

Cu acceptul prestigioasei Case de Avocatură Țuca Zbârcea & Asociații publicăm atât în română cât și în limba engleză un studiu excepțional privind vaccinarea în România, realizat de Levana Zigmund și Ionuț Șerban, parteneri ȚZA. Articolul semnat de avocații Levana Zigmund și Ionuț Șerban analizează condițiile de calificare ca act de discriminare și remediile procedurale aflate la dispoziția persoanei discriminate. „Anumite măsuri pot fi calificate drept acte de discriminare și atacate cu succes în fața forurilor competente”, se arată în expunerea celor doi avocați.
Aspecte legale privind discriminarea
în contextul campaniei de vaccinare împotriva răspândirii SARS-CoV-2
De asemenea, în România nu s-au adoptat norme legale cu caracter general, care să condiționeze accesul persoanelor la activități sociale și profesionale de prezentarea unui test privind prezența virusului SARS-CoV-2; singurele astfel de reglementări, adoptate la nivel administrativ, există în domeniul transporturilor internaționale și în domeniul sanitar.
Vaccinarea și testarea fiind, ambele, proceduri medicale, ele intră sub incidența Convenției de la Oviedo, potrivit cu care (art. 5) orice intervenție în domeniul sănătății necesită consimțământul liber și în cunoștință de cauză al persoanei vizate. De asemenea, procedurile medicale intră și în sfera de reglementare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, care recunoaște și protejează dreptul la respectarea vieții private (art. 8) (incluzând integritatea fizică a persoanei, dar și dreptul la autonomie, dreptul la autodeterminare, dreptul persoanei de la lua în mod liber decizii privitoare la propriul corp), precum și libertatea de gândire, conștiință și religie (art. 9).
Astfel de măsuri pot fi calificate drept acte de discriminare și atacate cu succes în fața forurilor competente. Analizăm pe scurt, mai jos, condițiile de calificare ca act de discriminare și remediile procedurale aflate la dispoziția persoanei discriminate.
1. Condițiile generale ale faptei de discriminare:
Conceptul de discriminare este definit în legislația din România de art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, care prevede: „prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.
- să existe o diferență de tratament aplicată unor persoane aflate în situații similare;
- diferența de tratament să survină în baza unuia dintre criteriile prevăzute de lege sau în baza unui criteriu similar;
- să nu existe o justificare obiectivă rezonabilă pentru diferența de tratament aplicată.
Așa cum menționam, pe fondul desfășurării campaniei de vaccinare voluntară, în spațiul public au apărut informații privind posibile restrângeri ale unor drepturi fundamentale pentru persoanele nevaccinate; în mod concret, s-au avansat ipoteze precum: (i) restrângerea dreptului studenților/elevilor nevaccinați de a participa fizic la activitățile educaționale, acestora putându-le fi impusă participarea doar on-line, (ii) limitarea dreptului persoanelor nevaccinate de a călători în anumite condiții (spre exemplu, cu avionul), (iii) interzicerea accesului persoanelor nevaccinate la anumite evenimente culturale sau sportive, (iv) limitarea accesului în anumite spații sau a participării la anumite activități la locul de muncă pentru persoanele nevaccinate sau care nu prezintă un test negativ etc.
Exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale nu poate fi restrâns în orice condiții și de către orice entitate (statală sau privată), ci numai cu îndeplinirea următoarelor condiții (i) restrângerea este impusă prin lege (iar nu prin acte administrative și cu atât mai puțin prin acte emise de entități private ori prin fapte materiale, cum ar fi simplul refuz de a permite accesul unei persoane nevaccinate în anumite spații sau la anumite activități), (ii) restrângerea trebuie să fie necesară într-o societate democratică, iar (iii) măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată nediscriminatoriu și fără a aduce atingere înseși existenței dreptului sau libertății.
Din punct de vedere juridic, eventualele măsuri restrictive de drepturi impuse persoanelor nevaccinate ridică serioase dubii privind conformitatea cu normele legale în materia discriminării.
- unor persoane aflate în situații similare li se aplică un tratament diferit după cum sunt sau nu vaccinate;
- diferența de tratament, concretizată în excluderea unei categorii de persoane de la exercitarea neîngrădită a unor drepturi și libertăți fundamentale, este realizată în baza unui criteriu doar aparent relevant – administrarea vaccinului;
- justificarea obiectivă rezonabilă pentru diferența de tratament este dificil de susținut. Sănătatea publică poate fi, în principiu, un motiv pentru a impune anumite restrângeri ale drepturilor fundamentale în contextul unei pandemii. (Desigur, astfel de restricții nu ar putea fi impuse decât prin lege). Or, în ipoteza de față, criteriul de discriminare ține de dovada vaccinării, iar, în legătură cu vaccinul împotriva virusului SARS-Cov-2, nu există în prezent dovezi științifice incontestabile în legătură cu aspecte esențiale precum (a) posibilitatea ca și persoanele vaccinate să fie transmițătoare ale virusului, (b) durata imunizării oferite de vaccin, (c) efectele secundare ale vaccinului, (d) pentru unele vaccinuri, siguranța și eficacitatea tehnologiei utilizate, care nu a mai fost folosită anterior la producerea de vaccinuri umane etc. Potrivit informațiilor publice, unele furnizate chiar de către producători, studiile clinice cu privire la vaccinurile existente nu sunt încă finalizate, nici în ceea ce privește efectele terapeutice și preventive, nici cu privire la efectele adverse, ceea ce se poate explica, având în vedere perioada fără precedent de scurtă în care acestea au fost dezvoltate. În aceste condiții, justificarea obiectivă a unei discriminări este greu de identificat.
Pentru constatarea existenței unei fapte de discriminare și/sau remedierea ori compensarea prejudiciilor suferite, persoana care se consideră discriminată se poate adresa fie Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării („CNCD”), fie direct instanței de judecată.
În cazul în care optează pentru sesizarea instanței de judecată, persoana care se consideră discriminată poate solicita anularea actului discriminator, înlăturarea consecințelor prejudiciabile produse de acesta și restabilirea situației anterioare, precum și obligarea entității vinovate la plata de despăgubiri pentru daunele produse. În acest caz, termenul de prescripție a acțiunii este de trei ani de la data la care persoana care se consideră discriminată a cunoscut sau trebuia să cunoască nașterea dreptului afirmat.
În consecință, în cazul unei discriminări produse, spre exemplu, printr-un act administrativ normativ, acțiunea în contencios administrativ poate viza anularea actului, restabilirea situației anterioare și obligarea autorității publice la plata de despăgubiri. În cazul acestei acțiuni, se pot invoca motivele de nulitate care țin de caracterul discriminatoriu al actului, dar și alte cauze de nulitate (spre exemplu, restrângerea drepturilor prin act administrativ sau civil, deși aceasta se poate face numai prin lege și cu respectarea condițiilor impuse de art. 53 din Constituție).
Dat fiind specificul procedurii în fața instanței (caracterizată prin contradictorialitate, oralitate și alte garanții procesuale inerente dreptului la apărare), este de așteptat ca persoanele discriminate să opteze mai degrabă pentru o acțiune în fața instanței de judecată, cu atât mai mult cu cât această procedură permite persoanei vătămate să obțină plata de despăgubiri pentru prejudiciile produse prin actul discriminator (versus situația în care CNCD dispune doar aplicarea unei amenzi).
Un articol semnat de Levana Zigmund, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații și Ionuț Șerban, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații
Discrimination issues in the context of the national vaccination campaign for SARS-CoV-2
Currently Romania undergoes a vaccination campaign for COVID-19. Vaccination is voluntary; Romania did not adopt any legislation to mandate vaccines – either directly, by imposing an obligation to take the vaccine on all persons, or certain categories of persons, or indirectly, by limiting unvaccinated persons’ access to certain activities or spaces. Nor did Romania adopt any generally applicable legal norms to condition the access of persons to social or professional activities on presenting a SARS-CoV-2 test; the only such regulations, administrative in nature, exist in international transportation and sanitary domains.
Vaccination and testing being both medical procedures, they are regulated by the Oviedo Convention, which provides (in Art. 5) that any medical intervention requires the free and informed consent of the person undergoing the intervention. Medical procedures also fall under the remit of the European Convention on Human Rights, which recognizes and protects the right to private life (Art. 8) (which includes the physical integrity of the person, the right to autonomy, the right to self-determination, the right to take decisions regarding one’s own body) as well as the freedom of thought, conscience and religion (Art.9).
According to Art. 53 para (1) of the Constitution of Romania, the exercise of rights and freedoms can only be restricted by law.
Against this background, we note that, according to public information, certain organizations are taking measures to restrict the exercise of rights for persons that do not present proof of vaccination or testing. A recent example is Resolution No. 6/4640/1 March 2021 of the Administrative Board of "Victor Babeș” University of Medicine and Pharmacy, Timișoara, which recommends students who are not vaccinated/immunized continue their studies on-line (link to the resolution here).
Such measures can qualify as discrimination and can successfully be challenged before the competent fora. We briefly analyze below the legal condition of a discriminatory act and the procedural remedies available to the person who falls victim to discrimination.
1. The Discriminatory Act
1.1. General conditions:
Discrimination is regulated both at the EU level (especially Art. 14 of the European Convention on Human Rights and practice of the Strasbourg Court – e.g., Carson et al/United Kingdom, D.H. et al/Check Republic, Burden/United Kingdom) and nationally (Government Ordinance No. 137/2000 on the prevention and punishment of all forms of discrimination).
In Romanian law, the concept of discrimination is defined in Art. 2 of GO 137/2000 as follows: "discrimination means any difference, exclusion, restriction or preference based on race, nationality, ethnicity, language, religion, social category, conviction, sex, sexual orientation, age, handicap, non-contagious chronical disease, HIV infection, the person’s belonging to a disfavored category or any other criterion which aims at, or effects a restriction or removal of the acknowledgment, use or exercise in equal conditions of the fundamental rights and freedoms or of rights recognized by the law in matters political, economical, social, cultural and in any other domain of public life”.
By this legal definition, the discriminatory act exists where the following conditions are met:
• There is a difference in treatment afforded persons in similar situations;
• The difference in treatment is based on one of the criteria expressly provided by the law or a similar criterion;
• The difference in treatment lacks a reasonable objective justification.
1.2. Discriminatory acts in the context of the COVID-19 pandemic:
As noted, against the backdrop of a voluntary vaccination campaign, information has been made public about possible restrictions of certain fundamental rights of the unvaccinated person; concretely, suggestions have been made of (i) restricting unvaccinated students’ right to physically attend classes and limiting them to on-line classes only; (ii) limiting the unvaccinated persons’ right to certain forms of travel (e.g., by plane); (iii) forbidding the unvaccinated persons’ access to certain cultural or sports events; (iv) limiting the access to certain professional spaces of activities to persons who do not present proof of having taken the vaccine or a recent test etc.
As a matter of principle, these measures are affecting fundamental rights and freedoms, such as the right to intimacy, family and private life (Art. 26 of the Constitution of Romania), the freedom of thought, opinion and religious belief (Art. 29 of the Constitution of Romania), the right to education (Art. 32 of the Constitution of Romania), the freedom of movement (Art. 25 of the Constitution of Romania), access to culture (Art. 33 of the Constitution of Romania).
The exercise of the fundamental rights and freedoms cannot be restricted without condition and by any entity (governmental or private) might wish to do so; the following conditions must be met: (i) the restriction can only be imposed by law (not by administrative act, let alone by acts issued by private entities or mere factual imposition, such as simply refusing access to an unvaccinated person to a certain space or activity), (ii) the restriction must be deemed necessary in a democratic society, and (iii) the measure must be proportional with the situation causing it and applied without discrimination and without affecting the very existence of that right or liberty.
By such conditions and restrictions, vaccination and testing (both being optional medical procedures under the law) are transformed – through the decision of entities lacking the power under the law to impose such limitations – into genuine obligations, as long as the unvaccinated person is made subject to privations that significantly affect their personal development (by restricted access to education or culture), living standards (by e.g., restricted access to work) or a normal social and family life (by restricted travel, restricted access to certain public spaces etc.)
Such measures restricting the rights of unvaccinated persons raise serious legal doubts as to compliance with anti-discrimination laws.
Applied to the hypothesis of such restricting measures, the legal conditions of the discriminatory act are as follows:
• Persons in similar situations are afforded different treatment depending on whether they have taken the vaccine or not;
• The difference in treatment, manifested by the exclusion of a category of persons from the free exercise of certain fundamental rights and freedoms, is predicated upon a criterion of only apparent relevance – whether the vaccine was taken or not;
• A reasonable objective justification for this difference in treatment is difficult to argue. Public health can in principle constitute reason for certain restrictions of fundamental rights during pandemics. (Certainly, such restrictions can only be imposed by law). However, in our hypothesis, the discrimination criterion is the proof of having taken an anti-SARS-Cov-2 vaccine, while incontestable scientific evidence is currently absent on a number of essential aspects of these vaccines such as (a) whether the vaccinated persons can transmit the virus, (b) how long does the immunization last, (c) which are the secondary effects of the vaccine, (d) for some of the available vaccines, the very safety and efficiency of the technology used to make the vaccine is unknown, since this technology has not been previously used in human vaccines etc. According to public information, including information from the producers, the clinical studies regarding the available vaccines are still to be finalized, both as regards the therapeutic and preventive effects and as regards adverse effects, which can be explained by the unprecedently short interval in which these vaccines have been developed. Under these circumstances, it is difficult to identify a reasonably objective cause for discrimination.
2. Procedural Remedies
People who consider themselves victims of discrimination may file complaint before the National Ant-Discrimination Council (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării – CNCD), or directly to the court of law, to have the discriminatory act ascertained and the damages compensated.
Where the complaint is filed with the CNCD, the prescription term is of 1 year as of the date of the discriminatory act or the date when the victim could have known of the existence of the act. The CNCD may oblige the entity guilty of discrimination to cease the discriminatory conduct, remove its effects and pay a misdemeanor fine. Decisions by the CNCD can be appealed in administrative court.
Where the victim chooses to address the court of law, the action may seek annulment of the discriminatory act, removal of the prejudicing effects and reinstatement of the previous conditions, as well as compensation for damages incurred. In this case, the prescription term is of 3 years from the date the victim knew or should have known they have a right to action.
Discrimination is sufficient reason for the annulment of the act. Nevertheless, the victim may also raise as reason for nullity the restriction of rights by acts (civil law or administrative law acts) issued outside the exclusive competence reserved by the Constitution to the legislative power (as mentioned, Art. 53 of the Constitution provides that such restrictions can only be imposed by law).
Therefore, in the case of discrimination following, for instance, from a normative administrative act, the action filed in administrative court may seek annulment of the act, reversion to the status quo ante, and compensation for damages. Reasons of nullity for such action may include only the discriminatory character of the act or extend to other reasons of nullity as well (such as the violation of the rule that rights cannot be restricted by administrative or private act, but rather only by law and in compliance with the conditions provided by Art. 53 of the Constitution).
People who consider themselves victims of discrimination can freely choose to address either the administrative-jurisdictional body (CNCD) or the court of law. In both cases, the action can be filed by one person alone, or by a group of persons subject to the same discriminatory act (class action).
Given the specificities of a court procedure (adversarial character, oral character, right of defense procedural guarantees), most victims will most likely go to court, which furthermore allows the victims to obtain compensation for damages sustained under the discriminatory act (while the CNCD can only apply a fine to the guilty party).
Ionuț Șerban, Partner ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII
Levana Zigmund, Partner ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII
Sursa: Juridice.Ro
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Acum cateva luni, a aparut peste tot in presa mituita stirea ca o femeie a fost incatusata ca nu a purtat botnita. Nu i se vedea fata deloc, dar mesajul ajunsese la oile fricoase: puneti-va botnitele, ca altfel va incatusam si pe voi.
Poza este aceasta:
https://www.antena3.ro/actualitate/femeie-masca-imobilizata-incatusata-politisti-oradea-588581.html
Azi, a aparut o mizerie in presa (o facatura, dar asta e alta poveste) cum ca una, vaida, ar fi fost atacata cu o piatra la un post tv de o femeie dezbracata. Mai apoi, ca ar fi fost incatusata si luata la politie.
Priviti poza sub care presa a scris ca ar fi fost femeia aceea violenta:
https://www.click.ro/vedete/romanesti/cine-este-femeia-care-atacat-o-pe-mirela-vaida-platoul-emisiunii-acces-direct-cum
E? Vedeti cum a functionat manipularea abjecta? Asa au facut cu absolut toate “legile” (antidemocratice si anticonstitutionale, de fapt), cu toata pandemia inchipuita si virusul inexistent, anularea dreptului de a respira (botnita), arestul la domiciliu, carantina, starea de urgenta, de alerta, incuierea, legarea bolnavilor de pat, izolarea de familie, omorarea lor prin privare de tratament pt bolile lor cronice sau, dimpotriva, prin fortarea de a lua medicamente care au dus la deces etc, si alte crime impotriva umanitatii! Constitutional, nu ne pot obliga la botnita sau alte nenorociri, dar ca sa ne supunem si sa credem ca ce fac ei e legal, baga presa corupta la inaintare, sa creeze stiri false, cum ca ar fi oficiale, acoperite chipurile legal, pe care sa le dea pana la saturatie la tv si in ziare pana oamenii chiar cred si devin obedienti (adica prosti). Iar ele, satanele, in cazul unui proces Nurnberg, sa spuna ca "presa a zis, nu noi am legiferat"!
"Atunci cand amendeaza oamenii, politistii si jandarmii invoca, de cele mai multe ori, legea 55/2020 (legea starii de alerta), dar in legea starii de alerta nu scrie unde sa se poarte masca. Mai mult decat atat, Curtea Constitutionala a Romaniei a decis, in 2020, ca drepturile si libertatile oamenilot pot fi restranse prin lege organica (lege votata in Parlament), nu prin ordine/hotarari de guvern (acte normative inferioare legilor organice).
Cand contesti o amenda pe care ai primit-o pentru ca nu ai purtat masca, pentru ca ai iesit din casa fara declaratie (sau ai calatorit intre orele 20-05) sau pentru ca ai protestat, tu, de fapt, contesti niste ordine ilegale ale politicienilor/Arafat prin care ei ti-au restrans tie drepturile si libertatile. Deci, vorbim despre niste ordine. Politistii si jandarmii amendeaza oamenii invocand "legea 55/2020", dar, de fapt, vorbim despre niste ordine.
Ce trebuie sa faci daca esti amendat(a)?
"Comisarul de Poliție, Christian Ciocan, a postat un manifest anti-amendă pentru masca de protecție și atrage atenția asupra lacunelor legislative în baza cărora au fost amendați cetățenii României.
”Cum trebuie sa procedăm cu amenzile aplicate pentru nepurtarea pe față a măștii. Am spus “pe față” având în vedere faptul ca legea 55/2020 nu prevede nicăieri unde ar trebui purtată masca, iar toate celelalte acte normative inferioare ierarhic legii care ar fi trebuit să rezolve problema, sunt nule din start.
O altă gravă anomalie este faptul că instituirea stării de alertă doar prin Hotărârea Guvernului și fără control parlamentar, este neconstituțională. Starea de alertă nici nu este prevăzută in Constituția României.
Cu toate acestea, poliția dă amenzi cetățenilor României, chipurile, pentru nepurtarea măștii de protecție. Dar procedând așa, polițiștii care o fac, comit infracțiunea de abuz în serviciu care se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Este vorba despre articolul 297 din Noul Cod Penal.
În consecință, orice român care a primit sau care va primi amendă pentru nepurtarea măștii, o poate contesta în instanță pentru a i se anula. Vă prezint acum procedura:
Mai întâi, amenda nu trebuie semnată. Și desigur, nu trebuie plătită. Apoi, din partea celui amendat, polițistul care scrie acel proces verbal este obligat să scrie motivul pentru refuzul lui de a semna. Este important să i se dicteze polițistului, iar el să scrie exact ce spune cel amendat. Va spune în cuvinte proprii că nu este de acord cu amenda pentru că (1) aceasta este neconstituțională, (2) pentru că îi încalcă drepturi fundamentale si libertăți garantate de Constituție și (3) pentru că cei care emit acea amendă comit un abuz în serviciu. După ce este completat procesul verbal cu acele precizări, amenda urmează să vină prin poștă la domiciliul celui amendat.
Legea prevede că orice amendă poate fi contestată în termen de 15 zile de la acea dată calendaristică.
Se face o foto-copie a procesului verbal care se depune la Judecătoria de care aparține cel amendat, împreună cu acea Contestație în care se solicită anularea amenzii. Această Contestație se bazează pe decizia nr. 457 din 25 Iunie 2020 a Curții Constituționale a României.
Contestația poate fi completată cu solicitarea instanței pentru tragerea la răspundere penală a agenților de politie care au întocmit procesul verbal, având in vedere că faptă lor se încadrează în prevederile articolului 297 din Noul Cod Penal care se referă la abuzul în serviciu.
Se pot solicita instanței despăgubiri din partea persoanelor care au încălcat legea în dauna părții vatamate (pentru daune morale și materiale).
Acolo unde există posibilitatea, Contestația se poate depune la Judecatorie și electronic, prin mail. În acest caz, tot prin mail va veni din partea Judecătoriei numărul de Dosar înregistrat pe numele celui care a facut Contestația pentru anularea amenzii.
Dupa primirea numărului de Dosar, se plăteste taxa judiciară de timbru, care în prezent a ajuns la valoarea de 30 de lei.
Judecătoria va emite o Citație pe care o va trimite prin poștă contestatarului amenzii. După primirea Citației pentru prezentarea la proces la data stabilită, dacă dintr-un motiv sau altul nu puteți participa, se poate solicita în scris sau prin mail judecarea cazului in lipsă.
În acest caz, nu mai este nevoie să apelați la un avocat care să fie prezent acolo. Conform articolului 24 din Constituție (alineatul 2), procesul va avea oricum un avocat numit din oficiu, dacă el nu este ales anticipat. Totuși, este mult mai bine ca cel care a contestat amenda sa fie prezent la proces.
Este important ca în conținutul Contestației să se precizeze că în conformitate cu decizia Curții Constituționale a României nr. 457 din data de 25 Iunie 2020, nu se pot aplica sancțiuni în baza articolului 65 litera (h), pentru că Hotărârile de Guvern și Ordonanțele sau Ordinele de ministru nu pot restrânge drepturile și libertățile cetățenești. Curtea Constituțională a desființat aceste acte normative. Constituția spune în articolul 53 că trebuie făcute doar prin lege.
Deci, numai cu 30 de lei se poate scăpa de orice amendă emisă de poliție pentru nepurtarea măștii, mai ales cand este vorba despre nepurtarea ei în spații deschise, dar și în celelalte cazuri.
Decizia instanței de anulare a amenzii va veni prin poștă
Acum, trebuie să mai stim că în ultima perioadă, după ce patrioții români amendați în acest mod și au obținut deja anularea amenzilor pentru nepurtarea măștii, unii polițiști au înțeles că sunt puși de șefii lor să facă abuz în serviciu și au schimbat tactica: dau doar avertismente în loc de amenzi.
Deci vedeți că se poate! Legea este de partea cetățeanului. Trebuie doar să ne facem partea, adică să ne folosim de oportunitățile legale pentru a ne apăra drepturile și pentru a ataca în instanță abuzurile pe care statul le face asupra cetățenilor prin intermediul poliției române.”