
Foto: dr. Flavia Groșan / Facebook

ACTUALIZARE 21:45 Colegiul Medicilor din România, filiala Bihor, s-a autosesizat față de punctul de vedere expus de dr. Flavia Groșan din Oradea pentru Național.ro și o va audia în cadrul Comisiei de etică și deontologie profesională în ședința de luni, 22 martie, de la ora 14:00. Doctorița specializată în pneumologie și bronhologie va fi invitată să își exprime în scris argumentele medicale vizavi de expunerea profesională din mai multe domenii medicale (inclusiv de Anestezie Terapie Intensivă), se arată într-un comunicat publicat de Bihon.ro.
ActiveNews se solidarizează cu Doamna Doctor Flavia Groșan!
Reprezentanții Colegiului Medicilor Bihor au transmis că, deși medicul pneumolog este implicat și dedicat pacienților, ei „dezaprobă derapajul profesional ofensator al doamnei doctor asupra întregii bresle medicale, dar, mai pregnant, asupra pneumologilor. Doamna doctor a dat declarații ce contravin eticii și deontologiei profesionale pe un canal media național, contrazicând și chiar combătând toate protocoalele naționale și internaționale de tratament ale infecției SARS-Cov2”.
Medicii bihoreni aliați în Colegiul care apără orbește „protocoalele naționale și internaționale” nu au explicat în comunicat în ce fel o opinie medicală separată e de natură să „ofenseze” întreaga breaslă a pneumologilor și de ce niște simple declarații „contravin eticii și deontologiei profesionale” mai mult decât ar face-o niște tratamente care omoară oameni. Până la momentul publicării actualizării, dr. Flavia Groșan nu a avut încă o reacție, dar vă vom ține la curent!
UPDATE 19.03.2021 - Doctorița-Minune
Flavia Groșan a dezvăluit SCHEMA DE TRATAMENT cu care a salvat peste
1000 de români de COVID. ActiveNews vă recomandă rubrica noastră TERAPIE
și PREVENȚIE COVID
ȘTIRE INIȚIALĂ: Aproape o mie de pacienți Covid, în diferite stadii, au fost vindecați de un medic pneumolog-bronholog, care și-a dat demisia vara trecută din sistemul public de sănătate din cauză că nu era de acord cu schemele de tratament. Doctorița avertizează că în spitale se fac greșeli uriașe și că protocolul Covid omoară, de fapt, bolnavii. Ea a ales să abordeze boala ca pe o pneumonie atipică, iar rezultatele bune nu au întârziat să apară.
Flavia Groșan este medic pneumolog-bronholog și are până acum aproape o mie de pacienți Covid vindecați fără o zi de spitalizare, doar cu medicație. Covidul este o pneumonie, una atipică, dar pneumonie, și trebuie tratată ca atare, spune dr.Groșan.
„Obiectivul meu de la începutul pandemiei a fost ca niciun pacient să nu ajungă pe mască de oxigen, nu intubat, pe mască. Și nu a ajuns. Eu mă duc pe medicația mea clasică, ieftină, care include și Claritromicina, un antibiotic ce face parte din grupa antibioticelor macrolide. Este singurul antibiotic cu tropism (proprietate de a se localiza în anumite organe) viral. Sunt doar trei antibiotice în clasa macrolidelor, eritromicina, pe care toată lumea o știe, azitromicina și claritromicina. Mie nu-mi place azitromicina, pentru că este o copie mai slabă a claritromicinei. Eu am lucrat în niște studii clinice foarte interesante pe pneumonii și acolo am învățat despre tropismul viral al claritromicinei, acolo am învățat rolul antiinflamator al claritromicinei, pe care nu îl are niciun antibiotic. Și de 10 ani lucrez cu acest antibiotic în pneumonii virale și atipice. Pe mine m-a prins perfect pandemia și m-am dus ca și tratament etiologic pe claritromicină. Sigur că, pe lângă acest antibiotic, mai sunt câteva tratamente adjuvante, că ea singură nu face față. Este o schemă de tratament care îmi aparține. Ați văzut la cazul Benedek, profesorii care se omoară ei între ei? Eu mă așteptam la o schemă de tratament și am întrebat și atunci cum a ajuns profesorul în Terapie Intensivă? Acolo numai bunul Dumnezeu și un terapist ieșit din comun te mai pot salva. Ce s-a întâmplat până acolo? Pe mine asta mă interesează”, afirmă dr. Flavia Groșan, pentru Național.ro.
Medicul pneumolog-bronholog atrage atenția să supradozajele de oxigen administrate în spitale provoacă edem cerebral, aceasta fiind una dintre cauzele deceselor pacienților declarați morți „cu Covid”.
„În saturațiile de oxigen de peste 80% eu mă duc cu doze foarte mici de oxigen, 2-3 litri pe minut și timp scurt pe zi, 4-5 ore. Oxigenul în exces inhibă creierul, pentru că, normal, creierul controlează organismul, nu un aparat. Eu aici nu am fost de acord cu ei deloc, cu dozele foarte mari de oxigen pe care le administrează, cu 20 de litri îi bagă în acidoză, în edem cerebral. Pentru că ei nu sesizează că oxigenul ține saturația, dar crește în același timp dioxidul de carbon în creier și fac edem cerebral și mor. Eu mă duc pe medicație ca să controlez saturația din oxigen. Oxigen foarte puțin și apoi la plimbare. Heparina mea este plimbarea, obligatoriu, un minut pe oră te plimbi, masă-pat, masă-geam, masă-bucătărie. Eu nu dau heparină pentru că mi-e frică să nu facă hemoragie alveolară, pentru că pacienții intră pe picioarele lor și se degradează extraordinar de repede, în 3-4 zile ei sunt în ATI. Dacă eu mă sperii la 80% saturație, atunci mă las de meserie, iar ei sub 90 îi bagă în spital. Am avut un pacient de 50 de ani cu 65% saturație. Medicul de familie a trimis salvarea după el, dar omul a spus că preferă să moară acasă decât să se ducă în spital și a apelat la mine. Am reușit să îl vindec fără spitalizare și doar cu o doză mică de oxigen. M-am dus pe medicație calm, frumos, până când l-am vindecat. Dacă se ducea în spital îl intubau pe loc”, a declarat medicul pneumolog-bronholog Flavia Groșan, pentru Național.ro.
Aceasta nu este de acord cu toate substanțele din schemele de tratament folosite în spitale și critică administrarea Kaletrei sau a Codeinei pentru bolnavii de Covid-19, medicamente care ar agrava, de fapt, boala.
„Norocul a fost cu câteva asistente, pe care eu le consider eroine, făceau cu ochiul bolnavilor să nu ia Kaletra și să arunce medicamentele. Apoi intrau doctorii în salon și întrebau de ce nu au diareee și de ce se simt bine pacienții. Aceste asistente au salvat viața bolnavilor. Le mai dau în spitale și Codeină să oprească tusea și toate secrețiile rămân în plămâni, ei zic că sunt cheaguri, eu zic că sunt secreții inflamatorii, saturația începe să scadă, devin agitați că nu pot respira, îi sedează, îi pun pe mască, după care, Dumnezeu cu mila!”, concluzionează dr. Flavia Groșan, medic pneumolog-bronholog.
Doctorița a dezvăluit pe social media că și-a dat demisia din sistemul public de sănătate în iulie 2020 și că, de când profesează la privat, a reușit să facă minuni în pneumologie. E ase arată dezamăgită de faptul că presa a preluat doar povestea ei, probabil pentru a o critica, și nu schema de tratament cu care ea a salvat sute de vieți.
„Prieteni, vă aduceți aminte ce v-am spus în iulie 2020 când mi-am dat demisia din sistemul public de sănătate? "Hai să mergem în privat și să facem un spectacol pneumologic.” Nu știam în ce mă bag. Dar încrederea dumneavoastră aici ne-a adus. (...) Era de așteptat ca povestea noastră, și nu schema, să răbufnească în presă. Prieteni, țineți minte ca vă spun, eu rămân pentru dumneavoastră și nu pentru presă”, a scris Flavia Groșan pe Facebook.
Pentru că ActiveNews e altfel de presă, și noi rămânem cu doctorii care salvează vieți, nu cu protocoalele morții și ale groazei.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Orice medic, somitate medicala etc. care imi vorbeste de minciuna covid, dar care baga si virusul in ecuatie, imi ridica mari suspiciuni.
Pana la ora actuala, exista 1 singur medic roman, UNUL SINGUR, care spune clar si raspicat ca “virusul” pentru care s-a inventat o pandemie nu a fost dovedit si in consecinta tot ce se intampla acum in lume este o dictatura medicala pe fata. Haideti sa vedem ce a scris dna CAMELIA SMICALA, cel mai curajos si cinstit medic alopat roman pana in momentul de fata din punctul meu de vedere:
Acest material reprezintă opinia mea personală cu privire la așa-zisa epidemie COVID 19
A) VIRUSUL : Până în prezent nu știm cu exactitate ce este un virus.
Tot ceea ce cunoaștem la ora actuală sunt teorii. De-a lungul timpului teoriile au fost confirmate sau infirmate în baza unor noi descoperiri.
Ceea ce este general acceptat științific (repet ,în baza cunoștințelor actuale)este că: "Virusurile nu sunt considerate ființe vii, dar cu toate aceste dispun de material genetic, aflându-se la intersecția dintre viu și neviu. Spre deosebire de celelalte forme de viață, nu consuma hrană și nu produc energie."
B) COVID 19
Să presupunem că virusul există și există și epidemia de Covid.
În acest caz , trebuie observat că:
1) Virusul a fost izolat din serul unui singur pacient și înregistrat sub denumirea
BetaCoV/Korea/KCDC03/2020, cu genomul neconfirmat științific NC_045512.2 înregistrat la NCBI, National Center for Biotechnology Information din Bethesda, SUA.
Nu am găsit nicăieri în literatura de specialitate formula completă a secventei ARN virale, ci doar ale unor secvențe proteice care ar aparține COVID 19.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/structure/?term=sars-cov-2
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/nuccore/NC_045512
2) Mai toate informațiile despre acest COVID 19 reprezintă de fapt informații vechi, rezultatul cercetărilor anterioare asupra coronavirusurilor, la care s-au adăugat doar denumirea COVID 19.
Pun mai jos un amplu articol publicat în anul 2016, bazat pe cercetări făcute începând cu anul 2004. Articolul prezintă un potențial vaccin cu exozomi împotriva coronavirusurilor.
Menționez că la ora actuală există suspiciunea că virusurile ar fi de fapt exozomi (adică particule genetice proprii,expresia reacției de apărare a organismului).
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7103344/
3) Analiza filogenetică nu dovedește izolarea, purificarea și confirmarea genomului viral conform postulatelor KOCH și RIVERS.
Postulatele lui KOCH reprezintă "Constituția" microbiologiei. Ele sunt următoarele:
"Definiția unui agent patogen:
-să fie găsit în leziunea unei boli;
-să fie izolat de la gazda infectată și crescut într-o cultură pură;
-inocularea unui asemenea agent într-o altă gazdă ar trebui să inițieze boala;
-să fie recuperat din nou de la a 2-a gazdă."
Menționez că, în cazul virusurilor, nu se poate aplica legea a doua din postulatele lui Koch deoarece virusurile nu se înmulțesc. În cazul virusurilor se obțin culturi de CELULE infectate viral, și nu culturi virale.
În cazul COVID 19 NU EXISTĂ:
- Dovada izolării, purificării și confirmării genomului SARS-CoV-2 conform postulatelor KOCH și RIVERS oriunde în lume.
-Dovada comparării tuturor rezultatelor testului RT-PCR cu așa-numitul ETALON DE AUR, adică a genomului confirmat la punctul anterior.
- Dovada că etiologia deceselor puse pe seama COVID19 este fără dubiu noul virus SARS-CoV-2
3) O regulă de aur în medicina clinică este cea a diagnosticului diferențial.
În cazul COVID19, diagnosticul diferențial nu a fost făcut. În mod normal, ar fi trebuit făcute teste pentru oricare alt virus SARS, să fie exclusă orice altă cauză care ar da simptome similare și mai ales ar fi trebuit făcute cercetări de anatomie patologică (esențiale în cunoașterea unei afecțiuni).
În cazul COVID19 au fost interzise necropsiile pacienților decedați de așa-zisul Covid, deci practic nu a putut fi stabilită cauza morții, ci aceasta a fost pusă automat pe seama Covid.
4) Diagnosticul COVID 19 s-a făcut doar pe baza testării PCR-RT
Reacția PCR-RT nu identifică un virus ci doar material genetic și aceasta în funcție de numărul de cicli de amplificare introduși automat în reacție (cu cât setăm mai multe cicluri de amplificare, cu atât există posibilitatea mai mare de depistare a unor fracțiuni de material genetic). Numărul de cicli de amplificare a fost standardizat la 40.
Conform cercetărilor (cea mai credibilă fiind cea publicată în revista de specialitate JAMA la 17.03.2020) PCR-RT are o specificitate de doar 32% în cazul probelor recoltate din faringe.
https://www.hcplive.com/view/comparing-rt-pcr-and-chest-ct-for-diagnosing-covid19
În consecință, PCR-RT nu poate fi folosită ca diagnostic . Dacă folosim reacția polimerazei ca diagnostic , putem obține epidemie de ce vrem noi. Dacă dorim, de exemplu, epidemie de tuberculoză, testăm în masă PCR-RT pentru tuberculoză și vom obține o pandemie mai severă decât cea de Covid, deoarece reacția detectează material genetic, și mai toți am fost vaccinați BCG și avem material genetic corespunzător bacilului Koch.
Dacă am introduce în reacție secvențe de sincitine ,am obține "epidemie" de virus ARN endogen ,practic aberație de "epidemie de sincitiotrofoblast".
5) Purtarea măștii nu are un rol medical, ci politic. Masca nu te protejează de virusuri. Singura mască care protejează într-o anumită măsură este cea N95 (care nu este accesibilă nici măcar în spitale).
http://emag.medicalexpo.com/which-masks-actually-protect-against-coronavirus/
"But a surgical mask does not protect against "airborne” infectious agents so it will not prevent the wearer from being potentially contaminated by a virus such as the Coronavirus"
6) Încă de anul trecut este patentat vaccinul cu nanoparticole împotriva coronavirusurilor.
http://patft.uspto.gov/netacgi/nph-Parser?Sect1=PTO2&Sect2=HITOFF&p=1&u=%2Fnetahtml%2FPTO%2Fsearch-bool.html&r=23&f=G&l=50&co1=AND&d=PTXT&s1=Corona&s2=Vaccine&OS=Corona+AND+Vaccine&RS=Corona+AND+Vaccine
7) Toată așa-zisa pandemie de Covid 19 a fost și este gestionată politic de către OMS, care este o organizație politică și nu una medicală.
Regulamentul impus de Organizația Mondială a Sănătății cere autorităților medicale să declare decesele ca fiind cauzate de COVID-19 chiar dacă doar PRESUPUN că aceasta este cauza decesului.
Carantinarea este cea mai proastă măsură care se poate lua într-o epidemie virală. Nu se poate obține un vaccin eficient pe virusuri ARN din cauza ratei rapide de mutații pe care acestea le suferă. Dacă ar exista cu adevărat o epidemie virală, singura soluție de stopare a epidemiei ar fi imunizarea naturală a populației. O epidemie virală se autolimitează în momentul în care se obține imunizarea a peste 60% din populație în mod natural.
Carantinarea nu va face altceva decât va slăbi sistemul imunitar (care este antrenat prin contactul permanent cu trilioane de agenți patogeni) .
CONCLUZII:
Avem o epidemie de "ceva" care nu se știe sigur ce este, o epidemie care de fapt nu este epidemie deoarece nu s-a dovedit patologia și fiziopatologia bolii și nici reacția cauză-efect, o "epidemie" demonstrată printr-o probă de laborator cu rată de eroare de 70-80%, avem un număr de decese raportate care nu sunt dovedite a fi cauzate de acel "ceva" și pentru asta am închis planeta, am generat o psihoză în masă și am anulat drepturile omului.
Au fost abrogate drepturile omului de către o organizație politică, OMS, care ar trebui scoasă înafara legii și adusă în fața unui tribunal internațional pentru genocid.
Absolut toate principiile medicinei au fost anulate și înlocuite cu decizii pur politice, bazate pe teorii și studii "științifice" care încalcă flagrant principiile cercetării științifice.
Bioetica a fost anulată. La fel și malpraxisul.
Medicina a fost transformată într-o clinică Mengele, care funcționează după aceleași principii naziste.
Principiul "primum non nocere" a fost abolit. Amintesc exemplul thalidomidei, care a distrus mii de vieți omenești, până a fost interzisă.
Ca urmare a faptului că studiile științifice valabile azi pot fi declarate nule mâine, dreptul pacientului de a decide un act medical și de a fi informat corect ar trebui să stea în continuare la baza medicinei.
BIOETICA, domnilor de la OMS, este cea care împiedică medicii să se transforme în criminali odioși de tip Mengele!
Câtă vreme ați aruncat bioetica la gunoi, eu, una, refuz să mă supun ordinelor voastre politice!
Rămân medic și om.
Cand am postat acea petitie - ma mult simbolica - pentru ca acest individ toxic sa fie dat afara de la A3 nu ati vrut s-o aprobati. Sper ca de data asta sa fie luat in colimator la modul cel mai serios.
https://www.stiripesurse.ro/radu-tudor-pentru-medicul-care-a-salvat-1000-de-pacienti-cu-covid-a-fost-eliminata-evaluarea-psihologica-psihiatrica-periodica_1697055.html
Cand am postat acea petitie - ma mult simbolica - pentru ca acest individ toxic sa fie dat afara de la A3 nu ati vrut s-o aprobati. Sper ca de data asta sa fie luat in colimator la modul cel mai serios.
https://www.stiripesurse.ro/radu-tudor-pentru-medicul-care-a-salvat-1000-de-pacienti-cu-covid-a-fost-eliminata-evaluarea-psihologica-psihiatrica-periodica_1697055.html
https://www.cmbihor.ro/
Biroul Executiv CM Bihor:
Președinte: Șef Lucrări. Dr. Pantiș Carmen, medic primar ATI
Vicepreședinte Departament Profesional-Științific: Conf. Univ. Dr. Ritli Ladislau, medic primar Pediatrie; medic specialist Oncologie medicală; medic specialist Sănătate publică și management
Vicepreședinte Departament Jurisdicție Profesională: Dr. Bembea Șerban Marius, medic primar O.R.L
Vicepreședinte Departament Economico-Social și Asigurări de Sănătate: Țăgureanu Grigore Adrian, medic specialist Medicina generala pediatrie.
Secretar: Dr. Bocaniciu Marius Silviu, medic primar medicină de familie si:
Comisia de disciplină a CM Bihor:
Președinte: Dr. Mihalache Gabriel Constantin, medic primar medicină legală
Dr. Bako Gabriel Cristian, medic primar Nefrologie
Dr. Brisc Ciprian Marcel, medic primar Gastroenterologie
Dr. Daina Lucia Georgeta, medic primar Sănătate publică și management sanitar
Dr. Șuteu Corina Lăcrimioara, medic primar medicina muncii
Dr. Vîlceanu Alexandru Narcis, medic primar medicină legală
Dr. Rahota Daniela, medic primar igienă, medic specialist Sănătate publică și management
Contact: office@cmbihor.ro
+40 772 230685
+40 772 210916
Au si alte numere de telefon pentru a-i contacta, vedeti pagina de web.
Dumnezeu sa fie cu doamna doctor!
Individul ala de la antena 3,e o mizerie,nici macar om nu/l poti numi,e o tîrîtoare care vrea sa ajunga sef la TV Romania.Pai,cu asemenea specimene TVR/ul va ajunge pe butuci.