

ActiveNews a desfășurat încă de acum 7 luni un sondaj edificator pe tema Pașapoartelor de Vaccinare, când discuția despre introducerea lor era doar „ipotetică”. S-a dovedit că demersul nostru era îndrituit. Am avut dreptate. Pașapoartele vor deveni, cel mai probabil, obligatorii, la fel ca și vaccinarea. Denumite edulocrat „certificate verzi”, ausweis-urile de vaccinare îi transformă în paria pe nevaccinați și în neo-nomenclaturiști pe vaccinați. Iată, după 30 de ani de la căderea aparentă a comunismului în România, se naște o nouă clasă avantajată în detrimentul majorității românilor. Exact ca pe vremea comuniștilor. Sau a naziștilor.
Cititorii noștri s-au pronunțat atunci foarte clar (vedeți imaginea de mai sus). Puteți vota în continuare, mai jos.
Din păcate, scriam acum șapte luni, România este, iată, pe urmele Rusiei, Ungariei și Chinei la pașapoarte de vaccinare. În privința Uniunii Europene, deși o Rezoluție recentă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei reiterează interzicerea vaccinării obligatorii, a pașapoartelor de vaccinare și a discriminării în funcție de statutul de vaccinare, ActiveNews a arătat că planului unui pașaport de vaccinare pentru populația UE era pregătită încă din 2018. Marea Britanie va merge probabil pe aceeași cale pavată cu bune intenții, deși o Petiție contra acestora, cu peste 340.000 de semnături, obligă Parlamentul să o ia în dezbatere și cu toate că peste 70 de parlamentari britanci sunt de acord cu conținutul ei.
În Statele Unite, Florida deja a interzis pașapoartele de vaccinare și Texasul s-a alăturat. Conducerea României preferă însă să adopte poziția aliatului de bază al Moscovei, Berlinul, care dă tonul în UE.
Opinia cititorilor ActiveNews: la sondajul nostru au răspuns până acum peste 40.000 de români. Doar puțin peste 2000 au susținut ideea unui certificat discriminatoriu, în timp ce peste 38.000 de români, aproape 95%, se opun. Puteți vota în continuare, mai jos:
De aunci, mai recent, și Observator News a desfășurat un SONDAJ de ținut minte: 98,92% dintre românii care s-au pronunțat într-o consultare publică se opun ca medicii și profesorii să fie vaccinați obligatoriu. Semnați AICI Manifestul Românilor contra vaccinării obligatorii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Toate deciziile sunt numai pentru intarirea ideii de pandemie crescand artificial numarul de covidioti prin teste mincinoase. Ca numai niste idioti mai pot crede in chinezariile alea de teste.
Oricum, opinia mea categorică este
NU
certificatului de vaccinare.
(e si asta tot o smecherie marca hotnews ca să inducă in eroare...)
https://www.albacarolinatv.ro/s-a-stins-din-viata-gheorghe-hadarean-consilier-local-pnl-vintu-de-jos/
"Alianța pentru Unirea Românilor este ÎMPOTRIVA OBLIGATIVITĂȚII vaccinării!
AUR este singurul partid din România care luptă pentru respectarea libertăților cetățenești.
La votul PLx-ului 393/2021 din Senatul României în privința Certificatului Verde am votat împotrivă, în timp ce celelalte partide au susținut dictatura medicală sau nu au reacționat în privința acestei grave probleme.
Vom vota împotriva acestui PLx, dar și a oricăror altora, care îngrădesc drepturile și libertățile garantate prin Constituție!
Săptămâna aceasta am reușit să amânăm de la votul în Plenul Camerei Deputatilor acest proiect!
Vedeți mai multe detalii aici:"
https://fb.watch/8Abmy7Cnr8/
George Simion,
Lider grup parlamentar AUR
https://m.facebook.com/partidulAUR/videos/981989839026578/?extid=NS-UNK-UNK-UNK-AN_GK0T-GK1C&refsrc=deprecated&ref=sharing&_rdr