SOV descrie cronologia momentelor prin care România s-ar fi transformat „într-o colonie americană”. George Maior ar fi permis ca „detașamente întregi de ofițeri CIA și FBI să ocupe birourile SRI”. Ce rol au Coldea, Koveși și Iohannis

De Luciana Pop  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sorin Ovidiu Vântu face un rechizitoriu dur la adresa Statelor Unite, după mesajul transmis de către Departamentul de Stat al SUA, considerând că acesta reprezintă „momentul în care americanii n-au mai simțit nevoia să mascheze realitatea din spatele așa zisului "parteneriat strategic”, arătând adevărata natură a relațiilor dintre România și SUA. 
 
Concluzia textului postat de Sorin Ovidiu Vântu pe blogul său este că „SRI este controlat în totalitate de americani, iar prin SRI sunt controlate aproape toate instituțiile statului român”.  „Astăzi, generație, nu PSD-ul este dușmanul tău, ci cel care se vrea stăpân în casa ta”, susține Vântu, care face și o listă cu faptele care au transformat țara noastră într-o colonie americană.

„Atenționarea Departamentului de Stat al SUA adresată Parlamentului României, vizavi de Legile Justiției, a fost tradusă de domnul ministru Tudorel Toader, cu o exactitate didactică de invidiat și pe înțelesul oricărui debil mintal:

Mi s-a arătat cât și cum mi se permite.

A fost momentul în care americanii n-au mai simțit nevoia să mascheze realitatea din spatele așa zisului "parteneriat strategic”, arătând adevărata natură a relațiilor dintre România și SUA, provocând o reală tristețe chiar și în rândul celor care au făcut posibilă o asemenea stare de lucruri. Odată sfâșiat acest val al aparențelor, toată clasa politică, în frunte cu nedemnul ei președinte, a arătat cât de insignifiantă este, și cât de limitată în luarea unor decizii determinante în folosul celor care i-au ales.

Fără a fi perfect, proiectul de modificare a Legilor Justiției propus de Tudorel Toader și dezbătut în Parlament este o încercare profesionistă de reformare a sistemului juridic, menit, printre altele, și să scoată acest sistem din mâna americanilor. În ciuda faptului că decisesem ca anumite informații să ți le dau cu ocazia publicării romanului la care lucrez, evoluția evenimentelor m-a convins, generație, să-ți dau acum informațiile necesare, pentru a înțelege corect ce se întâmplă în spatele sloganurilor care scot zeci de mii de români în stradă, români care, fără să realizeze, susțin cauza adevăratului tău dușman. Astăzi, generație, nu PSD-ul este dușmanul tău, ci cel care se vrea stăpân în casa ta, folosindu-se de sute de unelte îndoctrinate din Serviciile Secrete și Justiție. Culmea ironiei este că și aceste unelte cred că-și servesc țara, fără să-și dea seama cât rău i-au făcut și îi fac încă. Iată, generație, cum s-au desfășurat faptele care au transformat țara ta într-o colonie americană și pe tine într-o servitoare în propria-ți casă. Voi încerca să ți le prezint într-o ordine aproximativ cronologică, și spun aproximativ dat fiind faptul că nu am la îndemână, pentru moment, sursele de documentare.
 
Ca să înțelegi și mai bine, voi începe cu o istorioară din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, urcat pe tronul Țării Românești în anul 1386, cunoscut mai ales prin victoria din anul 1395 de la Rovine, când l-a învins pe Baiazid Ilderim zis și Fulgerul – personaj cu un destin tragic, mort în cușca în care îl purta drept trofeu Timur Lenk, hanul tătarilor, după ce l-a învins la Ankara în 1402, într-una dintre cele mai mari bătălii din istorie. Se spune că cele două oști, a turcilor și a tătarilor, număra împreună circa 1 milion de oameni. Tot Mircea cel Bătrân este și personajul din Scrisoarea a III-a, a lui Mihai Eminescu, cel care îi spune sultanului, printr-un vers care mă ajunge și astăzi la inima: "De-un moșneag, da, împărate, căci moșneagul ce privești / Nu e om de rând, el este domnul Țării Românești”

Revenind la istorioara de care vreau să leg întâmplările de azi, Mircea își revendica două cetăți, aflate în posesia ungurilor, Almașul și Făgărașul. Printr-o stratagemă care a făcut deliciul curților europene la acea dată, a reușit să le cucerească, fără nicio zi de asediu și fără să scoată sabia din teacă. Înveșmântat în haine zdrențuite, în fruntea unor cete dezorganizate, la fel de zdrențuite, cu fețele cuprinse de spaimă, galopau nebunește către cetate, strigând cât îi țineau puterile:

– Vin turcii, vin turcii…

Când au ajuns sub zidurile cetății, apărătorii acestora le-au deschis porțile, în ideea că niște apărători în plus nu strică. Și n-au stricat. Au ocupat.

650 de ani mai târziu, prin toți ofițerii acoperiți din presă și politică, văcarii de dincolo de gârlă au năvălit în Țara Românească, zbieretele continuând și azi:

– Vin rușii, vin rușii…

Și acum, iată faptele:

1.2004 – Traian Băsescu este ales președinte al României;
2.El cere și obține protecția americană, oferind la schimb suveranitatea țării, prin punerea totală la dispoziție a serviciilor de informații;
3.Începe procesul de vasalizare pe baza unui plan venit de la Washington;
4.Lui Radu Timofte, șef al SRI la acea vreme, Băsescu îi cere să amplifice eforturile instituției de racolare de ofițeri acoperiți din presă, parchete, instanțe de judecată, partide politice;
5.Tot lui Radu Timofte i se cere să intercepteze telefoanele tuturor oamenilor cât de cât importanți din politică, administrație, business, presă, începând de la nivel local și până la cel central. Americanii pun la dispoziție cea mai performantă stație de ascultare din Europa;
6. Sunt răpiți cei trei jurnaliști, apare în peisaj Coldea și o suspectă dispariție a 4 milioane de dolari, din cele 12 cerute ca răscumpărare de către răpitori;
7. Timofte este demis și apare Maior;
8. Detașamente întregi de ofițeri CIA și ofițeri FBI ocupă birourile SRI ca „sprijin logistic” și de know-how pentru „nepricepuții” securiști români;
9. Procesul de racolare și interceptare continuă, atingând cote halucinante. Interceptările fără mandat erau făcute atât prin stația americană de ascultare, cât și prin serviciul de protecție al instituției;
10. Printr-o fraudă uriașă (episodul de la Paris fiind o parte măruntă a întregului) și „glonțul de aur” pus la dispoziție de serviciile de informație americane prin arestarea în Indonezia a lui Nicolae Popa, Traian Băsescu este reales președinte al României în 2009;
11. Pe baza înregistrărilor făcute se deschid sute de dosare penale;
12. Toate centrele de putere din România, începând de la cele locale și până la cele centrale, sunt anihilate;
13. Elitele din politică, administrație și afaceri sunt fie arestate, fie discreditate;
14. Băsescu dispare și în peisaj apare noul președinte – Iohannis;
15. Personaj mediocru, fără anvergură politică, infractor de drept comun prin însușirea frauduloasă a unor case, se predă în totalitate americanilor, la fel ca predecesorul lui;
16. Folosind aceleași mijloace, continuă anihilările a ceea ce a mai rămas în picioare după masacrul din 2009-2014.
17. Atunci când nimeni nu se mai aștepta, societatea românească generează un nou centru de putere la alegerile din 2016, avându-l în frunte pe Liviu Dragnea, secondat de Călin Popescu Tăriceanu;
18. Crezând că Iohannis nu mai are cum să livreze ce a promis, americanii decid să-și ascundă urmele, aruncând în spatele a doi funcționari români, Coldea și Kovesi, toate ticăloșiile pe care ei le-au comandat, la început prin Băsescu și apoi prin Iohannis;
19. Trupele SRI par a se retrage în cazărmi;
20. Evident că nu este o retragere ci doar o repliere, până în momentul în care noii șefi ai SRI reușesc să intre în controlul deplin al instituției.
 
Astea sunt faptele, generație. Astea sunt realitățile din spatele sloganelor pe care le auzi sau le vezi pe pancartele purtate de către concetățenii tăi. Astăzi SRI este controlat în totalitate de americani, iar prin SRI sunt controlate aproape toate instituțiile statului român. Deci, justiția trebuie smulsă din mâna americanilor, băi generație, pentru că statul român să poată începe lungul drum spre independență. Am citit de-a lungul timpului o mulțime de comentarii pe paginile de Facebook și pe blog în care mi se spunea că mai bine slugă la americani decât la ruși.

Băi generație, dar tu stăpână nu știi a fi?
.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • adria 07.12.2017 03:44
    M-am tot întrebat dacă mai există români ROMÂNI în SRI că prea sunt incoerente și incompatibile cu gena de român tot ce fac. Explicația cu "detașamente întregi de ofițeri CIA și FBI care ocupă birourile SRI” este tragică și revelatoare.
  • Ortodox 15.12.2017 19:08
    Ce adevar dureros :"Bai generatie, dar tu stapana nu stii a fi?" Am decazut atat de mult ca natie, incat nu mai stim sa stam drepti, ne ploconim in fata strainilor, ca si cum ei ar fi dumnezei nostri. Luam de bun tot ce vine de afara, in special din vest. Am inceput sa ne uitam traditiile, credinta , ne-am uitat istoria si stramosii. Limba noastra care am invatat-o de la mamele noastre, am inceput sa o pocim cu englezisme si americanisme , crezand ca dam dovada de inteligenta si cultura inalta. Suntem " COOL " si strainii ne-o trag pe la spate.
  • kosmotrekker 23.12.2017 09:52
    Daca am ajuns sa luam lectii de istorie de la unul ca SOV , un infractor nenorocit care a furat milioane de
    euro de la sute de mii de romani prin tot felul de scheme piramidale , am ajuns rau de tot ! Feriti-va fratilor de
    cei din exteriorul tarii , ca au grija hotii din interior ( ai ''nostri '' ??!! ) sa praduiasca totul . Nu va faceti griji ,ca
    americanilor /evreilor nu le-a mai ramas nimic de luat , fiindca au matrasit altii absolut tot ce a muncit natiunea
    romana in ultimii 50 de ani . Privind la forumul acesta constat ca romanii sufera in general de o boala foarte
    handicapanta ,numita AMNEZIE . Care te lasa fara reactie in fata PERICOLULUI REAL .
  • kosmotrekker 23.12.2017 09:56
    Apropo , exista un termen foarte frumos in ortodoxie TREZVIE . In atentia celor care se ''dau '' credinciosi pe
    aici pe forum. Ar fi bine sa deschidem bine ochii si SA PRIVIM .
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:27

Iulian Capsali: BIETUL NICUȘOR...

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!