Șase persoane au fost rănite după ce două telecabine s-au izbit de zidul stației de sosire, pe traseul Bâlea Cascadă-Bâlea Lac

De Tudor Matei și Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


 ACTUALIZARE 18:00 O turistă din Norvegia și una din Ungaria se numără printre persoanele rănite în accidentul cu telecabină de la Bâlea Lac. Ambele sunt în afara oricărui pericol și au fost transportate la Spitalul Județean din Sibiu.

Toate cele șase persoane au fost transportate la Spitalul de Urgență din Sibiu și sunt în afara oricărui pericol. Cele două victime de la Bâlea Lac au fost transportate cu elicopterul.

Cauza accidentului este o defecțiune la sistemul de frânare. Linia de telecabine aparține unui operator privat, care este obligat prin lege să facă toate demersurile necesare pentru ca astfel de situații să nu se întâmple.
 
Știre inițială
 
Șase persoane au fost rănite duminică, în timp ce se deplasau cu două telecabine care nu s-au oprit la timp, una care urca și alta care cobora, pe traseul Bâlea Cascadă - Bâlea Lac, în Munții Făgăraș.

Patru persoane au fost rănite la Bâlea Cascadă, iar alte două, la Bâlea Lac, în două telecabine diferite. Se pare că este vorba de defecțiune tehnică.Din cei trei răniți sus, la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Masivul Făgăraș, o persoană nu se poate deplasa și va trebui coborâtă de pe munte, de salvamontiști, cu targa, potrivit președintelui Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean.

"Sunt răniți și jos, la Bâlea Cascadă și sus, la Bâlea Lac. Știu că este vorba de răniți ușor. Una dintre victime se pare că va fi adusă cu targa de sus, de la Bâlea Lac, de către salvamontiști, până unde îi poate prelua ambulanța. S-a întâmplat în telecabina care a urcat la Bâlea Lac și în cea care a coborât la Bâlea Cascadă", a precizat pentru Agerpres, președintele Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean.

Din primele informații, se pare că cei șase răniți au ieșit singuri din telecabine, după ce acestea s-au oprit. Patru dintre răniți se aflau în telecabina care a coborât la Bâlea Lac, în care erau în total 15 persoane.

La răniții de jos, de la baza Masivului Făgăraș, ambulanțele deja au ajuns, anunță autoritățile. Medicii nu au cum să ajungă la peste 2.000 de metri în Munții Făgăraș, la cei răniți din telecabina de la Bâlea Lac, decât cu elicopterul sau îi pot trata dacă sunt aduși de salvamontiști cu targa.

Medicii din ambulanțe au reușit să acorde primul ajutor la patru răniți, dintre care un copil de patru ani, cu fractură nazală, un bărbat cu piciorul rupt și două femei lovite la spate și picioare.

La Bâlea Lac s-au deplasat de urgență prefectul județului Sibiu, Lucian Radu și șeful ISU Sibiu, Cosmin Balcu.
Telecabina de la Bâlea este singurul mijloc de transport care face legătura în această perioadă, pe cablu, pe o distanță de 3.700 de metri, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, în Munții Făgăraș, până la peste 2.000 de metri altitudine. Deocamdată Transfăgărășanul este închis, nefiind deszăpezit.

Nu este pentru prima dată când sunt probleme cu telecabina de la Bâlea. În ianuarie 2016 a avut loc cea mai mare operațiune de evacuare a turiștilor de la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, din cauză că telecabina se blocase. Un număr de 70 de turiști, din care 45 de copii, au fost transportați atunci cu elicopterele de la Bâlea Lac la Bâlea Cascadă, pentru a putea ajunge acasă.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • sergent X 29.05.2017 09:00
    Nu trebuia privatizata telecabina. ISCIR-ul face pe corect verificarile oare? Klingeis face multe prostii pe acolo de ex.hotel de gheata, astfel el ducand kitsch-ul sus. Nici cabanele nu ar fi trebuit vandute, Urlea( din Fagaras) nu mai este, Piscu Cainelui (din Bucegi) e scoasa din circuitul turistic, cat pe ce si Negoiu din Fagaras era sa aiba aceeasi soarta. Noroc cu nea Pitaru, sa-i dea Dumnezeu sanatate, ca nu a dat-o.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu