ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Drone marine ucrainene se află în spatele atacului de luni dimineață asupra podului Kerci, care leagă Crimeea de Rusia și care a trebuit să fie închis traficului rutier și feroviar după ce a fost lovit de mai multe explozii, potrivit agenției publice de presă ucrainene Ukrinform, preluată de EFE, scrie Cotidianul.
Agenția citează surse neidentificate din serviciile secrete (SBU) și Marina ucrainene, cele două componente ale forțelor de securitate ale Kievului care ar fi organizat atacul.
„A fost greu să ajungem la pod, dar până la urmă am reușit”, a spus un reprezentant al SBU, citat de Ukrinform, menționând că podul este o țintă legitimă pentru Ucraina, deoarece a fost construit pe teritoriul ucrainean ocupat.
Potrivit acestor surse, atacul ar fi avut loc în noaptea de duminică spre luni cu ajutorul unor drone marine care se deplasează de-a lungul suprafeței apei și care ar fi avariat podul.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
mă surprinde lipsa de logica de simtul realității la multi care se vor jurnaliști. din ce în ce mai putini jurnaliști sau anlisti politici fără o logica elementara. ce ar avea de cîștigat Rusia acum dacă ar forță cistigarea Razboiului? nimic. se dorește ca Rusia sa pună botul în a se răzbună lovind în civilii ucrainieni în copii. în Kiev barurile functioneza, putorile sunt pe net aratindu-si pe dinaintea pentru căsătorii sau aventuri de o noapte. acolo pare totul normal pina și fotbalul este la el acasă. cine tu Rusia ai peste 1000 de avioane de lupta de întunecă cerul credeți ca ar fi insuficient mai mult de o tura cu ele spre ucaina? nu. coloanele de mașini de tancuri care plecau spre Kiev au intrerupt la comanda atacul ce era clar ca variabila consta în citeva zile și cucereau totul dar au venit sancțiunile. au realizat Greșelile masive făcute de europeni care au pus botul la americani folosind banii lor pe armamentele americane . aveau nevoie europenii de război? pai nu. dar se ascundeau abuzurile cu vaccinurile idioatele teze cu politically corect. industria de armament conduce America și aveau nevoie de așa ceva... la fel s-a intimplat și cu Vietnamul. Europa este datorie vânduta și la pămînt economic incercind orice legătură cu Rusia prin China . toți știu ca Nato a generat acest război pregătit în ani de ei în Ucraina corupta plina de materie prima de greu de laboratoare criminale recunoscute de nuland... soros dorește o resetare dementa... exact ce spuneau Gates și Kissinger cu ani în urma. sintem prea multi pe planta, boli, război și înfometare. rușii nu pun botul la așa ceva. mă uitam la Polonia pentru care aveam un respect cit de idioți pot fi. incredibili. America este o lebădă? ea care bombarda cel mai mare aliat al ei din timpul războiului doi mondial în zi de Paste? sunt conștienți ca un Kosovo nu poate fi recunoscut de toți și lasă liber României dar și Spaniei sa nu accepte Kosovo. unde ne aflam? în lupta distrugerii bisericii ortodoxe? Dați-mi voie sa cred ca focurile din Grecia au fost puse. Sau pesta porcina din România și nu din alte părți a fost pusă nu doar acum ci de ani și ani distrugând ce? turismul. Cineva ataca statele ortodoxe și este clar. Mai este bagat în focurile din Grecia și un roman. Pai cum altcumva. Grecia era redusă la zero economic de către Merkel și soros care plătea călăuzele din nordul Africii sa Duca africani la greu spre GRecia. Kerlegi? Amestecul de civilizații? Da. Otban a spus un lucru mare recent la TUsnad... UE dorește trei lucruri. Migrație, LGBTQ și război. ceva neadevărat? nu. Așa ca în acest moment este războiul dus de Ucraina în a provoca o mișcare greșita a Rusiei ca sa poate accesa NATO sa între în joc și jocul de așteptare ruși pina la alegerile americane. IN acest context dacă ar începe războiul între nato și Rusia ar conduce la instalarea lui Biden pe timp de război cu încă un mandat. Chiar nu vedeți asta? Rusia în momentul de fata ete cel mai mic rău fata de cei care distrug fizic și moral planeta anume America și aliații ei slugi. aici trebuie sa vedeți cum o Rusie folosește acel amendament semnat de țările cistigatoare după cel de-al doilea război mondial ca în caz ce o țară devină fascistă așa cum este Ucraina care prin prostia ei și-a arătat mentorul anume Banderas fascist de fascist apoi fotografiile cu zvastica sa aibă loc o INTERVENTIE MILITARA> data dece nu a început încă războiul acolo ce ar duce în citeva ore distrugerea Ucrainei. Pe acest fond țările europene s-au saturat și data explozia min englez care a spus ca europenii nu sunt " Amazon." Mai ginditi-va și nu o mai plimbați. IN aceste timpuri trebuie sa fi alături de cei care te reprezintă cu adeatat . va plac statuile cu bărbații care alăptează care nasc? Cu camerele de liniște de la grădiniță unde copiilor li se preda masturbarea? Sa fim serioși . nu puteți sa fiți ingrați sa nu vedeți adevarul. Așa ca cel putin dacă nu direct atacați nenorocirile pornite din capete seci de idei și soroisti ete.. plus un papa mai prost ca noaptea. Atit
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.