SCANDALUL EUROVISION. Furați de voturi pe banii noștri - circa 200.000 de euro a costat taxa de participare. Reacția jurnalistului Paul Gabriel Andrei: „Ce mizerie. Iată cum a câștigat Ucraina Eurovisionul”

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Jurnalistul Paul Gabriel Andrei a avut o reacție categorică față de scandalul cu furtul voturilor de la Eurovision. Furați, furați, dar și pe banii noștri? Iată opinia sa:

„Ce mizerie. Iată cum a câștigat Ucraina Eurovisionul.


Ieri toată lumea credea ca juriul României nu a dat niciun punct Moldovei. Lucrurile însă stau exact invers. Am trimis 12 puncte către Moldova, iar probabilitatea e că și ea a procedat invers.

Doar că organizatorii Eurovisionului au decis sa nu mai ia în considerare voturile din vreo 6 tari, printre care și cele două.

Argumentul a fost, din ce am înțeles eu, că au observat „tipare de vot incorecte în rezultatele din șase țări”", adică erau supărați ca ne dam puncte de la unii la alții. De parcă nu asta se întâmplă de când e concursul asta?

Ieri Croația și Muntenegru au dat 12 puncte Serbiei. Ei de ce nu au fost eliminați?

Deci au luat 12 puncte de la Moldova și le-au trimis Ucrainei. Fără nicio jenă, fără niciun suport, fără să aibă nicio emoție că cineva ar putea avea de suferit.

Baza pentru care voturile au mers către Ucraina e că "EBU a colaborat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat înlocuitor pentru fiecare țară în cauză, atât pentru a doua semifinală, cât și pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor țări cu un istoric de vot similar)." Adică o vrăjeală, gen "am pus de la noi note așa cum am considerat că ar vota lumea". Că nimeni nu poate verifica.

Taxa de participare la Eurovision era 140 de mii de euro în 2016, iar acum vreo 3 ani 180 de mii. Deci probabil că acum am plătit vreo 200 de mii din bani publici să mergem acolo să ne umilească niște agarici cu pene.

Iată o parte din comunicatul TVR despre aceasta situație. Mi se pare incredibil.” a conchis jurnalistul amintind în final protestul TVR:

"TVR acuză organizatorul Eurovision că a modificat rezultatul votului dat de juriul românesc, oferind punctaje diferite concurenților din finală. Potrivit unui comunicat transmis de TVR, juriul românesc acordase punctaj maxim echipei care a reprezentat Republica Moldova, însă EBU ar fi decis să acorde punctele Ucrainei."

Citiți: ROMÂNIA și MOLDOVA FURATE pentru UCRAINA (și) de punctele de la Eurovision. Basarabenii de la Zdob și Zdub urmau să primească punctajul maxim de la București, pentru piesa lor unionistă. TVR protestează oficial. Se cere anchetă europeană

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Radu Comsuta 16.05.2022 11:41
    Să nu uităm că Eurovisionul ne-a mai facut o figură în 2019 cu anularea unor voturi date piesei "Dear father" al Laurei Bretan, tot pe motive incorecte politic. Acuma iată avem deturnarea voturilor celor doua țări, România și Moldova, spre Ucraina! Celor două țări nu le rămâne altceva de făcut decât boicotarea festivalului cu neparticiparea pe anul viitor. Cine știe poate acest exemplu va fi luat și de alte țări, și atunci poate va rămâne Marea Britanie singura în competiție, singura la preselecție...singura în finală! Așa ca să vadă o lume întreagă ce neam prost sunt!!
  • Rusi 16.05.2022 11:54
    Eurovizion este o cocina.
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem