Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței de urgență privind decarbonizarea sectorului energetic. Proiectul a fost aprobat cu 180 de voturi „pentru”, nouă „împotrivă” și 27 de abțineri, în timp ce 80 de deputați nu și-au exprimat votul. Nicușor Dan a anunțat că va contesta legea.
Legea a trecut cu un amendament depus de AUR și PSD care prevede că nicio capacitate de producție pe cărbune nu poate fi închisă până la deschiderea de noi capacități de producție pe gaze sau energie electrică.
Inițiativa legislativă a fost adoptată marți de Senat, însă a revenit la Camera Deputaților, pentru ca modificările operate de senatori să fie supuse votului Camerei decizionale, informează România TV,
Legea decarbonizării a fost adoptată de Camera Deputaților
Anterior, proiectul fusese adoptat tacit de Camera Deputaților și transmis Senatului. După aprobarea acestuia în camera superioară, documentul a revenit la deputați pentru votul final asupra amendamentelor introduse.
Raportul de admitere a fost întocmit de Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare. În cadrul dezbaterilor, PSD și AUR au susținut amendamentul propus de social-democrați privind menținerea în funcțiune a centralelor pe cărbune până la existența unor capacități alternative de producție.
Amendamentul adoptat stabilește că nicio capacitate de producție a energiei electrice pe bază de cărbune nu poate fi închisă înainte ca alte surse alternative de energie să fie puse în funcțiune.
Reprezentanții PSD au argumentat că modificarea este necesară în contextul actualei situații din sectorul energetic, invocând criza energetică regională, capacitatea limitată de import și dificultățile de producție din statele din jurul României.
Adoptarea modificării a fost criticată de premierul Ilie Bolojan, care a avertizat că schimbarea legislației ar putea avea consecințe asupra finanțării prin PNRR.
România și-a asumat în fața Comisiei Europene închiderea etapizată a centralelor pe cărbune până în anul 2032, iar jalonul aferent a fost deja considerat îndeplinit, fiind inclus în Cererea de plată nr. 2, pentru care fondurile au fost deja acordate.
Mnistrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat la Digi24 că adoptarea amendamentului ar putea determina Comisia Europeană să solicite României returnarea banilor primiți pentru acest jalon.
Pâslaru susține că modificarea unui jalon deja închis poate afecta și procesul de aprobare a următoarelor cereri de plată din PNRR, respectiv cererile cu numărul 5 și 6.
Pe lângă modificările referitoare la centralele pe cărbune, legea conține și măsuri privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire. Printre acestea se numără obligația montării contoarelor individuale pentru încălzire și apă caldă în imobilele racordate la sistemele centralizate de alimentare cu energie termică, termenul-limită fiind sfârșitul anului 2030.
Actul normativ introduce și obligații privind utilizarea biomasei forestiere în scop energetic.
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, operatorii economici care introduc pe piață sau comercializează biomasă forestieră în scopuri energetice au obligația de a furniza exclusiv biomasă forestieră sustenabilă.
În vederea reducerii utilizării biomasei forestiere și a combustibililor fosili solizi pentru încălzire în gospodării individuale și în sistemele de alimentare centralizată cu energie termică, autoritățile administrației publice locale, în colaborare cu autoritățile administrației publice centrale, instituie și derulează programe de sprijin pentru înlocuirea unităților de încălzire”, se arată în proiectul adoptat.
Scandal la tribuna Parlamentului
Deputatul USR Bogdan-Ionel Rodeanu a spus că amendamentul adoptat de PSD și AUR face proiectul nefuncțional și pune în pericol atragerea de fonduri din PNRR.
„Mă străduiesc să fiu calm, dar, totuși, nu pot să nu remarc că unora le este frică de lumina aprinsă în cămară. Dincolo de toate, domnilor de la PSD, dacă în 2023 ați fi votat proiectul Miruță, nu mai eram în situația de acum. Dacă nu ați fi ținut blocat acest proiect, pe care tocmai l-ați votat, dar în formă nealterată, și dacă l-am fi trecut prin Parlamentul României la începutul acestui an, nu mai eram în această situație.
Veniți acum, în disperare, după ce s-a declarat starea de alertă, cu soluția miraculoasă, copiată, copy-paste, din proiectul de lege al lui Miruță, și spuneți că este soluția optimă în acest moment. Ei bine, să știți că, în ciuda eforturilor dumneavoastră de a bloca aceste legi, Guvernul și-a făcut datoria. Sunt demersuri în momentul de față care produc rezultate și nu mai este nevoie de acest amendament.
Pentru că, în timp ce le povestiți oamenilor de aici, de la tribună, că aceasta este o soluție, de fapt, aceasta este marea problemă. Nu numai că face acest proiect nefuncțional, dar, mai presus de toate, blochează PNRR. Aș fi vrut să aveți înțelepciunea să îl ascultați cu atenție pe ministrul Pîslaru mai devreme. V-a explicat cu lux de amănunte. Ne-am străduit și astăzi, în Comisia pentru industrii, să spunem lucrurilor pe nume.
Contrar acestor lucruri, domnule Toma, ați votat pentru și ați introdus un amendament care reprezintă un obstacol, în momentul de față, pentru această reformă pe care le-o prezentați de aici românilor”, a declarat deputatul USR Bogdan-Ionel Rodeanu, la explicarea votului, după votul final.
PSD și AUR contraatacă
Deputatul PSD de Hunedoara Ilie Toma l-a întrebat pe Dragoș Pîslaru dacă a vizitat minele și capacitățile energetice din Valea Jiului, susținând că oprirea lor face dificilă repornirea.
„Mă bucur că ați venit în fața colegilor noștri și vom vorbi deschis despre PNRR, pe componenta 6, exact despre jalonul 119 la care ați făcut referire. Am să vă rog să ne răspundeți la următoarele întrebări, pentru că noi suntem inițiatorii și spuneți că nu știm ce facem. Ați fost vreodată într-o capacitate de producție a energiei electrice din Valea Jiului? Ați fost vreodată într-o mină să vedeți cum se produce cărbunele?
Vă spun eu că o astfel de capacitate de producție, dacă este oprită mai mult de trei luni, va putea fi repornită foarte greu după șase sau șapte luni, pentru că, în primul rând, se deteriorează anumite componente care, din explicațiile specialiștilor, trebuie înlocuite integral. Acum revin la jalonul 119 și vă adresez următoarele întrebări: cât la sută din jalonul 119A este îndeplinit? Ce parte este finanțată din grant și ce parte din împrumut? Ați purtat negocieri la Bruxelles pentru prelungirea termenului de închidere a minelor și, implicit, a capacităților de producție pe cărbune până în anul 2030, așa cum prevede jalonul?
De ce nu discutăm despre situația altor state, precum Germania, Polonia sau Italia, care au termene până în 2038-2040? Care sunt capacitățile miniere și energetice pe care intenționați să le închideți până la 31 octombrie 2026?”, a declarat deputatul PSD Ilie Toma.
George Simion: Sunteți Uniunea care sabotează România, iar lumea trebuie să aprindă lumina”
George Simion, liderul AUR, a acuzat Guvernul că a permis închiderea minelor și capacități energetice înainte de a construi surse alternative.
„O țară întreagă trebuie să știe adevărul despre distrugerea sistematică a sectorului energetic din România. Degeaba vine domnul Ilie Bolojan acum, degeaba vine acest ministru, după aproape 90 de zile. Domnul Pîslaru nu trebuia să fie aici în calitate de ministru, ci trebuia să rămână acolo, la Bruxelles.
Dacă voiați să reduceți amprenta de carbon, domnule Pîslaru, trebuia să răriți deplasările făcute din bani publici, din banii românilor. Trebuie să cunoască toată țara că amendamentul atât de controversat prevede un lucru cât se poate de normal: nu închidem nimic, nicio capacitate energetică, până nu punem ceva în loc. Degeaba se jură domnul Pîslaru că nu închide nimic, pentru că ei au închis în mod repetat.
Vreți să vă aduc aminte momentul în care a venit domnul Virgil Popescu aici, la Ministerul Energiei, și a avut acel schimb de replici pentru care am fost judecat și condamnat? Vreți să vă aduc aminte de lacrimile minerilor de la Complexul Energetic Oltenia, care au intrat în greva foamei și au venit să protesteze?
Este o reglementare care nu afectează pe nimeni, pentru că nu ne putem juca de-a sfărâma piatra, cum face domnul Miruță în aceste zile, în condițiile în care, cu voturile unor trădători din Guvern și din Parlamentul României, s-au închis mine și a fost pus pe butuci sectorul energetic din România. În același timp vine o altă lege nocivă, legea biodiversității, iar voi ați blocat construcția de hidrocentrale la Răstolița, în Defileul Jiului și în multe alte locuri din țară. Sunteți Uniunea care sabotează România, iar lumea trebuie să aprindă lumina”, a declarat George Simion.


Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.