraviețuitor al Rugului Aprins. "Christianity is not a doctrine. God is everywhere!" - VIDEO

  10. 29 aprilie: nașterea la Ceruri a ziaristului, scriitorului și Poetului Închisorilor Radu Gyr - Românul care L-a coborât pe IISUS ÎN CELULĂ

Ultima oră

11:30

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

11:25

KALERGI A LA MAIA. ”Soluția” Guvernului de la Chișinău pentru exodul tinerilor: Importul a 300.000 de migranți pentru a atinge ”standardele europene”

11:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

10:47

SRS: Premierul care nu se dă plecat

10:24

Gândul a descoperit ce pățește ActiveNews din timpul pandemiei și până azi

09:50

Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): ”Guvernul continuă să mintă și să sfideze o țară întreagă, asumându-și pe față ideea de a vinde acțiuni Romgaz și Hidroelectrica”

09:24

Hantavirus în Europa: Stewardesă olandeză în spital, în timp ce 40 de turiști ar fi părăsit fără control nava-focar

08:58

”Veți vedea o strălucire uriașă ieșind din Iran” - Trump avertizează regimul de la Teheran după ce marina SUA a respins un atac în Strâmtoarea Ormuz

08:46

Cutremur politic în Marea Britanie: Stânga globalistă a lui Keir Starmer se prăbușește sub asaltul lui Nigel Farage

01:10

Propunerea lui Călin Georgescu și a AUR este foarte clară: Guvern de Reconciliere Națională. Nicușor Dan trebuie doar să înțeleagă și să recunoască formal voința a peste 40% din poporul român, susținută cert de Donald Trump - VIDEO

23:30

Comandor Ștefan Popa: Sfintele Paști în chilia unei sfinte din pustnicie. Sfântă Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea, roagă-te pentru noi, păcătoșii!

23:10

Prof Nicholas Dima: Credință și ateism - De vorba cu pastorul Richard Wurnbrand. Pe urmele lui Valeriu Gafencu, erou, martir, Sfânt al Închisorilor

22:35

Octavian Goga sau lacrimile pătimirii de dincolo de Munte și revolta împotriva strâmbătății milenare. Discursul lui Nichifor Crainic la primirea în Academia Română

21:30

Pomenirea Marelui Român Octavian Goga la Mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou. Mihai Tîrnoveanu: Octavian Goga a fost Poet, Deținut Politic, Soldat înrolat Voluntar pentru România Mare, Politician, Academician, Naționalist. Și nu poate fi uitat! - VIDEO

21:10

Ce au făcut ungurii când au intrat în Oradea? Au demolat statuia lui EMINESCU. FOTO cu sculptura distrusă și ce spunea Octavian Goga despre primul bust al lui Eminescu în Transilvania română. RĂZBOIUL CONTRA STATUILOR