Scrisoarea unui medic chirurg de la Spitalul Universitar către Mihai Tudose: Știți că sunteți pe cale să patronați un nou exod al medicilor?

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


 Doctorul Florin Chirculescu, șeful șecției de Chirurgie Toracică de la Spitalul Universitar București, îi trimite o scrisoare deschisă premierului Mihai Tudose prin care îl avertizează că prin schimbările din sistemul medical medicii vor ajunge să lucreze câte 48 de ore pe săptămână și nu este exclus să avem un nou val de plecări ale medicilor din România.
 
Redăm mai jos textul integral al scrisorii, publicat pe Facebook:

”Domnule Prim-Ministru Mihai Tudose,

Știți că sunteți pe cale să patronați un nou exod al medicilor? Știți că medicilor li se pregătește un program de lucru de 48 de ore/săptămână, contrar Codului Muncii și Directivei Europene a Timpului de Lucru? Asta înseamnă că medicii vor reveni la programul de dinainte de 1989, cu diferența că PCR prevedea, totuși, o sâmbătă liberă pe lună – era faimosul SRL socialist. Domnule Prim-Ministru, vă întreb respectuos: ați extinde acest program de muncă asupra TUTUROR cetățenilor României? Dacă nu, de ce doar medicii trebuie să lucreze în acest fel? De unde această discriminare? 
 
Răspunsul vi-l dau eu, pentru că subordonații dumneavoastră sunt preocupați să vă raporteze că în țară e liniște și că ei, unii, își fac datoria. Ei, bine, prin acest proiect se includ mai multe gărzi în programul obligatoriu, astfel încât gărzile să nu mai fie plătite conform statului lor LEGAL de ore suplimentare. Asta înseamnă pentru noi, medicii, o scădere majoră a veniturilor.
 
Domnule Prim-Ministru, mai știți că subordonații domniei-voastre au anulat „de facto” sporurile din Sănătate? Anularea cu pricina se va vedea pe fluturașe DOAR de la 1 ianuarie 2018 – să fie aceasta manevra prin care angajații din Sănătate vor fi puși în fața unui fapt împlinit DUPĂ ce Guvernul se va adăposti îndărătul unei legi explicate deficitar? Așa s-ar părea, drept pentru care vă mai pun o întrebare: vi se pare firesc să vă respectați promisiunile doar pe hârtie, în timp ce veniturile REALE din Sănătate vor scădea?
 
Îmi permit să vă inoportunez în virtutea unei vechi cutume românești: jalba-n proțap. Românii s-au tot întrebat, în trecut, dacă „șeful” știe ce fac subordonații săi. „Oare Mareșalul știe?” se întreba lumea în anii războiului. „Oare Ceaușescu știe?” se întrebau unii în comunism. În consecință, vă întreb și eu: „Dumneavoastră știți, domnule Prim-Ministru?”
 
Nu e liniște în Sănătate, iar dacă miniștrii și consilierii spun altceva, vă amintesc că domniile-lor ne-au asigurat că, citez: „avem prea mare nevoie de personalul din Sănătate ca să nu-l plătim corect”. Calculele, însă, ne arată că veniturile vor scădea, ceea ce reprezintă atât abandonul principiilor expuse la început de mandat, cât și abdicarea de la doctrina social-democrată, cea de la care vă reclamați. În context, ce garanții ne dați, domnule Prim-Ministru? Ce-i de făcut, astfel încât creșterea salarială de pe hârtie să nu fie totuna cu SCĂDEREA veniturilor?
 
Domnule Prim-Ministru, nu vreau să închei prin a aduce vorba de mișcările revendicative ale personalului din Sănătate, de care, sunt sigur, subordonații domniei-voastre v-au avertizat. Nu mă pot împiedica, însă, să nu amintesc de „greva prin emigrație”, începută pe vremea Prim-Ministrului Boc – sunteți sigur că doriți ca și numele dumneavoastră să fie asociat cu această „grevă” neobișnuită?

Cu stimă, Dr. Florin Chirculescu”, scrie medicul, în scrisoarea adresată lui Mihai Tudose.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu